AUDIO | Despre Supereroi și Doctor Strange

Ioan Big De Ioan Big | Publicat: 5 mai 2022


Un documentar audio susținut de Cinema City – locul unde imaginația prinde viață pe marele ecran.

Care este treaba cu supereroii? De unde și cum au apărut ei?

Apariţia supereroilor în Statele Unite în prima parte a secolului 20, plecând de la instrumentarul vizual de maxim impact la nivel de masă pe care creatorii îl aveau la dispoziţie (comics-uri, televiziune, cinema), s-a consumat în contextul în care eroii adevăraţi luptau pe front în cele două războaie mondiale iar cei rămaşi acasă, în special cei aparţinând middle şi lower class-ului (indiferent de vârstă, sex, credinţă sau rasă), sufereau şi se sacrificau pentru ei îndurând deprimaţi o gravă criză economică ce părea fără de sfârşit. Pentru aceştia paliativul de natură escapistă a reprezentat-o tocmai invazia supereroilor: Superman, Flash, Batman, Green Lantern, Daredevil, Captain America, Spider-Man & Co.

Marvel Captain America Comics (1941) #1

Nevoia de eroi sau de supereroi este bazată aproape exclusiv pe existenţa unui conflict major şi de dimensiunea acestuia, când frica şi anxietatea încep să ne bântuie. Anvergura ameninţării, dacă se menţine în parametri gestionabili, vor determina din partea celui ameninţat o contrareacţie directă, variabilă ca forţă.

O poate gestiona singur sau cu ajutorul comunităţii din care face parte, prin intervenţia instituţiilor publice abilitate sau prin mijloace neconvenţionale eludând regulile impuse de majoritate, însă dacă devine conştient că niciuna dintre aceste alternative nu este fezabilă şi, în plus, fiecare membru al grupului este preocupat în mod independent de propria supravieţuire, atunci… se instalează frica.

Erodarea încrederii în sine a individului din secolul 21 prin cumulul de incertitudini şi frici lipsite de linii clare de demarcaţie psihologice şi de frontiere geopolitice reprezintă cauza principală a nevoii de supereroi a consumatorului.

Pentru a realiza că această relaţie de cauzalitate nu este întâmplătoare, să ne reamintim că Superman s-a născut ca personaj în 1933 în timpul Marii Crize Economice/The Great Depression (1929-1939), declanşate în Statele Unite dupa căderea Bursei şi impunerea de către Roosevelt a legilor ‘New Deal’, cu efecte la scară planetară (pierderea economiilor şi locuinţelor personale, falimentul a peste jumătate din bănci, inflaţie, şomaj), continuată imediat cu Al Doilea Război Mondial – conflict armat global, sabotaje din interior, decizii politice îndoielnice, pandemii devastatoare.

Reign of the Superman, o peveste de Jerry Siegel, ianuarie 1933

Făcând o comparaţie cu perioada post-2000, putem presupune că motivele pentru care din nou lumea a simţit nevoia ca Superman să ‘renască’ brusc în Pop culture nu sunt radical diferite, sau că Avengers – creaţi de Marvel la începutul anilor ’60 – au revenit ca reflecţie a unei societăţi americane de ‘revengers’ pentru care, post-9/11, răzbunarea devenise un obiectiv naţional.

Odată cu intrarea în noul mileniu, întreaga umanitate avea nevoie, în masă, de psihanaliză, iar experţii din Pop culture, fie ei creatori, artişti sau oameni de afaceri, au reuşit să îi ofere o sumă consistentă de tehnici de terapie la îndemâna oricărei individualităţi/comunităţi, indiferent de vârstă, statut social, aspiraţii personale, nivel de cultură, localizare geografică sau apartenenţă. Supereroii au devenit o componentă modelabilă în spiritul ‘corectitudinii politice’ frecvent întâlnită în acest instrumentar.

În noul mileniu, o umanitate sub presiune datorită bombardamentului informaţional, explozivei evoluţii tehnologice, escaladării conflictelor sângeroase şi a unei serii continue de schimbări de mediu impredictibile, pare a-şi alege în mare măsură refugiul din cotidian într-un multivers dominat de supereroi oferit de variile forme de expresie vizuale ale Pop culture (film, televiziune, on-line, literatură, comics-uri, jocuri video, arte vizuale, modă sau parcuri tematice).

