În legendele Voodoo, şarpele simbolizează Pământul, iar curcubeul Paradisul. Între cele două lumi, toate vieţuitoarele trăiesc şi mor dar, având suflet, omul se poate trezi într-un loc înfiorător în care moartea este doar… începutul.
Realizat de Wes Craven, unul dintre maeştrii incontestabili ai Horror-ului (“The Last House on the Left”, “The Hills Have Eyes”, “A Nightmare on Elm Street”, “Scream”), surprinzător dat fiind plot-ul ieşit din comun, “The Serpent and the Rainbow” este bazat pe fapte reale, aşa cum au fost sumarizate în controversata carte de non-ficţiune cu acelaşi titlu al etnobotanistului şi antropologului canadian Wade Davis, publicată în 1985.
“The Serpent and the Rainbow”, cercetarea lui Davis, prezintă cazul primului zombie real, studiat, verificat şi confirmat inclusiv de medici americani, haitianul Clairvius Narcisse, intoxicat de un bokor – vrăjitor din cultul Vodou ce are abilitatea să opereze atât cu magia albă cât şi cu cea neagră – cu o mixtură conţinand tetrodotoxină (neurotoxină inhibitoare descoperită în pufferfish/peştele-balon) şi o bufotoxină ce afectează forţa de contractare a muşchilor inimii, extrasă din glandele şi veninul anumitor specii de broaşte, pentru a îi induce o stare comatoasă care să sugereze moartea prin lipsa temporară a semnelor vitale… şi apoi îngropat de viu pe 2 mai 1962.
Scos din mormânt, haitianul a fost menţinut într-o stare de zombificare prin administrarea regulată de pastă de Datura stramonium (plantă ce poate fi întâlnită şi pe la noi… i se spune ‘clopotul’ sau ‘trompeta Dracului’), cu un puternic efect halucinogen şi care determină pierderi de memorie, pentru a fi exploatat mai bine de doi ani ca sclav pe o plantaţie de trestie de zahăr. După decesul celui care îl controla şi încetarea “tratamentului”, Clairvius a început să îşi revină şi a ajuns să îşi revadă satul natal după… 18 ani de la îngroparea în cimitir. Repet, nu este o ficţiune, ci un siderant caz real!
După ce o perioadă bună şi-a petrecut-o – finanţat de Harvard Botanical Museum – în Amazonia şi în Anzi, expediţii în care a devenit fascinat de şamanism (vezi, de exemplu, cartea sa din 1991, “The Art of Shamanic Healing”), Wade Davis – interpretat în film de Bill Pullman – a ajuns la începutul anilor ’80 în Haiti, atras de procesul de zombificare şi de potenţialul pentru industria farmaceutică şi medicină a combinaţiilor de substanţe utilizate în cadrul ritualurilor tradiţionale, iar concluziile sale au fost mult timp contestate de scepticii din mediul ştiinţific.
În paranteză fie spus, criticile s-au mai diluat după înmulţirea intoxicaţiilor cu fugu din Japonia, echivalentul pufferfish-ului, şi, totodată, o delicatesă curentă la niponi ca sashimi sau chirinabe, tocmai datorită ficatului acestui peşte, considerat partea cea mai nocivă prin conţinutul mare de tetrodotoxină. Aşa cum sublinia Patrick D. Hahn în articolul “Dead Man Walking: Wade Davis and the Secret of the Zombie Poison” din 2007, accesibil public pe biology-online.org, sunt un număr de elemente care nu pot fi puse la îndoială, de la credinţa aproape unanimă a haitienilor în zombie la faptul că această toxină are capacitatea de a induce o stare de “suspensie” vitală aproape imposibil de disociat cu moartea clinică.
Să revenim la film, unul dintre puţinele realizate în anii ’80 care se referă explicit la “zombificare” ca proces. În parte, conţinutul său este aproape de ce v-am relatat mai sus aşa că nu voi insista decât pe câteva aspecte specifice. Sigur că “The Serpent and the Rainbow” este tributar vizual perioadei în care a fost realizat şi conţine destule concesii făcute celor care iubesc Horror-ul schematic (mai ales în final), dar nu trebuie uitat ‘sertăraşul’ subversiv din mintea complicată a lui Craven care brodează pentru spectator, neaşteptat în acest caz, un film de groază de serie B centrat nu pe Gore sau violenţă fizică, ci pe fondul spiritualităţii tradiţionale locale şi pe modul în care modernitatea a influenţat-o.
De la pelerinajul religios (“Haitienii sunt 80% catolici şi 110% Voodoo”, spune doctoriţa locală, interpretată de Cathy Tyson, memorabila Simone din “Mona Lisa” lui Neil Jordan) la contextul politic (regimul lui Jean-Claude ‘Bebe Doc’ Duvalier şi ai săi Tonton Macoute moşteniţi de la tatăl său, ‘Papa Doc’, cel care îşi construise imaginea de lider pe modelul Baronului Samedi), iar din acest motiv cineastul insistă în egală măsură pe acţiunea de context (ce culminează cu fuga din ţară a familiei Duvalier după revoltele populare din 1986), ca şi pe “filosofia” de control a maselor de către dictatură prin intermediul Voodoo.
Conceptul de încarcerare a sufletelor în recipiente vulgare (obiecte-container) şi de intervenţie discreţionară în destinul individual prin acţiunea asupra subconştientului (zombies sunt fundamental suflete care bântuie eteric visele… simplilor cetăţeni) sunt componentele proaspete pe care Craven le aduce într-unul dintre cele mai interesante filme cu zombie realizate în anii ’80.
Distribuţia, deşi puţin cunoscută la acea vreme, se dovedeşte a fi una de calitate: Paul Winfield (nominalizat la Oscar în 1973 pentru “Sounder”, drama regizată de Martin Ritt, dar mai cunoscut pentru rolurile secundare din “The Terminator” şi “Presumed Innocent”), Michael Gough (Alfred în anii ’90 în franciza “Batman”), Paul Guilfoyle (“Session 9”, serialul “C.S.I.”, “Air Force One”), Brett Jennings (“Moneyball”, “Witness”) şi Dey Young (utilizată de Craven şi în “Red Eye” din 2005). În opinia mea, cu siguranţă “The Serpent and the Rainbow” reprezintă un film ce merită a fi re-evaluat de către fanii genului Horror.
Text de IOAN BIG
