Povestiți-ne despre cum va fi Electric Castle 2023. Ce va fi diferit față de edițiile anterioare?
Mai mare, mai mult, mai bun – e linia pe care continuăm să creștem festivalul, ajuns la a 9-a ediție. Cu peste 300 de artiști confirmați, numărul de scene crește la 11, fiecare cu propria personalitate. Numele mari vor fi pe main stage, fanii rock se regăsesc la Hangar, artiști din 10 țări, inclusiv din Africa, sunt programați pe Backyard stage. După câțiva ani de pauză, revine scena reggae, spre entuziasmul celor care au insistat ca acest stil să aibă un loc special. Tot ca reveniri, anul acesta avem și o scenă indoor, o veți descoperi în fostele grajduri ale castelului, un club underground, suntem siguri că va atrage foarte multă lume.
Succesul de anul trecut ne-a convins să extindem Drip, scena hip hop & trap care, de altfel, va avea o întreagă zonă dedicată. Una dintre cele mai iubite scene din festival, Hideout, e locul în care petrecerea se întinde până dimineața și i-am pregătit un concept nou anul acesta.
Avem o scenă inclusiv în camping, unde introducem pentru prima dată și car camping. Cei care aleg această opțiune vor avea un spațiu al lor de 24 mp, în care își pot lăsa mașina și cortul. E doar una dintre cele 16 tipuri de cazare în campingul a cărui suprafață crește odată cu cererea pe care o avem din partea celor care vor să trăiască experiența completă de festival. Anul trecut, peste 15.000 de participanți au ales să locuiască în EC Village, ne așteptăm ca numărul să fie chiar mai mare în acest an.
Cum vă alegeți artiștii și trupele care vor fi prezente la EC? Care este procesul de selecție și care sunt criteriile importante pentru voi?
Something bold, something new, something old, everything really good. În cazul numelor mari, pornim de la o listă ideală, pe care o rafinăm în funcție de negocieri, bugete, date disponibile, dorința artistului de a fi prezent în România etc. Anul acesta am reușim să avem ca headliners artiști cu o super carieră în spate, precum Iggy Pop, Macklemore sau George Ezra, care vin și cu materiale foarte noi, abia intrate în topuri. Experiența de a le auzi live e foarte importantă. Căutăm și variantele „extinse” de show, cum e cazul The Chemical Brothers sau Pendulum, care vin prima oară în România în această formulă. Experimentăm în foarte multe zone muzicale, ceea ce ne permite să avem calitate, fără a fi limitați la un stil muzical anume. E ceva natural să vezi pe afișul EC nume consacrate din trip hop, ca Morcheeba sau Zero7, alături de o trupă de rock cu influențe cumbia, ca Los Bitchos, sau un punk puternic, precum cel propus de Frank and The Rattlesnakes.
Suntem prezenți la toate showcase-urile importante din Europa, locul ideal să descoperi artiști noi, ce au curajul de a se exprima exact așa cum își doresc, fără presiunea popularității, și care sună foarte bine. E ca un puzzle, cu piese foarte diferite, dar care reușesc să compună o imagine a ce înseamnă artiștii pe care îi aveai de ceva vreme salvați în playlistul personal și artiștii pe care îi vei urmări după festival.

Ce alte activități pregătiți pentru ediția din acest an, în afară de concertele propriu-zise?
Electric Castle e un festival de trăit 24/24, provocarea adevărată e să reușești să acoperi măcar jumătate din experiențele oferite. Participanții care vin deja de mai multe ediții au chiar propriile ritualuri pentru a se bucura de întreaga ofertă. Își încep ziua la sesiunile de yoga și fitness, continuă cu micul dejun în unul dintre cele 3 food courts, apoi e timp de shopping în Fashion Fair, unde îți poți crea propriul look de festival. Prânzul e pentru discuții și invitați la EC Talks, de descoperit concursurile sau standurile de cărți și viniluri. O scurtă vizită pe malul lacului la un cocktail bar sau în Beer Garden pentru o bere craft ajută înainte de o seară intensă, în care cu toții vor naviga între cele 11 scene.
De neratat: selfie-urile din roata panoramică, cu vedere asupra întregului domeniu Banffy, măcar o seară de fine dining sau o după-amiază la The Beach (da, avem chiar și plajă cu nisip). De descoperit: Youth21, o zonă în premieră anul acesta, plină de activități dedicate tinerilor.
Tot programul va fi integrat în aplicația EC, iar cu notificările pornite este mult mai simplu să ții pasul cu noutățile.
Ce măsuri de siguranță și securitate pune EC la dispoziția participanților la festival? Cum vă asigurați că evenimentul este unul sigur pentru toată lumea?
În 10 ani de organizare a festivalului, nu am avut niciun eveniment major și asta spune foarte multe despre publicul nostru, care alege să trăiască EC într-un mod relaxat, empatic, cu respect față de situl istoric pe care ne desfășurăm și față de cei din jurul lui. De-a lungul timpului, am dezvoltat și inițiative care au ajutat în a păstra această atmosferă, cum e safety line, linia telefonică directă în care oricine poate sesiza un incident și primește ajutor imediat din partea echipei de security sau „Angel shot” – un cod „de alarmă” care poate fi folosit la orice bar de cei care, dintr-un motiv sau altul, nu se simt în siguranță într-un anumit context. Le vom avea și la această ediție, la fel și campania noastră în care comunicăm deschis ce înseamnă comportament tolerat într-un eveniment de o amploare atât de mare.

Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpinați atunci când organizați un festival ca Electric Castle?
În continuare, cea mai mare provocare rămâne construirea de la zero a unei lumi de dimensiunile unui oraș mediu, în care ne dorim ca totul să funcționeze perfect, în care acoperim toate nevoile de zi cu zi și care, în forma finală, e un context extraordinar al unei experiențe care îți schimbă viața și provoacă dezvoltarea noastră ca societate.
E un proces complex, minuțios și complicat. Dar asta ne permite să fim creativi, să testăm, să venim cu noi soluții care să facă festivalul mai interesant pentru participanți. Descoperim noi zone, redefinim trasee, regândim modul în care publicul accesează tot ce înseamnă cele peste 40 de hectare, cât e suprafața festivalului.
E doar unul dintre aspectele întregii filosofii Electric Castle de a oferi mereu ceva nou, relevant și special pentru fiecare ediție, de la experiența artistică la cea a prezenței efective în festival.
Electric Castle este special pentru că nu urmează tendințe, ci încearcă să le creeze, așa că deciziile finale sunt o combinație între ce-și dorește publicul să găsească în festival și ce anticipăm că va fi „the next hot thing”.
Cum v-ați adaptat festivalul la schimbările de piață și la schimbările de preferințe ale publicului? Cum vă asigurați că EC rămâne relevant și atractiv în timp?
Electric Castle este special pentru că nu urmează tendințe, ci încearcă să le creeze, așa că deciziile finale sunt o combinație între ce-și dorește publicul să găsească în festival și ce anticipăm că va fi „the next hot thing”. Comunicăm permanent cu cei din comunitatea EC, e o legătură pe care o păstrăm pe tot parcursul anului, suntem foarte deschiși la feedback și o parte din schimbările pe care le facem, an de an, sunt generate tocmai din acest dialog deschis. Artistic, ne place să explorăm foarte mult, de aici și stilul eclectic care s-a impus în stabilirea line-up-ului, dar nu ne limităm doar la muzică. De la edițiile în care am creat secțiuni speciale de new media, până la mobilierul urban pe care îl creăm pentru festival, toate sunt rezultatul dorinței noastre de a provoca publicul la descoperire și inovație.