Surprinzător oarecum, pentru că majoritatea dintre aceştia ar putea fi consideraţi desueţi, depăşiţi sau decrepiţi, iar mitologiile create în jurul lor în secolul 20 ar părea lipsite acum de relevanţă, ţinând cont de faptul că Superman şi Batman s-au născut în anii ‘30, Wonder Woman în 1941, Black Panther în 1966 iar Cavalerii Jedi din “Războiul Stelelor” au apărut în 1977.

Ca atare, brusca şi spectaculoasa resurgenţă post-2000 a unor simboluri Pop reduse ca notorietate timp de decenii (’80-’90) la o expunere nişată şi nu la una de masă globală, presupune o analiză de fond şi căutarea identificării motivelor pentru nuanţarea percepţiei publicului actual consumator de Pop culture faţă de aceşti supereroi ‘de modă veche’.

Supereroii îşi justifică existenţa şi popularitatea post-2000 prin intervenţiile în crize majore care să transceandă ameninţările perceptibile din realitate.

Un excelent punct de plecare de ordin statistic ni-l oferă cinematografia, incontestabil cel mai bun furnizor al dimensiunii impactului la nivel ‘popular’ al unui produs cultural contemporan în care succesul creativităţii direcţionate spre obiective consumeriste îl reprezintă vânzările de bilete către publicul larg.

Supereroii au devenit ’mărfuri’ foarte cerute, mai ales că reprezintă produse ale purei imaginaţii a creatorilor, iar personalitatea şi identitatea lor poate fi remodelată în permanenţă în concordanţă cu nevoile şi aşteptările publicului de film.

Intervenţia supereroilor se dovedeşte salutară pentru calmarea temporară a fricilor individuale prin transferul conflictului într-un plan îndepărtat faţă de viaţa consumatorului produsului respectiv de Pop culture şi care se finalizează de obicei cu un happy-end reconfortant. Mai mult, poate crea dependenţă la nivelul spectatorului alimentat curent cu acest tip de paliativ escapist.

Logoul Timely Comics Inc. și primul număr Marvel Comics

Compania Marvel a debutat ca Timely Comics în 1939, în timpul Epocii de Aur a comics-urilor, dar istoria sa a început să se scrie sub acest nume abia în 1961 odată cu lansarea The Fantastic Four şi a altor supereroi concepuţi de o echipă printre care se numărau Stan Lee, Jack Kirby şi Stan Ditko, ajungând să aibă în proprietate (în virtualul Marvel Universe) personaje acum arhicunoscute ca Iron Man, Thor, The Hulk, Captain America, Doctor Strange, Daredevil, Black Panther, Deadpool, Ghost Rider, The Punisher, precum şi echipele X-Men, Avengers şi Guardians of the Galaxy.

Spider-man 2002

Marvel a intrat în forţă în industria filmului în primul deceniu al secolului 21 cu „X-Men”-ul lui Bryan Singer şi „Spider-Man”-ul lui Sam Raimi, ambele transformate ulterior în trilogii între 2000 şi 2007 de către 20th Century Fox şi respectiv Columbia Pictures, însă managementul companiei era conştient că se aventurează pe un teren încă insuficient cunoscut, pentru exploatarea căruia nu posedă know-how-ul adecvat, aşa că şi-a menţinut în cazarmă supereroii din liga grea (componenţii Avengers) şi a aruncat pentru testare în luptă cu publicul în acelaşi interval de timp câţiva supereroi din sectorul de individualişti răzbunători, populari pentru comportamentul lor de vigilante: Daredevil, The Punisher, Blade, Ghost Rider şi Elektra. Cu excepţia lui Blade/Wesley Snipes care a închis în 2004 o trilogie remarcabilă datorită contribuţiei lui Guillermo del Toro şi David S. Goyer, celelalţi au fost primiţi cu rezerve de către public şi critică (The Punisher şi Daredevil aveau să îşi găsească locul în MCU însă în seriale de televiziune), dar au constituit un bagaj uriaş de învăţăminte de care Marvel avea să profite din plin mai ales după ce a fost achiziţionată pe 31 august 2009 de The Walt Disney Company pentru suma de… patru miliarde de dolari.

Şi astfel supereroii din „Avengers” s-au regăsit sub acelaşi acoperiş cu Ordinul Jedi din „Star Wars” şi cu familia Parr, simpaticii supereroi animaţi de Pixar din „The Incredibles”.

