Săptămâna aceasta, dacă vremea ne lasă, putem alege să mergem la un spectacol de la Teatrul ,,Sică Alexandrescu”, la ,,Bastionul Artiștilor”. Iată programul complet:
26 IUNIE 2020
Ora 20.00 – 20 de minute cu îngerul – de Alexandr Vampilov
Regia artistică: Răzvan Marinescu, Scenografia: Mirona Faloba.
Bastionul Țesătorilor


Sursa- Facebook
Spectacolul face referire şi la păcatele lumii, atribuind fiecărui personaj câte o patimă care îi domină şi îi erodează sufletul. Toate aceste patimi, prezente foarte pregnant în inimile personajelor, îi întunecă şi îi împiedică să se desăvârşească sufleteşte. Ratarea este un subiect important care este pus în lumină de acest spectacol. Ratarea uneori ne invită să învăţăm modestia şi smerenia, dar aceste lucruri nu pot exista atunci când mândria ne conduce vieţile. Viaţa îţi dă mereu prilej să te ridici, trebuie doar să ai inima suficient de curată pentru a putea recunoaşte semnele divine.
Spectacolul prezintă o lume lipsită de dragoste. Aceasta este privită ca fiind ceva desuet, naiv şi este doar un mijloc de a-ţi atinge scopurile ascunse. O lume lipsită de dragoste este o lume bolnavă, o lume care se zbate într-un întuneric fără sfârşit.
Finalul spectacolului surprinde prin optimism şi speranţă. Conştiinţa, cât de mică, a oamenilor, se trezeşte şi pentru câteva momente sufletele lor se luminează. Oamenii se pot schimba, trebuie doar să îşi dorească.
28 IUNIE 2020
Ora 20.00 – Portugalia – de Zoltan Egressy
Regia artistică: Sorin Militaru, Scenografia: Alina Herescu.
Bastionul Țesătorilor


Sursa- Facebook
Câți oameni mai au un ideal în viață? Câți oameni mai au curajul să pornească în lume, pentru a descoperi țărmuri neatinse?
Un scriitor lasă în urmă o existență comodă, pornind în căutarea ultimului țărm, în căutarea idealului, materializat în cel mai vestic punct al Europei, Cabo de Roca, Portugalia.
La prima mână, ne aflăm într-o ecuație existențială, cu trimiteri geografice – dar cine dintre noi nu a avut măcar pentru o secundă speranța că odată și odată va ajunge să străbată locuri nemaivăzute, că se va afla în punctul de unde orice început e posibil.
Preț bilete Teatrul ,,Sică Alexandrescu”:
20 lei
10 lei: elevi, studenți și pensionari
Preț bilete ,,Bastionul Țesătorilor”:
7 lei, pentru adulți
1,50 lei pentru elevi, studenţi
4 lei pentru pensionari
Program achiziționare bilete:
Luni-Joi: 11:00–17:00 – Casieria Teatrului
Vineri: 11:00–17:00 – Casieria Teatrului și 18:00–20:00 – ,,Bastionul Țesătorilor”
Sâmbătă: 15:00–19:00 – Casieria Teatrului
Duminică: 15:00–17:00 – Casieria Teatrului și 18:00–20:00 – ,,Bastionul Țesătorilor”
Tel: +4 0268 412 969


