

PRIMA EDIȚIE „LA MASĂ CU JUNII”:
O MASĂ A COMUNITĂȚII CU OCAZIA SĂRBĂTORII JUNILOR,
LA PIETRELE LUI SOLOMON,
23 Aprilie, începând cu ora 14:00
Anul acesta, cu ocazia Sărbătorii Junilor, vă invităm la prima ediție „La masă cu Junii”. Va fi o masă a comunității, la care sunt așteptați, într-o atmosferă festivă brașoveni și turiști deopotrivă, pentru a sărbători alături de Juni și oficialități.
Veți găsi amenajată la fața locului, în parcarea de la Pietrele lui Solomon, o masă lungă de zeci de metri, decorată în stil tradițional, pentru un prânz de sărbătoare specifică Brașovului, împreună, în aer liber. Vă invităm să aduceți gustări de acasă, pe care să le împărțiți cu restul participanților, sau puteți savura bucatele tradiționale comercializate la fața locului.
Tot ce trebuie să faceți este să veniți cu poftă de sărbătoare, să luați loc la masă, să socializați cu vecinii de masă și cu Junii care se vor opri să vă salute și să vă bucurați de momentele muzicale surpriză.
Evenimente organizate sub egida parteneriatului dintre Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi și Primăria Municipiului Brașov.