Doctor Strange și nașterea puterilor la supereroi!

Puterile supraomenești își fac apariția în corpurile viitorilor supereroi în moduri diferite. Excepție fac cei care sunt superumani, pentru că nu sunt umani deloc și nu provin de pe Pământ: Superman din spațiu, Wonderwoman și Aquaman dintr-un tărâm mistic, iar Thor este un semi-zeu. Captain Marvel capătă puterile de la o ființă antică și înțeleaptă, la fel cum se întâmplă și cu Doctor Strange. Unele puteri provin dintr-o invenție sau o creație proprie, cum este cazul lui Iron Man. Însă de cele mai multe ori este vorba de un accident favorabil.

Un exemplu solid în această direcție este Spider-Man și primirea puterilor prin mușcătura unui animal (în cazul acesta, un păianjen). De asemenea, alte exemple importante sunt: The Flash, The Incredible Hulk, Daredevil și The Fantastic Four.

Unii supereroi sunt oameni obișnuiți expuși la radiații ce dezvoltă după comportamente anormale, iar alții se nasc deja cu super puteri: vezi mutanții X-Men.

Trailer Doctor Strange 2016

Primul film “Doctor Strange” a apărut în anul 2016 și este bazat pe benzile desenate Marvel, fiind al 14-lea film produs de studiourile Marvel și distribuit de Walt Disney Studios Motion Pictures. Filmul a fost regizat de Scott Derrickson, iar actorul supererou este Benedict Cumberbatch, nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal în filmul “The Imitation Game” (2014). Spre deosebire de Captain America, The Hulk și Iron Man, puterile lui Doctor Strange nu vin din știință. Nu e un zeu ca Thor, dar e capabil să manipuleze lumea din jurul lui, forțele universului și materia prin magie, folosind energie mistică invocată de vrăji sau incantații.

Este un tip diferit de supererou în lumea Marvel pentru că aduce tema misticismului.

Doctor Stephen Strange (Benedict Cumberbatch) a fost cândva un renumit, dar arogant, chirurg, până când un accident tragic de mașină l-a costat abilitățile medicale și cariera. Căutând o cale să-și recapete aptitudinile, a călătorit prin întreaga lume până a întâlnit- o pe The Ancient One – enigmatica inițiatoare în artele mistice. The Ancient One (Tilda Swinton) a văzut potențial în fostul chirurg și l-a ajutat. Forțat să părăsească medicina tradițională, găsește vindecarea într-un loc misterios, cunoscut sub numele de Kamar-Taj. A învățat că acest loc nu este numai un centru pentru vindecare, ci și linia care desparte forțele nevăzute și întunecate ce vor să distrugă realitatea.

Accidentul i-a compromis dexteritatea, dar cunoștințele medicale i-au rămas și este capabil să ofere îndrumare celor mai puțin pregătiți în domeniu. Pe lângă aceste cunoștințe, Doctor Strange devine expert și în ocultism, cunoscând învățăturile magice și devine conștient de entitățile extra-dimensionale. Firea impulsivă pare să-l ajute în luptă, aruncându-se în situații limită fără să ezite. În această manieră funcționează cel mai bine și își folosește abilitățile strategice la capacitate maximă. Puterile îi sunt amplificate de numeroase artefacte magice pe care le deține în timpul misiunii sale. Cele mai importante sunt ochiul lui Agamotto, care are puterea de a controla fluxul temporal și mantaua levitației, capabilă să se miște de una singură. Doctor Strange este pus în situația de a alege între a se întoarce la viața lui și la faima câștigată de-a lungul timpului sau să lase totul în urmă și să lupte împotriva forțelor răului.

Prima parte a francizei Doctor Strange a părut un trip psihedelic cu supereroi pe ciuperci, care pare că migrează dintr-un film într-altul – când în lumea din „Inception”, în care zgârie-norii se fac origami pe ecranul IMAX și te hipnotizează ca un caleidoscop 3D, până îți pierzi echilibrul; când în lumea magică din Harry Potter, unde cu ajutorul unei baghete și a câtorva cuvinte care rimează sunt sfidate legile fizicii sau se deschid porți către alte lumi.

