Hayao Miyazaki revine la cinema cu „The Boy and the Heron”
În 2013 anunța că e timpul să se retragă, odată cu lansarea The Wind Rises, un film catalogat drept un soi de autobiografie ascunsă prin simpatie.
10 ani mai târziu ne anunță că are încă multe de spus și nu numai că a creat mult-așteptatul The Boy and the Heron (pe ecranele noastre, din 15 decembrie 2023), dar abia așteaptă să deseneze și mai multe povești profund umane.
Hayao Miyazaki s-a întors!
Motiv de entuziasm pentru iubitorii animației japoneze și o mare oportunitate de a-l descoperi, dacă nu ați făcut-o până acum.
La cei 82 de ani, animatorul, regizorul, scenaristul și co-fondatorul Studio Ghibli a adunat o filmografie greu de egalat: de la jucăușa călătorie în copilăria magică din My Neighbor Totoro (1988) sau Kiki’s Delivery Service (1989) la explorările lumilor realist-fantastice, cu coloratură șintoistă, din Princess Mononoke (1997) și Spirited Away (2001; distins cu un Oscar, printre altele).
Miyazaki reușește să creeze povești credibile, cât se poate de realiste și pline de emoție.
Dacă dai la o parte toate detaliile, rămân în fața ta personaje care își caută locul și sensul în lume, care luptă pentru dreptate, care vor să își salveze familia sau să treacă peste momente grele – așa cum ni se prefigurează premisa din The Boy and the Heron.
Mahito, un băiat de 12 ani, încearcă să găsească un echilibru în noua viață, după pierderea mamei sale. Întâlnirea cu un stârc vorbitor îl atrage să se aventureze într-o lume necunoscută, pe care și cei vii, dar și cei morți o împart, în căutarea mamei sale.
Stârcul îl va însoți la tot pasul și îl va ghida printre misterele vieții și ale morții.
Hayao Miyazaki reușește să trateze teme importante, adesea grele, despre condiția umană, tensiunile dintre tradițional și modern, – nu lipsit de complexitate și profunzimi, dar care te va lăsa cu zâmbetul pe buze.
Poate pentru că se folosește de o muzică la fel de serenă și sensibilă.
Poate pentru că vedem realitatea ca fiind magică prin ochii celor tineri.
Poate pentru că universul său este plin de detaliu și culoare.
Sau poate pentru că reușește să atingă direct ceea ce ne apropie – emoția.
Te-am convins?
Ne vedem la cinema!
Alice Teodorescu, specialist popular culture japoneză | Recomandări
