Botezul este un moment deosebit de important în viața fiecărei familii și începe cu creștinarea micuțului la biserică, terminându-se cu o cină sau o petrecere de bună seamă alături de cei apropiați.
Atunci când cauți locatii pentru botez in Bucuresti sau în orice altă parte din țară, trebuie să ții cont de o mulțime de detalii care pot să fie de-a dreptul definitorii atunci când vine vorba despre o petrecere memorabilă.
Este de la sine înțeles că nu vei putea mulțumi întotdeauna pe toată lumea, însă este important ca voi să fiți fericiți cu alegerea făcută și cu amintirile cu care veți rămâne peste ani și ani. Tocmai de aceea, este bine să puneți criteriile după care vă ghidați pe hârtie și, atunci când găsiți acel local care să le cuprindă pe toate, să îl rezervați numaidecât. Asta mai ales pentru că localurile bune se închiriază rapid și au o listă de așteptare destul de lungă.


5 criterii de care să ții cont atunci când alegi localul pentru botez
Fiecare familie în parte are alte criteriile sale după care se ghidează atunci când alege locația pentru botez, însă noi am întrebat colegii și prietenii care sunt cele mai importante pentru ei și am ajuns la acest top 5. Așteptăm să ne spui în comentarii și care sunt cele mai importante pentru tine și familia ta.
1. Capacitatea localului este probabil primul criteriu care îți vine și ție în minte. Fie că îți dorești o masă restrânsă sau o petrecere în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să te gândești întâi câte persoane vei invita, apoi să estimezi care este probabilitatea ca toți să fie prezenți și să alegi o listă de localuri în funcție de numărul acestora.
De asemenea, mai trebuie să te gândești la spațiul unde vor sta cei mici și unde se vor juca și la ringul de dans, dacă este vorba despre o petrecere. Astfel, felul în care este aranjată sala poate să facă o mare diferență.
2. Disponibilitatea localului este și ea importantă, așa că opțiunile pe care ți le propunem să le iei în calcul sunt următoarele:
– ori adaptezi data botezului în funcție de restaurantul pe care îl dorești neapărat;
– ori îți faci o listă cu mai multe restaurante la care să suni din timp și să rezervi unul care a rămas disponibil în data pe care o dorești.
Oricare dintre aceste două variante funcționează mai bine pentru tine este cea la care îți recomandăm să apelezi.
3. Locația botezului este și ea deosebit de importantă pentru ca toți oaspeții să ajungă ușor. Este important ca acesta să aibă, atât locuri de parcare pentru cei care își doresc să meargă cu mașina, cât și acces facil cu mijloace alternative de transport sau cu transportul în comun. Trebuie să pui și acest aspect în cap de listă pentru a le facilita invitaților accesul la eveniment. În caz contrar, dacă locația este greu accesibilă, va trebui să asiguri variante de cazare sau de transport pentru cei care nu au cum să participe altfel.
4. Meniul și opțiunile oferite joacă un rol extraordinar de important, mai ales în zilele noastre, când multe persoane au diverse restricții în ceea ce privește mâncarea. Meniul trebuie să fie ușor de personalizat în funcție de cerințele oaspeților, iar restaurantul ar trebui să fie flexibil din acest punct de vedere.
5. Facilitățile suplimentare pe care le oferă localul pot să fie și ele un factor decisiv. Uneori nu dispui de bugetul necesar pentru a angaja un organizator de evenimente să îți vină în ajutor, însă unele localuri oferă – pentru o sumă negociabila – și acest serviciu, Astfel, îți pun la dispoziție oferte pentru lumini, DJ și muzică în general, servicii foto și video și decor personalizat.
Toate acestea te-ar costa, nu doar bani mai mulți, ci și timp în plus să iei legătura cu diverși furnizori până ajungi să îi alegi pe cei cu care urmează să colaborezi. Așa, localul îți poate arăta oferta sa și, din cele disponibile, să le alegi pe cele care ți se potrivesc cel mai bine.
Alegerea localului pentru botez nu este o treabă simplă, însă odată ce ajungeți în acel spațiu care vă reprezintă, veți ști că e cel pe care trebuie să îl alegeți!
Credit foto: unsplash.ro


