Conferința Internațională Interdisciplinară C. S. Lewis: The Re-enchanted Academic a ajuns anul acesta la cea de-a șasea ediție și este considerată una din cele mai prestigioase manifestări educaționale și culturale din Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Conferința se va desfășura atât în sălile Universității Alexandru Ioan Cuza, cât și la Academia Română și Biblioteca Centrală a Universității. Evenimente adiționale vor mai avea loc și în alte locații precum Palatul Braunstein, Palatul Culturii, Colegiul Național Mihai Eminescu, Congress Hall, Palas Mall.


Seara de socializare cu muzică și poezie la Acaju
Acest eveniment internațional interdisciplinar își propune să contribuie la dezvoltarea culturală și educațională a tinerilor, studenților și a profesorilor din mediul academic și preuniversitar, dar și a publicului larg.
Ieșind puțin din sfera academică, publicul este invitat să redescopere frumusețe literaturii și altfel, într-o întâlnire socială cu poezie, articole, muzică, întrebări și răspunsuri și conversații. Evenimentul are loc la Acaju, Miercuri, 8 Noiembrie, începând cu ora 20:30. Intrarea este liberă.
Moderator – Dr. Joe Ricke
Invitați: Ross Wilson, Douglas Hedley, Kirstin Jeffrey Johnson
Artiști: Cristina Dima, Mădălina Tătaru & Ioana Paraschiv și alți artiști locali
În premieră pentru acest eveniment, aceste întâlniri sociale au rolul de a apropia cititorii de invitați, unde vor putea interacționa direct.
Iubim aspectul academic al conferinței noastre, dar am decis să introducem și un nou concept în acest an. Un moment în care profesorii, scriitorii și artiștii coboară de pe podium și se întâlnesc cu noi într-un mediu mai confortabil și mai relaxat. Ne-am dori ca aceste întâlniri să fie momente de sărbătoare, conexiune și inspirație.
Totodată, seara de socializare desfășurată la Acaju are rolul de a promova de asemenea, talentele locale, muzicieni, poeți și scriitori din Iași care își vor împărtăși darul cu ascultătorii.
Este un lucru minunat să aducem împreună artiști care nu au pășit pe scenă de foarte mult timp și să ne bucurăm de o atmosferă mai destinsă după o zi academică și rigidă. Eu însămi, ca artist local, mă simt onorată să pot împărtăși propria pasiune pentru muzică, literatură și poezie și să le îmbin pe toate într-o seară magică dedicată lui C. S. Lewis. – Mădălina Tătaru, artist și staff membru


Despre C.S. Lewis
C.S. Lewis (1898 – 1963) este cunoscut în mare parte ca autor al fascinantei serii de povești fantastice The Chronicles of Narnia. Dincolo de asta, el a predat literatură la universitățile Oxford și Cambridge timp de peste patruzeci de ani. Reușitele sale academice sale au determinat Universitatea Cambridge să creeze Catedra de literatură medievală și renascentistă special pentru el.
Cu toate acestea, studiile despre acest renumit autor, apologet, erudit și profesor profund investit, trec prea des cu vederea vocația specifică într-un domeniu în care a excelat.
Pasiunea lui Lewis pentru literatura pe care a predat-o l-a cuprins din adolescență până la sfârșitul vieții sale. Ultima sa carte academică The Discarded Image, care a reunit multe dintre prelegerile sale, a fost o invocație de a nu renunța la bogățiile acestui trecut; atunci și acum, ea îi cheamă pe cititorii săi să se gândească mai atent la propriul lor snobism cronologic – și literar.
În literatura de odinioară, Lewis a văzut multe lucruri fundamentale pentru bunăstarea viitorului. Ca istoric intelectual, acesta a fost considerat profetic. Chemarea sa ca academician, indiferent de genul producției sale, a fost de a-și readuce cititorii la încântarea transcendenței literare.
„Dar, citind marea literatură, devin o mie de oameni și totuși rămân eu însumi. Ca și cerul nopții din poemul grecesc, văd cu o miriadă de ochi, dar tot eu sunt cel care vede. Aici, ca și în cult, în dragoste, în acțiune morală și în cunoaștere, mă transcend pe mine însumi; și niciodată nu sunt mai mult eu însumi decât atunci când o fac.” – C.S. Lewis





