“SARS WARS” (2004, r: Taweewat Wantha)
Moda filmelor de acţiune cantonate exclusiv într-un bloc anost de locuinţe, fie acesta chiar şi un zgârie-nori decorativ ca exterior, a fost revigorată după 2010 prin diverse producţii precum The Raid (2011) al lui Gareth Edwards sau Attack the Block (2011), comedia SF a lui Joe Cornish, urmate de tentativa eşuată de blockbuster adaptat după comics-ul Dredd (2012, USA/UK/Africa de Sud/India) al lui Pete Travis, deci nu mai reprezintă acum ceva ieşit din comun pentru consumatorii de filme de nişă.
Cu mult timp înainte însă, din cauza epidemiei declanşate în China în iarna anului 2002, care avea să se răspândească în numai câteva săptămâni în alte 37 de ţări, thailandezii se gândeau la SARS (Sever Acute Respiratory Syndrome), iar Taweewat Wantha (The Sperm, The Kindergarten), regizor cu un apetit aproape bolnăvicios pentru subiecte bizare, a combinat cele două elemente pentru lungmetrajul său de debut, SARS Wars, într-un scenariu… Fantasy!
Povestea comediei Horror SARS Wars e una realmente simpatică, mai ales dacă sunteţi fani ai spaţiului Pop culture Extreme Asia. Cu toate că Ministrul Sănătăţii thailandez – ce seamănă suspect de mult cu cel real, din vremea administraţiei Thaksin – declară virusul eradicat, tulpina (fictivă) de tip 4, care transformă pacienţii în zombie ajunge de undeva din Africa în Bangkok prin intermediul unei viespi vilegiaturiste, nevoite să aterizeze de urgenţă (după ce-a fost lovită de un avion) pe ceafa unui “redneck” localnic care contaminează tot ce mişcă în imobilul în care acesta locuieşte, inclusiv pe… Albert, un piton de Burma. Un piton-zombie!
Autorităţile trimit în zona băgată în carantină o echipă condusă de o doctoriţă de la… “‘Hollywood University of Africa” (ce poartă sub costumul de protecţie, aparent inexplicabil, accesorii sexuale şi arată ca o asistentă TV dâmboviţeană care îşi face “vacanţele” lucrative prin Dubai), având la dispoziţie un vaccin în faza de testare – dintr-o serie ce acoperă aproape întreg alfabetul -, numai că acesta… nu doar că nu vindecă nimic, dar are ca efect că ţestele oamenilor explodează în mod spectaculos.
Previzibil, soluţia guvernamentală de rezervă o reprezintă detonarea întregii clădiri cu toţi viii şi morţii mişcători din ea, doar că mai există cineva care are… o telecomandă. Totul e clar până aici? Staţi niţel, că acesta este doar cadrul “sobru”, întrucât acţiunea principală o are ca subiect pe liceeanca Liu, fiica unui potent baron local, răpită şi sechestrată în blocul respectiv de gaşca grotescă şi ineptă a travestitului Yai (interpretat de Somlek Sakdikul, unul dintre cei mai populari performeri comici din Thailanda), pentru a cărei salvare luptă super-eroul Krabii, posesor de gumari albaştri în picioare, capabil să îi lase pe toţi în curul şi cucul gol (filmul conţine şi câteva secvenţe animate pentru a accentua senzatia de comics), mâna dreaptă al Maestrului Thep (Suthep Po-ngam, o altă legendă a entertainment-ului thailandez, în special datorită rolurilor din Dumber Heroes şi Rock Not Die), ale cărui baterii de la sabia magică s-au terminat.
Nu glumesc. E savuros, ca şi cum lui Obi-Wan Kenobi i se închide sabia-laser în mijlocul luptei cu trupeţii imperiali. Liu e apoi înghiţită de piton dar scapă, Krabii devine zombie dar se dezombifică, Liu+Krabii=Love, dar Liu e de fapt Yai, Thep găseşte baterii şi, în final, toată lumea (re)trăieşte fericită până la adânci bătrâneţi.
Dacă aţi rezistat până aici înseamnă că v-am câştigat de partea acestei incredibil de amuzante ţăcăneli cinematografice, presărată cu o multitudine de scene şi cadre memorabile, de la tacticile de persuasiune ale tatălui aplicate lui Thep (care se dă cu capul de pereţi la propriu de îi dărâmă acestuia coşmelia ori îl gâdilă cu pana pe tălpi) sau coada de mâţă persană devenită zombie ce transformă pitonul într-un soi de dragon Komodo-mort-viu, până la festinul Gore din club (vagamente inspirat din primul Blade, cel al lui Stephen Norrington).
Sau echiparea Maestrului (codiţa lipită pe chelie cu dublu adeziv) şi baletul său sexual cu Dr. Diana (Lena Christensen din Tesseract-ul lui Oxide Pang) sau evadarea pe motocicletă à la Streets of Fire al lui Walter Hill.
Să nu uit, mai trebuie luat în considerare şi fetusul-zombie – resuscitat ulterior ca tip de “personaj” în 2006, în Zombie Self-Defense Force, al niponului Tomomatsu – în scena cu trimitere directă la The Matrix. Zombiologie: incontestabil, zombies sunt… zombies prin comportament, dar ca aspect sunt arătări mai degrabă vampireşti, stil New-Wave, deci nu “Twilight”: vioi, au colţişori şi unghiuţe de dimensiuni ceva mai mari şi emit sâsâituri în loc de mormăieli.
Concluzia referitoare la SARS Wars? O comedie delirantă destinată copiilor-adulţi! Avertisment: a nu se confunda cu Ebola Zombies (2015, Hong Kong, r: Samuel Leong), film lansat pentru home cinema pe anumite pieţe sub titlul SARS Zombies.
Text de IOAN BIG
» Vezi alte articole din capitolul Videodome.
