Forumul Orașelor Verzi 2023 | TOP 9 Activități verzi pentru brașoveni și turiști
FOV 3 va celebra puterea lui „ÎMPREUNĂ” ca pretext de întâlnire, descoperire și acțiune. Brașovenii, dar și turiștii vor avea șansa să experimenteze o serie de activități menite să promoveze sustenabilitatea și să inspire schimbări pozitive în comunitatea noastră.
Fie că alegi covorul verde din Parcul Titulescu pe care să faci un picnic, să vezi filme despre munți sau despre mediu, să pleci într-o expediție în jurul orașului, să joci „adevăr sau reciclare”, garantat găsești ceva care te va face curios.
Se anunță activități diverse pentru cei mici și cei mari la un loc, activități distractive și educaționale în același timp.
Forza ZU
De 15 ani, România este ZU! Pe 9 septembrie ne vedem la a X-a ediție de Forza ZU, în Piața Sfatului din Brașov. Cel mai mare festival al hiturilor românești. Forza ZU a început în 2011, în Brașov, iar acum se reîntoarce în capitala ZU a României. Sâmbătă, nouă a noua, cel mai mare festival al hiturilor românești te așteaptă în Piața Sfatului din Brașov.
Lista artiștilor care vin la Forza ZU 2023: Carla’s Dreams, Delia, Andra, Spike, The Motans, Loredana, Grasu XXL, Puya, Mira, Andia, Cabron, Nicole Cherry, A.S.I.A., Feli, Holograf, Alina Eremia, Mario Fresh, Jo, Juno, Connect-R, Raluka, Lidia Buble, Cătălin Crișan, Misha Miller, Theo Rose.
Brașov Running Festival – festival al alergării și alergătorilor
Organizat în Brașov începând cu 2021, a devenit încă de la prima ediție un eveniment relevant pe harta mondială a atletismului. În prezent, în cadrul BRF se desfășoară singura și prima competiție de alergare pe șosea din România certificată World Athletics Elite Label, dar și unica de acest fel din zona de Sud-Est a Europei.
Evenimentul cuprinde:
– curse dedicate amatorilor (adulți, juniori, copii, cursa dedicată femeilor);
– două curse certificate dedicate atleților de elită tRUNsylvania International 10K și European Road Mile.
Concert VUNK la Brasov Running Festival
Pe 10 septembrie, trupa VUNK va susține un mega recital, într-un cadru inedit, la Brașov Running Festival. Alergătorii și susținătorii lor vor avea ocazia să trăiască o experiență unică, să alerge către sunetul melodiilor lor preferate și să se bucure de o atmosferă magică, în care muzica și sportul se întâlnesc pentru a ne oferi emoții de neuitat.
De la „1000″ și „Pleacă” până la „Artificii pe tavan” și „Vreau o țară ca afară”, ne așteptăm la o seară de neuitat, plină de distracție și voie bună. Nu rata ocazia de a fi parte dintr-un eveniment memorabil, în care bucuria alergării se îmbină cu magia muzicii! Pregătește-te pentru o noapte plină de entuziasm și vibrații pozitive!
Street Delivery x Pietonala FOV: Închidem strada pentru mașini și o deschidem pentru Green Community
Pe Pietonala FOV – Green Community, Fundația Cărturești aduce în stradă o parte dintre evenimentele care au readus la viață spațiul public în cadrul Street Delivery 2023. Timp de trei zile, ne reconectăm la natură pe strada dintre Star și Modarom și reactivăm instalațiile create în timpul Street Delivery cu noi activități pentru copii, adolescenți și adulți:
– Pavilionul Proiectelor pentru Oraș va găzdui o expoziție dedicată proiectelor care înverzesc Brașovul: planurile pentru noi parcuri, strategia pentru un oraș verde, inițiative care protejează zonele verzi, proiecte de conservare și ecologizare.
– La băncuța STREAM ne vom aduna pentru discuții despre mediu și sustenabilitate alături de Asociația Micile Bucurii, vom organiza workshopuri de grădinărit cu Atelier Moonflower, vom crea o mandala uriașă împreună cu NUC și vom îmbrăca sculptura Mother Nature creată de Andra Bularca în straie noi de toamnă.
– Banca roz de sub brad va deveni loc de întâlnire pentru arhitecții orașului și pentru liceenii care pregătesc proiecte pentru concursul de Bugetare Participativă. Tot aici, liceenii vor putea participa la ateliere de modelare urbană, pictură pe asfalt și desen botanic, sub coordonarea artistei Manuela Zvâc, urmând ca lucrările lor să fie expuse pe gardul Colegiului Național Unirea.
