LIBERTY DEVITTO – ‘’MOTORUL’’ DIN SPATELE LUI BILLY JOEL

Efervescent și original, Liberty DeVitto este unul din ce mai influenți toboșari ai muzicii rock. Membru de bază al trupei lui Billy Joel timp de 30 de ani, DeVitto a imprimat pe albume ce s-au vândut în peste 150 de milioane de exemplare. “Când m-am apucat de tobe, Beatles tocmai ce apăruseră la TV, iar ei mi-au aprins această flacăra a cunoașterii”, remarcă Liberty, adolescent ce abia împlinise 14 ani în anul aterizării celor patru fabuloși în America. Zece ani mai târziu, DeVitto avea să domine topurile alături de Billy Joel, cel mai popular singer-songwriter al pop-ului american. We Didn’t Start The Fire, Uptown Girl sau New York State Of Mind sunt doar câteva din zecile de hituri ce poarta semnătura ritmică a lui DeVitto, toboșar veșnic îndrăgostit de muzică. Recent, Liberty și-a lansat autobiografia “Life, Billy & The Pursuit of Happiness”, o mărturie sinceră a muzicianului din New York ce a reușit să îmbrace în zgomot stadioane de pe întreg mapamondul. În prezent, DeVitto cântă alături de trio-ul The Slim Kings, fiind totodată membru al supergrupului Lords Of 52nd Street, trupă tribut Billy Joel formată din membri ai formației ce l-au însoțit pe faimosul cantautor în perioada sa de glorie.

Interviul cu Liberty DeVitto – extras video:

Liberty, ce simți când ești pe scenă? Bați la tobe de parca gig-ul pe care îl ai va fi ultimul.

Așa este, de fiecare dată când cântam cu Billy ne comportam de parcă show-ul pe care urma să-l avem era ultimul din cariera noastră. Nu de alta, dar ar fi fost tare ca lumea să zică “ce bun a fost concertul asta, atât de bun încât au murit pe scenă la final!”. De fapt, cea mai recentă trupă la care am văzut o energie asemănătoare este Foo Fighters. Nu le pasă dacă surzesc, nu le pasă dacă fac infarct, dau totul pentru public. Cred că această abordare a concertelor live a fost motivul succesului nostru cu Billy Joel.

Când ai realizat că ai atins succesul?

Încă nu cred că sunt un toboșar de succes!

Nu te-ai trezit într-o dimineață dându-ți seama că piesele pe care ai imprimat tobele sunt difuzate din ce în ce mai mult la radio?

Nu chiar, dar țin minte ziua în care am realizat că bătutul la tobe va fi un lucru pe care îl voi face pentru tot restul vieții. Cântam într-un club cu formația mea de atunci, Topper, și îmi aduc aminte că am pus o mână pe toba mică și una pe cazan, m-am lipit de perete, m-am uitat în jur și mi-am spus “asta o să faci pentru tot restul vieții tale”. Cântam șase zile pe săptămână, inclusiv la nunți. Mă obișnuisem deja cu ideea cântatului într-o trupă de cover-uri, dar măcar băteam la tobe, iar asta era tot ce voiam să fac. Tobele îmi ofereau o identitate, cred că pur și simplu iubeam să distrez oamenii.

Deci chiar dacă oportunitatea de a cânta cu Billy nu ar fi apărut, tot ai fi fost împăcat cu cariera ta.

Exact. Am avut câteva concerte în pandemie, show-uri cu oameni ce ascultau recitalul din mașină, public care nu ne putea aplauda, ci doar apăsa claxoanele. Nu puteam stabili o conexiune cu oamenii în acele condiții, așa că înainte de fiecare concert le spuneam celor din trupă să își aducă aminte de vremurile în care cântam prin cluburi, iar nimănui nu îi păsa de noi. Atunci nu cântam pentru vreun public, ci doar pentru satisfacția noastră.

LIBERTY DEVITTO & BILLY JOEL (ANII ’70) (Liberty DeVitto / Hudson Music)

Trebuie să fii pe aceeași lungime de undă cu ceilalți membri ai trupei pentru ca formația să sune bine?

