CASSANDRA JENKINS | Efectul vederii de ansamblu asupra propriilor emoţii
Supraexpuşi la miile de cântece noi care apar necontenit pe diversele canale online, sunt tot mai rare situaţiile în care unul sau altul dintre acestea – în mare parte, descoperiri accidentale – ne fac să ciulim urechile fiindcă ne “vorbesc” diferit, mai personal şi mai insightful, decât masa tributară trendurilor şi consumerismului.
Cele 13 piese de pe My Light, My Destroyer, noul LP al cantautoarei Indie newyorkeze Cassandra Jenkins, ar trebui ascultate plecând de la această premisă, tocmai pentru că rareori un album se dovedeşte a fi atât de trist şi de amuzant în acelaşi timp, rareori un album ne mai oferă o călătorie prin micro şi macrocosmosuri deopotrivă şi rareori un album ne mai poate schimba modul în care percepem, receptăm şi apreciem muzica.
În mai puţine cuvinte, cu siguranţă o parte dintre ascultători vor fi captivaţi de această continuare rafinată la apreciatul album din 2021 al lui Jenkins, An Overview on Phenomenal Nature.
În fapt, termenul overview, cu trimitere explicită la efectul vederii de ansamblu raportat de astronauţi în timpul zborurilor spaţiale, reprezintă liantul dintre prezentul şi trecutul creativ al artistei, în egală măsură conceptual, metaforic şi (meta)fizic, întrucât Cassandra Jenkins, pentru a se recalibra în raport cu propriul său univers cotidian, se distanţează de acesta precum un cosmonaut care observă Pământul din spaţiu.
Nu întâmplător, piesa ce reprezintă core-ul discului se numeşte Betelgeuse, subtextul fiind modul în care mama ei a învăţat-o să preţuiască micile elemente care-i compun existenţa.
Mai mult, Betelgeuse este pe album parte a unui triptic completat de Aurora, IL, tot o piesă cu temă “astronomică”, cu referiri la călătoria lui William ‘Star Trek’ Shatner în cosmos, şi Omakase, posibil cel mai frumos imn de dragoste scris de Jenkins până în prezent.
Rezultat al regăsirii de sine după sinuciderea, în 2019, a lui David Berman, fondatorul trupei Indie Silver Jews, cu care trebuia să plece atunci în turneu, şi resorbirea traumei în perioada de criză pandemică, asociată celei identitare, My Light, My Destroyer ne prezintă lumea interioară a Cassandrei, definită prin dinamica interacţiunilor – indiferent că acestea se consumă într-un pet store sau florărie, ori că are în faţă un prieten, un astru sau o floare – şi care dobândeşte, prin abordarea de tip jukebox, calități de oglindă emoţională atotcuprinzătoare, pe suprafaţa căreia barierele energetice dintre variile microversuri ale autoarei dispar în vastitatea spaţiului nemărginit.
“It’s fun to look at the Moon through binoculars”, ne îndeamnă Cassandra Jenkins şi aş spune să… o ascultăm.
TEXT de IOAN BIG | MUZICĂ
