Steven Spielberg privește optimist viitorul industriei de film: „Publicul se va întoarce în sălile de cinema”
Cineastul american Steven Spielberg, în vârstă de 74 de ani, a scris un eseu plin de speranță pentru un număr special al revistei britanice Empire, în care s-a arătat optimist în ceea ce privește viitorul cinematografelor.
Cel mai recent număr al revistei este dedicat experienţei în sala de cinema: “Am fost întotdeauna devotat comunităţii noastre de adepţi ai sălilor de cinema”, a spus Spielberg.
Sub coordonarea cineastului Edgar Wright, mai multe nume mari din industrie au povestit o amintire care le-a marcat, printre care James Cameron, Daisy Ridley, Spike Lee, Daniel Craig.
Steven Spielberg a povestit cum a descoperit “Lawrence al Arabiei”, de David Lean, lansat în 1962, pe vremea când era adolescent.
“În faţa crizei sanitare actuale, în timpul căreia cinematografele au fost închise sau capacitatea lor de primire a fost mult redusă din cauza pandemiei mondiale, îmi păstrez speranţa că atunci când nu va mai fi niciun risc publicul se va întoarce în sălile de cinema.”, a scris marele cineast.
Într-o sală de cinema, privim filme cu apropiaţii noştri, dar şi alături de necunoscuţi. Este magia pe care o experimentăm atunci când ieşim la un film, o piesă de teatru, un concert sau un spectacol de comedie. Îi ignorăm pe cei care sunt aşezaţi lângă noi, dar când râdem, plângem, aplaudăm sau contemplăm şi când luminile se aprind şi plecăm acei oameni cu care ieşim în lumea reală nu mai sunt complet străini.
Am devenit o comunitate, de suflet, de spirit şi la toate nivelurile, împărţind pentru câteva ore o experienţă puternică”, a concluzionat el.
“Lumea pare mai puţin divizată, atunci când un grup de necunoscuţi râde, plânge, aplaudă împreună”
Spielberg a vorbit și despre sentimentul de comunitate în experiența oferită de sala de cinema, oricât de temporară ar fi:
“Această scurtă paranteză într-o sală de cinema nu şterge numeroasele lucruri care ne despart: originile etnice, clasa socială, credinţa naostră, genul sau convingerile politice. Dar ţara noastră şi lumea par mai puţin divizate, mai puţin fracturate atunci când un grup de necunoscuţi râde, plânge, aplaudă împreună, în acelaşi timp. Arta ne cere să fim în acelaşi timp conştienţi atât de particular, cât şi de universal. Şi de aceea, niciun lucru care are capacitatea de a ne uni nu este la fel de puternic precum experienţa comună a artei”.