În documentarul Hired Gun, Rob Zombie a spus-o cel mai bine: “când cineva părăsește o formație și ceilalți membri încearcă să găsească un înlocuitor, există o mie de oameni care pot cânta la fel de bine; în final, totul se rezumă însă la statul în dubă și la a te înțelege cu persoana respectivă”. Avantajul lui Billy a fost că noi eram deja o trupă în momentul în care am început colaborarea, iar el nu prea a avut de ales, a trebuit să înțeleagă și să preia umorul nostru. De fapt, colaborarea cu Billy trebuia să fie un angajament temporar până când dădeam lovitura cu Topper.

În 1987 ai fost primul toboșar american de muzică rock ce a cântat în Uniunea Sovietică. Cum ai trăit aceasta experiență?

Când eram în școala generală obișnuiam să ne ascundem sub bănci în cadrul unor exerciții de raid aerian venit din partea URSS-ului, de parcă o bancă ne-ar fi protejat în cazul detonării unei bombe! Eram înconjurați de propagandă, ni se spunea că rușii ne sunt inamici, așa că atunci când ma aflam în avion spre Uniunea Sovietică mă gândeam că vom fi întâmpinați de monștri cu trei capete care scuipă foc! Mai mult de atât, numele meu e Liberty! Unde mă duc? Ce fac? Toată treaba asta e curată nebunie! Am realizat, însă, că muzica nu are niciun fel de barieră. Chiar dacă publicul nu înțelegea limba în care cântam, primeau totuși ritmul și energia noastră. La un moment dat am pășit în fata hotelului unde eram cazați, m-am uitat la cer și am realizat că privesc același cer pe care îl văd și ei. Nu aveam de-a face cu un război intre oameni, ci cu o luptă intre guverne.

BILLY JOEL – UPTOWN GIRL LIVE (FROM A MATTER OF TRUST – THE BRIDGE TO RUSSIA 1987)

Nu ați fi putut concerta în România anilor ’80, deși discurile artiștilor americani circulau în diverse variante prin estul Europei, piratate sau copiate prin cine știe ce subsoluri…

Am văzut oameni adunați în parc cu casetofoane. Unul dădea play unei casete, iar ceilalți o înregistrau. Așa puteau să multiplice piese Beatles, spre exemplu. Mulți imprimau discuri pe radiografii vechi, iar asta mi se părea extraordinar. Câtă pasiune și muncă pentru a obține și a asculta muzică! Turneul din Uniunea Sovietică a fost propus multor artiști, printre care Stevie Wonder și Bruce Springsteen. Cred că Stevie era în studio, iar Bruce era deja plecat în turneu, așa că Billy s-a gândit că putem adăuga aceste concerte la finalul turneului The Bridge. De fapt, el nici măcar nu era promovat în URSS ca fiind cântăreț, toți îl știau drept poet. Am ajuns, așadar, să fim prima trupă de rock americană care își aduce întreaga producție live în Uniunea Sovietică. Ce a văzut publicul de acolo vedeau și newyorkezii atunci când cântam la Madison Square Garden.

O să te opresc puțin aici, pentru că ai pronunțat cele trei cuvinte magice. Să cânți o singură dată la Madison Square Garden este o realizare incredibilă, dar tu ai concertat acolo de nenumărate ori.

Cred că am cântat la Madison Square Garden de zeci de ori, zile la rând. Când locuiam în Long Island aveam o piscină în curte și de multe ori mă gândeam “Ah, nu am chef să ies din piscină ca să cânt în seara asta la Madison Square Garden…”. La vremea respectivă, backstage-ul arenei era groaznic, arăta că o groapă de gunoi! Dar să fii în inima New York-ului și să cânți în fața unui număr atât de mare de oameni era într-adevăr o experiență incredibilă. La un moment dat am participat acolo la un concert caritabil alături de Sting și Don Henley, iar Sting pur și simplu a refuzat să cânte după noi. Când Billy și-a început concertul, chelnerii din restaurantul arenei spuneau că sticlele cu băutură picau de pe rafturi, atât de tare sărea publicul în sală.

BILLY JOEL & THE BILLY JOEL BAND (ANII ’70) (Foto: Liberty DeVitto / Hudson Music)

Atât concertele cu Billy cât și sesiunile de înregistrări erau adevărate demonstrații de forță live. Menționezi în autobiografia ta că imprimările instrumentelor aveau loc simultan, cu toți membri trupei cântând în același timp. Iți lipsește acest mod de lucru?

Studiourile în care înregistram erau încăperi foarte mari, iar Billy stătea la pian chiar în fața mea. Dacă separi track-urile de voce de cele de tobe, mă vei auzi și pe mine în microfonul său. Primesc mereu propuneri de colaborări în studio, dar tot ce trebuie să fac este să imprim toba, pentru că restul piesei este deja înregistrat. Nu poți să creezi, trebuie doar să execuți ceva care să se potrivească cu ce este deja imprimat. Lucrul asta elimină elementul uman din înregistrări. Când Billy venea la studio și ne prezenta piesa, aceasta nu era mereu finalizată. Astfel, fiecare instrumentist putea să-și creeze discursuri muzicale care să aducă valoare cântecului.

BILLY JOEL – NEW YORK STATE OF MIND (LIVE AT THE OLD GREY WHISTLE TEST 1976)

Că tot vorbim de înregistrări, nu te-ai simțit amenințat de invenția drum machine-ului în anii ’80?

Nu chiar, nu cred că muzica lui Billy ar fi sunat bine cu sintetizatoare care imitau tobele. Când Linn au adus pe piață primul drum machine în 1982, sunetul era groaznic. Mulți colegi toboșari erau îngrijorați de apariția acestor invenții, dar din fericire, niciun drum machine nu poate înlocui un percuționist real. Lui Billy i-a plăcut mereu ca tempo-ul să fluctueze. Dacă asculți piesele noastre din anii ’80, începem într-un tempo, iar la final cântăm de două ori mai repede. Asta nu e din cauză că eram muzicieni slabi, ci creșteam odată cu cântecul.

Liberty, ce înseamnă să fii un toboșar bun?

Un toboșar bun ascultă. A fi un toboșar de succes nu înseamnă să cânți mult sau repede, ci să interpretezi ceea ce este benefic pentru cântec. Când oamenii merg la un concert U2, nu spun că toboșarul a fost extraordinar, ci că formația a sunat bine per total. La fel se întâmplă și cu Beatles, Ringo cânta și atât! Nu făcea nimic extraordinar, doar cânta ceea ce trebuia. Toboșarii sunt fundația unei formații, mereu am spus că un tobar bun înseamnă o trupă bună.

Ringo Starr te-a “înlocuit” în înregistrarea piesei Beautiful Night, pe care Paul McCartney a imprimat-o inițial cu tine, în 1986. Cum a fost întâlnirea cu Paul, idolul tău din copilărie?

“Oare de ce ar avea nevoie McCartney de mine?!”, m-am gândit în momentul în care am primit telefonul din partea studioului. “Clar nu știe cine sunt, e Paul McCartney, e un Beatle!”. În ziua în care avea loc sesiunea de înregistrări, am ieșit din casă, mi-am deschis cutia poștală, înăuntru era noul număr al revistei Rolling Stone, iar Paul era pe copertă! “E ridicol”, mi-am spus, eram într-adevăr extraordinar de emoționat. Odată ajuns la studio, m-am întâlnit cu restul muzicienilor și am pus instrumentele pe poziții. La un moment dat, ușa se deschide, iar prima care apare este Linda McCartney. Imediat cum intră în cameră, arată cu degetul înspre mine și îmi spune că mă cunoaște, ea și Paul urmărindu-mi videoclipurile la TV! Îți dai seama că am rămas șocat. Uitându-mă la el, nu-mi venea să cred că ne aflăm amândoi în aceeași încăpere și respirăm același aer. I-am strâns mâna, am făcut cunoștință, iar sesiunea de înregistrări a fost productivă. La un moment dat am fost nevoit să ies din cameră pentru a-mi aduna gândurile. Până la urma urmei, imprimam alături de un Beatle!

Ai concertat în jurul lumii timp de 30 de ani. Care este cel mai mare mit al vieții de turneu?

“Sex, drugs & rock’n’roll”, asta e o zicală mai mult sau mai puțin adevărată. Cred totuși că cel mai mare mit este cel al backstage-ului. Nimic nu se întâmplă acolo. În cel mai bun caz vorbim unii cu ceilalți și ne invităm prietenii.

