Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 22/01/2025
Lifestyle / Arhitectură & Design

DESIGN | ROMANA MATEIAŞ – Arta bijuteriei contemporane, o poveste despre transformare și inspirație

Alexandra Bujeniță De Alexandra Bujeniță
Comentarii DESIGN | ROMANA MATEIAŞ – Arta bijuteriei contemporane, o poveste despre transformare și inspirație Share DESIGN | ROMANA MATEIAŞ – Arta bijuteriei contemporane, o poveste despre transformare și inspirație
ROMANA-MATEIAS-Arta-bijuteriei-contemporane


ROMANA MATEIAŞ – Arta bijuteriei contemporane, o poveste despre transformare și inspirație

Romana Mateiaș, o artistă cu rădăcini adânc înfipte în lumea artei, și-a găsit drumul în universul bijuteriei contemporane printr-o poveste fascinantă de transformare și explorare creativă.

Crescută într-o familie de artiști, a fost mereu înconjurată de inspirație și diversitate artistică. De la începuturile sale în ceramică, unde a învățat să modeleze delicatele suprafețe ale porțelanului sub îndrumarea mentorilor săi, până la cursurile de design de bijuterie contemporană de la Școala Assamblage, parcursul său artistic s-a conturat prin pasiune și dorința de a învăța continuu.

Romana Mateiaș interviu

Romana este o povestitoare vizuală, iar fiecare piesă creată este un omagiu adus naturii și transformărilor personale. Colecția sa recentă, The Seed of Life, ilustrează germinarea și metamorfoza, tematici care reflectă nu doar evoluția vieții naturale, ci și propria ei călătorie spirituală și artistică.

Romana Mateiaș interviu
Romana Mateias – Seed of Life Collection The-inner life Brooch 2024 Photo-credit Daniel Ene

Ne poți povesti puțin despre parcursul tău în artele vizuale și ceramică? Cum a evoluat apoi drumul tău spre designul de bijuterie contemporană?

Am avut bucuria de a crește într-o familie de artiști și acest lucru a avut o influență majoră asupra vieții și carierei mele artistice. Șansa de a mă dezvolta într-un mediu artistic, de a fi în contact cu diferite genuri de artă, mi-a cultivat gustul pentru diversitate.

Timpul petrecut în atelierul de ceramică în timpul liceului a fost cel mai interesant pentru mine. Atelierul era un laborator de experimentare în care eram încurajați de profesoara noastră, Judita Crăciun, să descoperim lucruri noi și să ne construim identitatea artistică.

Am continuat cercetările în facultate și apoi la doctorat, cu aceiași pasiune pentru versatilitatea materialului și a tehnicilor de exprimare folosite în ceramică. Legătura cu bijuteria am realizat-o în copilărie când părinții mei, artiști, confecționau bijuterii pentru galeriile de artă. Imi făcea plăcere să mă uit la tatăl meu cum lucrează și îmi imaginam că într-o zi voi face și eu bijuterii.

Îmi place să modelez elemente miniaturale din ceramică, texturi delicate și am simțit nevoia să le transform în bijuterii pentru a le purta ca podoabe. Am aflat în timp de cursurile realizate de Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage și m-am înscris la mai multe cursuri începând cu anul 2017. Experiența în domeniul ceramicii și cursurile de tehnici diverse folosite în bijuteria contemporană m-au ajutat să îmi concretizez proiectele. 

Ramona Mateiaș - interviu 2025
Romana Mateias bijuterie Curs Materiale alternative in bijuterie -rasina

Ce te-a inspirat să creezi colecția The Seed of Life și ce semnificație personală are acest concept pentru tine?

Provocarea pentru realizarea acestei colecții a fost lansată de Andreia Gabriela Popescu, curatoarea unui grup de studenți ai Școlii de Bijuterie Contemporană Assamblage, aleși  pentru a participa la târgul de bijuterie Inhorgenta 2024.

Andreia a selectat acești ambasadori remarcând în stilul fiecăruia conceptele originale, tehnicile și materialele preferate. Am propus o colecție în care am integrat suprafețe modelate manual din porțelan alb, texturi din rășină colorată și elemente dantelate din argint, traforate manual.

Conceptul acestei colecții de bijuterii și această broșă aduce un omagiu vieții și noilor începuturi prin combinarea formelor, texturilor și elemente care fac trimitere la germinare și etapele de transformare a unei semințe în răsad. Formele folosite pentru broșă construiesc o macro morfologie a semințelor care au o construcție stratificată și un proces de divizare care începe din interior și reprezintă o sursă de viață activă.

Mă regăsesc în acest proces ce  reprezintă transformările din viețile noastre, regenerarea și ilustrează o călătorie spirituală. Trecem de la o etapă a vieții la alta așa cum natura trece de la un anotimp la altul. 

Romana Mateiaș interviu
Romana Mateias Seed of Life Collection Active life Ring 2024 Photo-credit Daniel Ene

Piesele tale sunt adesea complexe, cu design-uri multiple, texturi detaliate și culori vibrante. Cum alegi și dezvolți aceste elemente în fiecare bijuterie?

Bijuteriile mele sunt mici construcții din argint gândite pentru a integra și susține reliefuri delicate de porțelan alb și suprafețele colorate spectaculos din rășină.

Atenția la detalii și documentarea realizată pe elementele din natură îmi oferă o sursă bogată de inspirație. Îmi place să desenez cu creioane colorate fiecare idee de bijuterie și în acest proces apar variante multiple de compoziție.

Eu cred că detaliile mărunte dau prețiozitate lucrurilor și le transformă în accesorii fascinante.

Proiectele se conturează  pe hârtie, se construiesc ca un joc din multe piese la care trebuie să găsesc cel mai potrivit loc în funcție de celelalte elemente. Argintul este materialul care leagă totul într-un ansamblu unitar și care mă ajută  să structurez micile construcții elegante.

Romana Mateiaș interviu
Romana Mateias Seed of Life Collection Life explosion Brooch 2024 Photo-credit Daniel Ene

Lucrezi cu porțelan fin, rășină colorată și argint. Ce te atrage la aceste materiale și cum simți că ele îți completează design-urile?

Porțelanul are un alb special și îmi permite modelarea unor elemente mărunte delicate.

Rășina îmi permite să introduc în proiectele mele culoare, formă, textură. M-am îndrăgostit de acest material la cursurile de materiale alternative în bijuterie făcute la Școala Assamblage.

Proiectele mele devin din ce în ce mai complexe pe parcurs ce învăț lucruri noi.  

Romana Mateiaș interviu
Romana Mateias The Winged Windows silicone molds

Colecția The Seed of Life explorează teme precum germinarea și metamorfoza. Cum reflectă aceste idei procesul de transformare și regenerare în viața de zi cu zi?

Colecția reprezintă procesul complex, dinamic, de transformare al fiecărui om.

Purtând aceste bijuterii ne aducem aminte că fiecare are o poveste, un drum personal pe care l-a parcurs pentru a ajunge cine este azi. Așa cum semințele plantelor au o structură internă și forme diferite, urmăresc etapele de dezvoltare specifice și sunt influențate de factori externi.   

Ai descris bijuteriile tale ca fiind „artă purtabilă” și „sculpturi purtabile.” Cum dorești ca oamenii să se simtă atunci când poartă piesele tale?

Când desenez o bijuterie îmi imaginez în ce context o să fie purtată și cu ce vestimentație.

Oamenii preiau din imaginea bijuteriilor și din energia care o transmit acestea, se identifică cu mesajul obiectului purtat. O bijuterie exuberantă cu străluciri metalice și culori vioaie, cu detalii rafinate din porțelan inspiră o stare de vitalitate și putere, te face să te simți special, vibrant.

Cele mai multe dintre bijuteriile create sunt ansambluri de suprafețe texturate, miniaturi, reliefuri colorate montate în elemente elegante din argint. Jocul creat de lumină și umbre compun suprafețe cinetice, mici opere de artă ce încurajează purtătorul să îmbrățișeze o imagine unică, distinctivă.