– Covoarele pictate de Maria Zurbagiu vor deveni loc de joacă pentru atelierele de creație și upcycling ale Minivers, Happy Camps și ale colectivului CATTIA Brașov.
Închidem strada pentru mașini și o deschidem pentru Green Community!
Alpin Film Festival 2023, ediția cu numărul 8 vă propune un eveniment de colecție
Sărbătoarea culturii și educației montane aduce în fața publicului peste 45 de filme cu tematică montană – filme incluse în COMPETIȚIA INTERNAȚIONALĂ și un număr record de filme realizate în România pentru COMPETIȚIA ROMÂNEASCĂ.
La Brașov se va proiecta în premieră filmul Castelul Crăiței, regizat de Liviu Marghidan (și filmat în Piatra Craiului), care va și deschide ediția din acest an a festivalului.
Avem, ca de obicei, în Parcul Nicolae Titulescu, un Turn de cățărat de 8 m și un atelier de orientare în labirint, viitoare disciplină olimpică, ce îi va bucura pe copii.
Nu lipsesc conferințele tematice, expozițiile foto, prezentările de carte din MUNTELE DE CARTE și alte evenimente, care sperăm să-i bucure pe cei prezenți la Brașov, în săptămâna 5 – 10 septembrie.
Green Talks – Conferința pentru cetățenii Brașovului
Ne adunăm cu toții, mici și mari, și purtăm discuții deștepte, cu influenceri și autorități locale, despre proiectele verzi desfășurate de municipalitate în prezent și viitor. Explorăm opțiuni, prezentăm modele de bune practici, împreună găsim soluții pentru orașul nostru.
Moderator: Raul Pop – Președinte Ecoteca
Speakeri:
Ioana Vașoti, Coordonator EUROPE DIRECT Râșnov, Centru local de informare și dialog privind Uniunea Europeană – Cum pot cetățenii contribui la procesul de elaborare a legilor UE prin participarea la consultări publice și oferirea de feedback.
Luminița Tănasie – Centrul de educație pentru dezvoltare durabilă din Râșnov – Educația de mediu
Andy Clarke – Former President, League of American Bicyclists (US) (TBC) – The importance of citizen involvement and engagement and how to work constructively with city, regional and national governments
Mihaela Andrieș – Coordonatorul Grădinii Urbane „La Nuc” – despre natură și grădinărit urban în Brașov
Conf. dr. ing. Dorin Beu @ Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Romanian Green Building Council – Comunități Sustenabile – exemple de bune practici.
Food Wave: picnic în parcul Titulescu
Pentru două zile, Parcul Titulescu devine destinație de vacanță gastronomică. Adunăm prieteni, familii, copii, bunici, căței și celebrăm natura, mâncăm bine, local și învățăm ce înseamnă un sistem alimentar durabil.
ADEVĂR sau RECICLARE: ateliere de joacă pe tema colectării separate și a reciclării
Pe 9 și 10 septembrie, ASAP îi invită pe tinerii din Brașov, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, să afle mai multe despre subiectul colectării separate și al reciclării, prin jocul Adevăr sau Reciclare. În ultimele două zile ale Forumului Orașelor Verzi, sâmbătă și duminică, organizăm patru ateliere de joacă, câte două programate în fiecare zi, de la orele 11:00 și 13:00, în compania lui Alex Zamfir, cunoscut în mediul online drept Cel mai bun tată. Atelierele se vor desfășura la Galeria Inspiratio (Brașov, str. Curtea Johannes Honterus 8). Participarea se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile, prin completarea formularului de pe
asap-romania.ro.
Parada Bicicletelor
A devenit deja o tradiție Parada Bicicletelor în cadrul FOV. Anul acesta vom pedala din nou împreună pe străzile Brașovului. Ne propunem să fim o mare „verde” din nou pe stradă. Așteptăm toți bicicliștii să vină la paradă, îmbrăcați în verde și cu bicicletele curate. Vârsta minimă pentru participanți este 5 ani, iar cea maximă, 99 de ani.
Parcul Central Nicolae Titulescu | Bulevardul Eroilor | Bulevardul 15 Noiembrie | Strada Zizinului | Bulevardul Alexandru Vlahuță | Bulevardul Gării | Bulevardul Victoriei | Strada Mihail Kogălniceanu | Strada Iuliu Maniu | Strada Nicolae Iorga | Parcul Central.