De fapt, în ziua de astăzi, backstage-ul reprezintă un loc în care câțiva muzicieni stau cu ochii în telefoane.

Exact! Stau și dau scroll pe Facebook. Când vei ajunge să cânți la Madison Square Garden fix asta vei face în backstage!

BILLY JOEL – IT’S STILL ROCK AND ROLL TO ME (LIVE FROM LONG ISLAND)

Liberty, aș dori să vorbim puțin despre sănătatea fizică și mintală a muzicienilor. Ai simțit vreodată că vrei să renunți?

Billy Joel a fost mereu într-o poziție enorm de stresantă, nu e ușor să compui album după album. Așa ajungi să iți îneci amarul în băutură, iar când l-am văzut pe Billy că începe să facă asta, m-am gândit că e timpul să renunț. Dacă nu aș fi avut o familie de întreținut, cu siguranță aș fi făcut-o. Doug Stegmeyer, basistul nostru, a intrat în depresie, a început să abuzeze de droguri și alcool. Lucrurile astea se întâmplă pentru că ai atât de mult timp liber în turneu. Cânți două ore pe seară, ce faci în rest? Îmi aduc aminte de concertul nostru din Frankfurt, în 1994. La momentul respectiv Billy trecea printr-un divorț dureros, iar asta se observa cu usurintă. Ce poți face când ai probleme acasă? În cel mai bun caz, dai un telefon și îi spui soției că veți rezolva problema când te întorci din turneu, peste trei săptămâni. Legat de sănătatea fizică, în momentul de față port aparate auditive, auzul meu este distrus. Am avut probleme mari și cu umerii, iar genunchiul meu drept este înlocuit. Cred că asta are de-a face cu felul în care lovesc toba mare, o fac foarte violent.

Care este relația ta cu ego-ul? Intervine acesta în interpretare?

Când cântam cu Billy, scenele erau atât de mari încât nu puteam improviza foarte mult. Cu toate acestea, aveam momente în care făceam un break de tobe diferit de cel din piesă, iar dacă greșeam, Billy se întorcea înspre mine și urla în microfon “Ce naiba a fost aia?!”. Îți dai seama că 18,000 de oameni auzeau asta. Am un prieten care glumește mereu cu mine și îmi spune că tind să cânt mai mult și mai repede atunci când editorul de la revista Modern Drummer e în public. Acela e ego-ul care își face simțită prezența.

BILLY JOEL – PRELUDE / ANGRY YOUNG MAN (LIVE FROM CONNECTICUT 1976)

(Foto: Leland Bobbe) 

Ești membru al organizației Little Kids Rock, unde oferi lecții de tobe copiilor ce își doresc o carieră în domeniu. Cum privești necesitatea unei educații muzicale, atâta timp cât tu ai fost mereu un autodidact?

Când m-am apucat de tobe, Beatles tocmai ce apăruseră pe TV, iar ei mi-au aprins aceasta flacără a cunoașterii. Nu mă pricepeam la sport, nu eram bun la învățătură, dar tobele mi-au dat o identitate. Am realizat că nimeni nu avea să mă învețe lucrurile pe care voiam să le aflu, așa că am decis să devin propriul meu profesor. Little Kids Rock au o abordare anti-tradițională în ceea ce privește învățământul muzical. Folosesc piese faimoase, pe care copiii le iubesc, iar astfel aceștia devin familiarizați cu noțiuni teoretice care în mod normal ar fi destul de plictistoare pentru ei. 

Cum arată viitorul pentru Liberty DeVitto?

E amuzant că mă întrebi asta, chiar astăzi am primit un telefon de la un editor care m-a întrebat dacă doresc să scriu partea a doua a autobiografiei. “Glumești?”, i-am spus, “mi-a luat suficient de mult timp să o scriu pe prima!”. Lăsând gluma la o parte, aștept concertul de pe 16 februarie alături de Lords of 52nd Street. Voi avea concerte și alături de Slim Kings. Am făcut în timpul pandemiei două podcasturi live, doar noi împreună cu doi ingineri de sunet și a fost distractiv. Nici nu mă interesează așa mult unde cânt, atâta timp cât o fac. Iubesc să cânt!

• Interviu realizat de Alex Mușat

Vezi interviul INTEGRAL cu Liberty DeVitto: