“STARDUST” (2007, r: Matthew Vaughn)
Sfârşitul de an vine pentru fiecare dintre noi cu inevitabile nostalgii, iar acest text e tributar trendului.
În decembrie 2013, ne părăsea unul dintre cei mai mai actori ai lumii, Peter O’Toole, iconicul interpret al lui Lawrence al Arabiei, care, cel puţin în ce mă priveşte, a fost exponentul “The Ruling Class”, în egală măsură dominator în rolul lui Robinson Crusoe în “Man Friday”, precum în “Beckett” si “Noaptea Generalilor”, sau ca Peter Plunkett în “High Spirits”.
Dincolo de imensul talent, figura aristocratică, emaciată, întotdeauna contrabalansată de mimica facială, dar, mai ales, de ochii pătrunzători, ce puteau trece fără efort de la privirea metalică la cea jucăuşă, l-au făcut o figură eternă în memoria cinefililor.
Nu a avut în viaţă vreun contracandidat pe măsură (cu excepţia, poate, a lui Christopher Plummer), s-a luptat timp de decenii cu boala, când media îl acuza că, de fapt, ar fi alcoolic, a ajuns să se împrietenească, la aproape 80 de ani, cu tinerele generaţii prin intermediul ecranului TV (“The Tudors”) şi cu cei mici vorbind ‘limba’ desenelor animate (“Ratatouille”)… Peter O’Toole, chapeau! De atunci, marele actor s-a transformat în stardust.
Acest film, în care ‘Regele’ O’Toole, pe patul de moarte, le transmite cu o licărire sarcastică în ochi numeroşilor săi fii că vor trebui să ducă un război fratricid pentru că doar unul singur îi poate urma pe tron, pare acum premonitoriu pentru moştenirea sa actoricească greu de egalat.
“Stardust” reprezintă ecranizarea poveştii scrise de Neil Gaiman (“American Gods”, “Sandman”, “Coraline”) în stilul Fantasy pre-Tolkien – având ca exponenţi autori precum irlandezul Lord Dunsany – şi publicată în 1999, inclusiv în versiune ilustrată, de catre Charles Vess la DC Comics.
Iniţial, “Stardust” trebuia regizat de către Terry Gilliam, iar după ce acesta s-a retras pentru a se dedica proiectului său “The Brothers Grimm” (2005), a fost înlocuit de Matthew Vaughn (“Kick-Ass”, “X-Men: First Class”), care tocmai terminase “Layer Cake” (2004), cu Daniel Craig.
Acţiunea, narată din off de Ian McKellen (“LOTR”), pleacă dintr-un cătun englezesc numit… The Wall, mărginit la propriu de un zid ce îl separă de regatul magic Stormhold, inaccesibil prin lege oamenilor obişnuiti.
Dincolo de zid, regele aruncă în cer o piatră preţioasă ca miză a luptei odraslelor sale pentru putere, ce intră accidental în coliziune cu… o stea căzătoare şi ambele se prăbuşesc pe pământ.
Steaua ia forma unei femei (Claire Danes – serialul “Homeland”) şi, împreună cu rubinul regal, devine obiect a căutării de către trei tabere distincte: tânărul Tristan (Charlie Cox – “The Merchant of Venice”) care, în speranţa că îi va câştiga inima superficialei Victoria (Sienna Miller – “Factory Girl”) în detrimentul pretendentului oficial (Henry Cavill – “Man of Steel”), îi promite acesteia o stea căzătoare şi pleacă după aceasta, apoi patru din cei şapte fii încă în viaţă ce aspiră la coroană (Mark Strong – “Weclome to the Punch”, Rupert Everett – “St. Trinian’s”, Jason Flemyng – “Snatch” şi Mark Heap – “The World’s End”) şi, în al treilea rând, a unui trio de vrăjitoare condus de Michelle Pfeiffer (“Dark Shadows”), cărora steaua le-ar putea aduce tinereţea eternă.
Neil Gaiman nu şi-a dorit o adaptare fidelă a propriei cărţi şi a atmosferei sale de fantastic de sorginte tradiţională, ci un film contemporan atractiv pentru toate categoriile de vârstă, astfel încât simbolistica utilizată este extrem de eterogenă, de la cea a scrierilor de gen de la finele secolului XIX (inorogul, ghiocelul şi ale sale presupuse puteri protective, ţapul ca animal favorit a vrăjitoarelor) şi până la cele din cultura Pop şi de comics modernă (păpuşa voodoo, metalele fermecate cu capacitate de auto-regenerare, lumânarea Babylon ca instrument de teleportare), iar rezultatul este un Fantasy original în care scenele de poveste pură sunt contra-punctate de cadre desprinse parcă din universul “Earth-Two” a DC Comics (populat de personaje precum Shakespeare, al lui Robert De Niro – “Last Vegas” sau Ferdy The Fence, al lui Ricky Gervais – serialul “The Office”).
Dincolo de asta, creativitatea formidabilă, aproape de ireverenţă, a autorului se manifestă prin constante tuşe legate de… deconstrucţia şi (parţiala) de-poetizare a mitologiei: o stea căzătoare este una ce cade la propriu, ca bolovanul, din cer, are formă umană şi gânduri mai bune sau mai puţin inspirate (una din replicile adresate de Tristan stelei: “eşti o vacă… vrei să-ţi fac un desen ca să înţelegi?”), regalitatea are realmente sânge albastru (vizibil pe beregăţile tăiate ale prinţilor), iar finalul dă un sens absolut propriu expresiei “Happily ever after”.
“Stardust” rezistă ca un basm cinematografic-cult, ce merită (re)descoperit de copiii mari!
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
