“HOT STUFF” (1979, r: Dom DeLuise)
Videodome | 99+ cronici de filme realizate de Ioan Big!
Inspirată din diverse dosare ale poliţiei americane, acţiunea acestei comedii spumoase, singura semnată în calitate de regizor de către Dom DeLuise (“Boys Will Be Boys” din ’99 nu se pune, fiind film de televiziune), unul dintre actorii favoriţi ai lui Mel Brooks (alături de Madeline Kahn, Marty Feldman şi Harvey Korman), pe care am revizitat-o datorită nostalgiei generate de faptul că am văzut-o într-un cinematograf comunist cu mai bine de trei decenii în urmă – sub titlul “Marfă furată” -, se petrece la Miami.
Pentru a nu crea false aşteptări prin rândurile scrise de mine în continuare îl voi cita preventiv pe reputatul critic Roger Ebert, care opina după premieră, în 1979, că
“this movie is so affectionately wacky we can forgive it for falling short of greatness: it takes so many other falls along the way… There are good movies and then there are the inspired ones. Hot Stuff is only good.”.
După trecerea a zeci de ani de la realizarea sa şi o revizitare detaşată de context, nu sunt însă complet de acord cu el, dar… să vedem despre ce e vorba.
Plot-ul e structurat pe o ‘fencing operation’ pusă la cale de câţiva poliţişti din Burglary Task Force, frustraţi că hoţii şi escrocii arestaţi de ei pe bandă rulantă sunt – datorită chichiţelor avocăţeşti şi a lacunelor legislative – rareori condamnaţi de către justiţie, chiar dacă au fost prinşi în flagrant, iar probele împotriva lor nu pot fi ignorate.
Pentru cei nefamiliarizaţi cu sintagma de mai sus (‘fencing…’), termenul “fence” a intrat oficial în jargonul lumii interlope încă din anul… 1700, desemnând mijlocitorul care, în spatele unei faţade respectabile şi legitime, cumpără bunuri furate pentru a le revinde, o ‘spălare’ şi repunere în circulaţie a obiectelor, iar asta cu destulă vreme înainte de a se vorbi de ‘spălarea’ şi ‘albirea’ banilor proveniţi din operaţiuni ilegale.
Hoţia este indisolubil legată de evoluţia speciei umane cu mult timp înainte ca Ali Baba să se nască sau a circulaţiei curente a banilor (barterul/trocul pare a fi devenit o cutumă încă de acum 100,000 de ani) şi, din acest motiv, titlul român al filmului, “Marfă furată”, este relevant.
Mini-departamentul condus de către resemnatul şi sastisitul Căpitan Geiberger (Ossie Davis – nominalizat la Globurile de Aur pentru rolul din “The Scalphunters” al lui Sydney Pollack şi câştigător al unul premiu Grammy în 2007 la categoria Best Spoken Word Album), constituit dintr-un trio neconvenţional de oameni ai legii, rubicondul şi familistul Ernie (Dom DeLuise – “12 scaune”, “Blazing Saddles”, “Haunted Honeymoon”) ce mai are 46 de zile până la pensionarea anticipată, americanul de origine cubaneză obsedat de reguli, proceduri şi formalităţi Ramon (Luis Avalos, din Sitcom-urile “Barney Miller” şi “The Electric Company””, în care a fost partener timp de aproape 700 de episoade cu Mel Brooks, Morgan Freeman, Rita Moreno şi Zero Mostel), şi cowboy-ul impulsiv Doug (Jerry Reed, cântăreţul de muzică Country care interpretează şi piesa care dă titlul filmului), se vede ameninţat cu dizolvarea – datorită lipsei de rezultate ‘în câmpul muncii’ – prin tăierea fondurilor… şi are doar un scurt interval de timp la dispoziţie pentru a trece printr-un proces neplăcut de restructurare organizaţională supervizat de cea impusăde la centru, Louise Webster (Suzanne Pleshette – “The Birds” “A Distant Trumpet”, “If it’s Tuesday, This Must Be Belgium”).
Salvarea improbabilă a echipei vine de la o idee trăsnită: atingerea obiectivului (un număr record de condamnări obţinut în baza unor dovezi irefutabile) printr-o operaţie clandestină în care banii poliţiei sunt folosiţi pentru achiziţionarea de bunuri şterpelite, indiferent de natura acestora, de la crose de golf sau pui vii… la anvelope şi maşini de scris.
Clienţii sunt filmaţi pe ascuns iar contabilitatea trebuie ţinută cu stricteţe, căci e vorba de cheltuirea banului public, nu?
Succesul este rapid, dar nu lipsit de peripeţii, mai ales datorită diversităţii faunei care pică în plasă, inclusiv delincvenţi juvenili, asasini şomeri sau poliţişti corupti, mafioţi încremeniţi în proiect (Carmine, interpretat de Marc Lawrence, cunoscut din James Bond’s “Diamonds Are Forever” şi “The Man with the Golden Gun”, reprezintă un personaj delicios din perspectiva pastişei prezenţei ‘gangsterism’-ului de provenienţă italiană pe marile ecrane) sau jucători pe mize mult mai mari precum cei implicaţi în traficul de droguri şi de arme.
“Hot Stuff” îşi menţine ritmul alert în baza scenariului conceput de popularul scriitor Donald E. Westlake (câştigător de trei ori al Edgar Award oferit de Mystery Writers of America şi nominalizat la Oscar în 1991 pentru “The Grifters” al lui Stephen Frears) prin schimbările neaşteptat de amuzante a registrului comic, de la Action-Comedy (intervenţia undercover din port ce aminteşte de “Miami Vice”, spectrul falimentului având drept consecinţă neautorizată vânzarea de obiecte furate pentru refinanţarea operaţiunii, atentatul auto ca mesaj subversiv la adresa consumerismului, etc.) la umorul de caz/situaţie (foarte generos prin varietatea de personaje care, peste ani, va fi întâlnită din ce în ce mai rar în cinematografie… poate, ca exemplu, în primele două “Police Academy”) sau accentele parodice (intrarea lui Ossie Davis în depozit pe “Also Sprach Zarathustra”, party-ul în sine, prezidat de Naşul de culoare, ce declanşează lupta cu oamenii în negru mafioţi pe tema lui Nino Rota din “The Godfather”).
“The movie has the same basic thread to it as my script… and there are some bits in it that are very very funny. But it’s a funnyman’s movie, not a writer’s movie.” (Donald E. Westlake în dialog cu Patrick McGilligan).
Scena mea favorită?
Bătrânica ce vrea să cumpere electrocasnice şi nu să vândă ceva, care îi spune poliţistului sub acoperire Ramon că el reprezintă motivul pentru care s-a inventat… contracepţia. Vincent Canby, în cronica sa din The New York Times, din august 1979, a rezumat corect esenţa acestui film care rezistă surprinzător de bine trecerii timpului (“I’m a legitimate businessman!”):
“Hot Stuff is the kind of immensely cheerful comedy that runs as much on good will and a genial attitude as on its own energy… More important than anything else, though — and don’t underrate the surprising effect of this – Hot Stuff is a movie about essentially nice people. Its petty thieves are endearing, its Mafia godfather and his soldiers powerless in the face of such innocence and its serious hoodlums always inept. No one, good or bad, ever gets seriously injured in the mayhem.”.
Text de IOAN BIG | Videodome | Opinii
Sursă foto: Imdb