După succesul neașteptat al filmului din 2016, când nu mulţi ştiau de existenţa personajului creat de Stan Lee în ’63 în Strange Tales #110 iată că în 2022 avem parte de o continuare, cu o oarecare întârziere cauzată și de pandemia de COVID-19.

Trailer Doctor Strange in the Multiverse of Madness

Cea de-a doua parte din povestea supereroului Marvel, intitulată „Doctor Strange in the Multiverse of Madness”, își propune să te trimită acasă cu un și mai mare mindblow și cu un imens WOW în pupile. De această dată nu va fi vorba doar de efectele speciale care vor ilustra ciudatul univers în care există Doctor Strange, al magiei și al superputerilor, ci mai ales de o poveste presărată cu elemente de fizică cuantică, în care universuri paralele se întrepătrund, iar diferite versiuni ale eroilor ajung să se înfrunte. Spectatorul va fi lăsat cu misiunea imposibilă de a dezlega în minte ghemul încurcat al poveștii și de a găsi ieșirea dintr-un fel de casă a oglinzilor.

În această parte vor reveni personajele interpretate de Rachel McAdams (Dr. Christine Palmer), Benedict Wong (Wong) și Chiwetel Ejiofor (Mordo). Elizabeth Olsen va apărea ca Wanda Maximoff/Scarlet Witch, iar Xochitl Gomez își va face debutul în rolul unui nou supererou: America Chavez. De fapt, ea este cheia întregului film și indiciul care arată oricărui super-fan Marvel că în „Multiverse of Madness” va apărea și Loki, dar și She-Hulk, eroina care urmează să primească un serial pe Disney+.

Cine e America Chavez?

Povestea ei din benzile desenate este una ieșită din comun chiar și pentru Universul Marvel. America Chavez a fost crescută de mamele sale în Utopian Parallel, o realitate în afara timpului și care e dominată de o creatură cunoscută ca Demiurge, „vinovată” pentru superputerile lui Chavez. Aceasta avea 6 ani când Utopian Parallel a fost amenințată cu distrugerea, iar mamele sale s-au sacrificat pentru a sigila găurile negre apărute. În acest proces, particulele lor au fost răspândite prin tot Multiversul. Dorind să arate că și ea este un supererou și știind că acum, Utopia nu mai avea nevoie de salvare, Chavez a fugit de acasă și a devenit o ființă trans-dimensională. Călătorind prin diferite realități și universuri, ea ajunge să înfrunte mai multe versiuni ale lui Loki, dar și să facă echipă cu She-Hulk.

Superputerile personajului America Chavez includ forță și rezistență ieșite din comun, dar și abilitatea de a zbura. Cu adevărat specială este puterea ei de a deschide portaluri spre diferite lumi și realități din Multivers. În unele dintre benzile desenate, ea e prezentată ca având posibilitatea de a călători cu viteza luminii. Mai mult, atunci când este pusă sub presiune, ea e capabilă să elibereze un fascicul de energie atât de puternic că o poate răni chiar și pe Captain Marvel. Ca adult, ea apare făcând parte din S.H.I.E.L.D., iar într-o altă versiune, ea preia rolul de Captain America.

Un fun fact e că America Chavez trebuia să apară în „Spider- Man: No Way Home”, care, dacă n-ar fi fost amânările din cauza pandemiei, ar fi trebuit să aibă premiera după „Doctor Strange in the Multiverse of Madness”.

Mai e de spus că Doctor Strange Multiversul Nebuniei a fost filmat în totalitate cu camere certificate Panavision DXL2 IMAX, sau cu alte cuvinte filmul a fost făcut pentru a fi experimentat în IMAX. Ce însemnă asta? Cei care vor vedea filmul în acest forma special, IMAX, vor vedea cu 26% mai multă imagine! Sună interesant, nu?

Dacă nu știai, IMAX este EXPERIENȚA CINEMATOGRAFICĂ DINCOLO DE LIMITELE IMAGINAȚIEI. Ecranul imens te transpune într-o altă galaxie, iar sunetul care zguduie pământul o te facă să îți bată inima mai repede, incat vei trăi o experiență cinematografică de neuitat.

În România, sălile IMAX sunt prezente în București la Cinema City AFI Cotroceni și în Timișoara la Cinema City Timisoara Shopping City.

Zile și Nopți

Descoperă colecția de articole dedicate filmelor pe Zile și Nopți

Filme →

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută