Proiecția documentarului MEMORIA CLIPEI în prezența regizorului OVIDIU GEORGESCU, la Centrul Cultural Reduta, în data de 13 decembrie
Asociaţia culturală PROMISSUM și Centrul Cultural Reduta vă invită la proiecția specială a filmului documentar MEMORIA CLIPEI în regia lui Ovidiu Georgescu în data de 13 decembrie, la ora 18.30.
INTRAREA ESTE LIBERĂ !
Sinopsis:
Sus, în măgurile Ivănesei şi ale Maierului, la câţiva zeci de kilometri de Năsăud şi Bistriţa, se află un loc binecuvântat – cătunul „Poiana Cătunenilor”. Acolo, la peste 1200 de metri altitudine, o femeie de 80 de ani, fostă învăţătoare, trăieşte în solitudine. În gospodăria ei, veche de peste 90 de ani, alături de animale şi acareturi şi-au făcut loc cărţile, muzica şi poezia. La sfârşitul acestei călătorii vom descoperi o lume a trecutului, a prezentului şi a viitorului – lumea Vioricăi Cătuna.
Descoperim lumea Vioricăi Cătuna, din Poiana Cătunarilor, în Transilvania, undeva la 1200 de metri altitudine.


Imaginea: Ovidiu Gyarmath
Muzica: Petru Mărgineanu, Viorica Cătuna
Sunetul Ioan Iacoban, Andrei Georgescu, Alexandru Ciochia
Montajul: Iuliana Luca
Producător, Scenariul şi Regia: Ovidiu Georgescu
Proiecția va fi urmată de o secțiune de Q&A cu echipa de realizatori a filmului.
TRAILER:
Despre Prof. Ovidiu Georgescu
Ovidiu Georgescu este prof. univ. dr. habil. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Facultatea de Film, Departamentul Regie, producție.
Este profesor coordonator al anului I licență Regie film. Decan al Facultății de Film (2015 – 2020). Conducător de doctorat și profesor în cadrul Școlii Doctorale UNATC. Și-a susținut teza de doctorat în domeniul Cinematografie și Media cu lucrarea „Mit și tradiție în cinematograful nordic contemporan”.
În prezent, este în post-producție cu lung-metrajul de ficțiune „Dirijorul Tăcerilor”. În perioada 2000 – 2003 a fost scenarist, regizor, producător și inițiator al primului lung-metraj de ficțiune românesc independent cu buget zero – „3 Păzește” și al Manifestului cinematografic „Concesia”, iar în perioada 2012 – 2014 a fost scenarist, regizor, producător și inițiator al primului film de ficțiune românesc independent în realism magic – „Ultimul Zburător” și al Manifestului cultural „Promissum”.
Filmografie selectivă, documentare:
„Golgota” (1998), „Călătorie într-o lume uitată” (2001), „99% Bucharest” (2002), „Nucu” (2006), „Învingătorii” (2009), „Oameni de aur” (2011), „Academia Română: 150 de ani în serviciul națiunii române” (2016); ficțiune: „3 Păzește” (2003), „Zbor deasupra unui cuib de curci” (2004), „Ultimul Zburător” (2014).
A participat la numeroase festivaluri internaționale de film, câștigând mai multe premii, printre care:
Premiul Special al Juriului și Premiul Fundaţiei PRO – Festivalul Internaţional de Film Studențesc CINEMAIUBIT, pentru „Golgota” (1998); Premiul APTR pentru videoclip muzical „Mi-e dor şi doare” – trupa TAXI (2002); Premiul România Cultural – Festivalul Internaţional de Film ALTER-NATIVE și Premiul special pentru eseu – Festivalul Naţional de Film 7 Arte pentru „99% Bucharest” (2004);
Premiul publicului – Festivalul Internaţional de Film DaKino pentru „Zbor deasupra unui cuib de curci” (2004). Cărți publicate: „Concesia” (2009), „Prima călătorie prin scenariile mele” (2015), „3 Păzește: trei proiecte de film – ficțiune” (2017), „Călătorie într-o lume uitată: câteva proiecte de film documentar” (Editura Didactică și Pedagogică, 2017), „Ultimul Zburător” (Ed. Pro Universitaria, 2020)




