Rezumat
I Wanna Dance With Somebody, un nou film despre viaţa lui Whitney Houston. Cine este actriţa care o va interpreta pe artistă„Am petrecut cea mai mare parte din anul 2019 în căutarea actriței perfecte care să o joace pe Whitney. Naomi ne-a impresionat în fiecare etapă a procesului. Am fost impresionată de abilitatea ei de a captura prezența unei artiste globale, în timp ce a reușit să aducă umanitate în viața ei interioară”, a spus Stella.„Audiția lui Naomi a fost atât de impresionantă, încât mi-a dat fiori pe șira spinării. Deși folosim vocea incomparabilă a lui Whitney pentru toate melodiile din film, talentul său actoricesc reușește să cuprindă șarmul artistei, faima, cât și problemele personale. Naomi este incredibilă și nu-mi pot imagina pe altcineva pentru acest rol epic”, a spus producătorul Clive Davis.
I Wanna Dance With Somebody, un nou film despre viaţa lui Whitney Houston. Cine este actriţa care o va interpreta pe artistă
Celebra piesă a regretatei artiste Whitney Houston, „I Wanna Dance With Somebody”, devine un lungmetraj despre viața acesteia.
Există multe filme despre viața ei, însă cei de la Sony pregătesc unul nou, „I Wanna Dance With Somebody”. Producătorii promit o poveste veselă, emoționantă și dureroasă a vieții și muzicii celei mai mari vocaliste pop R&B din toate timpurile.
Actrița britanică Naomi Ackie va avea rolul principal în producția regizată de Stella Meghie.


Fimul este pregătit de regizoarea Stella Meghie, iar producția se va realiza cu acordul Whitney Houston Estate, reprezentată de cumnata cântăreței, Pat Houston.
Scenariul filmului „I Wanna Dance With Somebody” este scris de McCarten, cel care a lucrat la producții faimoase precum „The Two Popes”, „Darkest Hour”, „Bohemian Rhapsody” şi „The Theory of Everything”.
„Am petrecut cea mai mare parte din anul 2019 în căutarea actriței perfecte care să o joace pe Whitney. Naomi ne-a impresionat în fiecare etapă a procesului. Am fost impresionată de abilitatea ei de a captura prezența unei artiste globale, în timp ce a reușit să aducă umanitate în viața ei interioară”, a spus Stella.
Ackie este recunoscută pentru rolul ei din „The End of the F***Ing World”, dar a mai jucat și în filmul „Star Wars: The Rise of Skywalker.”
„Audiția lui Naomi a fost atât de impresionantă, încât mi-a dat fiori pe șira spinării. Deși folosim vocea incomparabilă a lui Whitney pentru toate melodiile din film, talentul său actoricesc reușește să cuprindă șarmul artistei, faima, cât și problemele personale. Naomi este incredibilă și nu-mi pot imagina pe altcineva pentru acest rol epic”, a spus producătorul Clive Davis.
„I Wanna Dance With Somebody” urmărește viața celebrei cântărețe, în timp ce cunoaște succesul cu piese precum „I Will Always Love You” și „I’m Every Woman.” Cel mai probabil va fi lansat în toamna anului 2022.


