Un august aproape apocaliptic pentru pasionaţii de cinema. Viaţa bate filmul. La scor. Vacanţă în vremea pandemiei, asta-i realitatea. Cât despre ficţiune, ne-am trezit într-un deşert în care oazele sunt extrem de puţine iar sursele de apă par ocupate de speculanţii de vise disperaţi că marfa din stoc le expiră. Noi avem nevoie de produse bune şi rezistente iar ei ne vântură prin faţa ochilor lucruşoare perisabile, fără valoare. Sigur, ne mai trebuie şi din alea – folosesc la “relaxarea” estivală – dar, ca spectatori, tânjim după experienţe cinematografice consistente. Nu mai spunem ‘Da’ la orice mediocritate ni se oferă doar din lipsă de opţiuni ori din cauza restricţiilor impuse de context.
Din raţiuni obiective, prea puţini au ajuns sau vor ajunge să spună luna asta un ‘Da’ sincer ca parte a publicului la TIFF, Anonimul sau BIFF, aşa că e de înţeles că nouă, celor rămaşi dependenţi de home cinema şi de drive-in-uri, ne vine să îl luăm pe ‘Nu’ în brate. Nu politrucilor şi funcţionăraşilor “culturali” care au transformat în timp cinematografele tradiţionale în relicve inutile şi continuă să descurajeze producţia de filme. Nu covidioţilor ce fac vizionările în aer liber mai insuportabile şi periculoase decât ronţăitul de pocorn din aproape uitatele săli de multiplex. Nu invaziei de poveşti inepte cu starlete de cash & carry de pe platformele de streaming menite doar să ţină de foame dar fără gust… uite-aşa, prin aceste frustrante ‘Nu’-uri, riscăm să ne ruinăm singuri plăcerea experienţei vizionării de filme.
Ne putem însă reaminti de capacitatea miraculoasă a filmelor de a ne schimba perspectiva asupra realităţii în care evoluăm prin intermediul unei legende vii a cinematografiei pentru care, de obicei, ‘No’ a însemnat un mare… ‘Yes’. Şi nu mă refer la faptul că, în subconştientul public, Sean Connery rămâne fixat îndeosebi ca James Bond în Dr. No, ci la ‘No’-urile pe care le-a spus (motivat) de-a lungul carierei şi care s-au dovedit în beneficiul spectatorilor. I-a zis ‘No’ lui 007 deşi se identifica deja cu popularul personaj dar ne-a lăsat atunci la schimb Zardoz şi The Great Train Robbery.
Sean Connery în The Great Train Robbery
Connery a refuzat roluri principale în Matrix, Jurassic Park şi… Pretty Woman (norocul lui Gere), a părăsit Aventurile Baronului Munchausen al lui Gilliam când filmul a fost măcelarit şi n-a vrut să fie nici Simon Gruber în Die Hard şi nici Gandalf în LOTR (primul i se părea prea malefic iar pe al doilea nu îl înţelegea).
Dar cel mai înţelept ‘No’ a fost cel contra continuării unei cariere în care nu i se mai ofereau decât roluri irelevante în produse de fast food cinematografic. Astfel, am rămas cu imaginea intactă a unui actor imperial care continuă să ne amintească prin fiecare film al său că cinema-ul merită un ‘Yes’ chiar şi atunci când este clădit pe ‘No’-uri. “This is my place. Go get sanctimonious someplace else.” Pe 25 august, Sir Sean Connery împlineşte 90 de ani! Mulţi înainte!
- Editorial de Ioan Big.
Citește aici ediția specială Cinemap dedicată lui Sean Connery