Romana Mateiaș interviu
Romana Mateias Seed of Life Collection Source of life Brooch 2024 Photo-credit Stefan Vartolomei

Prima parte a colecției tale a fost expusă la INHORGENTA 2024, un eveniment de renume în domeniul bijuteriilor. Ce impact a avut această experiență asupra ta ca artist și designer?

Acesta fost primul eveniment la care am participat și am fost foarte bucuroasă să fiu selectată de Andreia Gabriela Popescu în grupul de studenți Assamblage curatoriați de ea.

Datorită acestei invitații am realizat prima colecție de bijuterii și mi-am propus să dedic mai mult timp  acestei forme de artă.    

Cum vezi evoluția ta artistică în viitor și ce concepte ai dori să explorezi în colecțiile tale următoare?

Imi place mult să învăț lucruri noi și sunt nerăbdătoare să aplic ce am învățat în proiectele viitoare.

Îmi doresc să urmez și alte cursuri de bijuterie și să particip la evenimente deosebite dedicate bijuteriei contemporane. Sunt nerăbdătoare să primesc provocări noi și să încep proiectele pentru expozițiile din anul următor. O bogată sursă de inspirație pentru lucrările mele sunt animalele și insectele cu forme, detalii și culori spectaculoase.

Am să caut soluții tehnice de transpunere a unor suprafețe complexe pe care le-am remarcat în natură. Îmi place să îmi complic proiectele și rezultatul merită. Îmi place să construiesc reprezentări vizuale care transmit emoții pozitive, care surprind privitorul și au eleganță.

Am să aleg și în colecțiile următoare concepte care mă reprezintă pe mine și transmit mai departe aceleași emoții.

Romana Mateiaș interviu
Romana Mateias Seed of Life Collection Traces of life Brooch 2024 Photo-credit Daniel Ene

Care este cel mai mare mesaj pe care dorești să-l transmiți prin bijuteriile tale?

Omul își alege bijuteria pe care vrea să o poarte și cu care se simte confortabil, care îi transmite o stare specială.

Imi place să mă regăsesc în conceptul bijuteriilor mele și cred că oricine le va purta trebuie să găsească o legătură specială mesajul purtat de bijuteriile mele. Când alegem să purtăm o bijuterie vrem să purtăm o lucrare de artă și o poveste cu care ne identificăm, care are elemente cu o semnificație specială pentru noi și care ne insuflă o stare de bine.

Fiți curajoși și purtați bijuterii spectaculoase, mici opere de artă îndrăznețe! 

Cum a fost experiența de a expune la Romanian Jewelry Week? 

Mi-am dorit mult să particip la acest eveniment și mă bucur că anul acesta am reușit.

A fost o experiență unică, o expoziție organizată într-un cadru profesionist în care am putut să ne conectăm cu artiști deosebiți. Astfel de evenimente facilitează interacțiunea directă cu artistul, aduc lucrările noastre mai aproape de publicul larg, de colecționari și specialiști din domeniu.

A fost o săptămână în care totul a fost despre noi și bijuteriile noastre, am fost în centrul atenției și am primit aprecieri și recunoașterea de care are nevoie un artist.

Este un sentiment plăcut să îți prezinți bijuteriile și poveștile din spatele lor, să prezinți mici secrete din atelier care surprind plăcut admiratorii și le provoacă o reacție sinceră de uimire.

Ce înseamnă pentru tine acest premiu special acordat de Charon Kransen?

Este o deosebită onoare pentru mine că am primit premiul acordat de Charon Kransen de la The Asociación de Diseñadores de Orfebrería y Joyería Contemporáneas de Madrid (AdOC).

Câștigând acest premiu am fost selectată să particip la un eveniment important anul următor – IX MUESTRA·ORFEBRERÍA CONTEMPORÁNEA 2025, Madrid. Bijuteriile mele vor fi expuse în două muzee de renume din Madrid: MUSEO NACIONAL DE ARTES DECORATIVAS și MUSEO CERRALBO. 

Interviu de ALEXANDRA BUJENIŢĂ | DESIGN

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută