Într-o realitate mohorâtă care alimentează lehamitea şi nu prea ne dă motive să zâmbim, chiar simţeam zilele astea nevoia unui film de acţiune lipsit de sofisticare dar plin de umor, iar scoaterea de la naftalină de către Netflix a antrenantului, ludicului şi nepretenţiosului “The Losers” a venit la fix. Mai ales că nu-l mai revăzusem de ani buni, de când am început să îi urmăresc mai atent evoluţia lui Jeffrey Dean Morgan, actor ce mi-a devenit simpatic datorită rolului Comedian din “Watchmen”, memorabila adaptare după Alan Moore a lui Zack Snyder (mă refer la oricare dintre cele două versiuni propuse de cineast şi nu la cut-ul frustrant lansat de Warner în cinematografe). Povestea Loser-ilor interpretaţi de Morgan & Co. îşi are însă originile mai de timpuriu, la început de mileniu, când publicaţiile engleze de comics-uri “2000 AD” şi “Judge Dredd Megazine” s-au relansat cu succes datorită abordărilor şi tehnicilor ‘old-school’ preferate de nou venitii în redacţie, Andy Diggle şi Mark Simpson aka Jock.
Ajunşi în US în atenţia colosului DC Comics – mai precis a managerilor de la Vertigo, divizia ‘adultă’ a DC, care nu se supunea reglementărilor din Comics Code Authority -, Andy Diggle (scenarist) şi Jock (ilustrator) au creat pentru aceştia în 2003 “The Losers”, comics ultraviolent vizual ce descrie aventurile şi operaţiunile neortodoxe ale unui grup de militari renegaţi, desfăşurate împotriva CIA pe fundalul războiului împotriva terorismului izbucnit post-9/11. Pentru a putea gusta pe deplin una dintre cele mai fidele adaptări cinematografice după o bandă desenată realizate în afara marilor universuri Fantasy/SF vă recomand “The Losers: Book 1”, volumul dublu ce conţine primele 12 episoade din totalul de 32 (povestea s-a încheiat odată cu dezertarea lui Diggle la Marvel) ori, dacă nu sunteţi colecţtionari, să răsfoiţi BD-urile pe readcomiconline.to, unde e disponibilă gratuit întreaga serie. Fac apel la un singur argument pentru a susţine utilitatea comparaţiei: ca şi comics-ul de origine, filmul conservă principiul fundamental asumat de tandemul creativ, cel de a defini şi particulariza în doar câteva tuşe cromatice – nu mai mult de două dominante – fiecare paragraf narativ asociat cu un ambient nou, a cărui estetică este radical diferită, mai ales că suntem plimbaţi din jungla boliviană în Miami, din Dubai în New Mexico şi din Mumbai în Los Angeles.
Echipa implicată în producţia cinematografică are în spate o semnificativă experienţă colectivă în ceea ce priveşte proiectele inspirate din comics-uri iar asta se vede în mod incontestabil în produsul final, catalogabil altfel ca un junk-food cultural dar purtător în subtext al unui interesant set de mesaje: scenariu – Peter Berg (regizorul lui “Hancock” şi producător la “Hercules”, adaptarea după comics-urile lui Steve Moore) şi James Vanderbilt (scenarist la “The Amazing Spider-Man 1 & 2”, filmele cu Andrew Garfield în rolul Omului-Păianjen), muzica – John Ottman (“The Fantastic Four”, “X-Men”), imagine – Scott Kevan (serialul “Constantine”), producător – Joel Silver (“V for Vendetta”, “Veronica Mars”, “Bullet to the Head”), distribuţie – Jeffrey Dean Morgan (“Watchmen”, “Jonah Hex”, “Batman v Superman: Dawn of Justice”), Zoe Saldana (“Guardians of the Galaxy”, “Avengers”), Chris Evans (“Avengers”, “Snowpiercer”, “Fantastic 4”), Idris Elba (“Thor”, “Ghost Rider”), Columbus Short (“Whiteout”) etc… Să trecem însă la filmul propriuzis.
The Losers sunt o echipă de elită specializată în operaţiuni clandestine aparţinând U.S. Special Forces alcătuită din cinci bărbaţi dotaţi cu personalităţi, competenţe şi identităţi vizuale distincte, din ale căror (inter)actiuni se naşte savoarea filmului: Colonelul Clay (Morgan) – liderul cu principii/excelent strateg şi tactician/cămaşă şi sacou, neras, macho; Roque (Elba) – lacom şi amoral/expert în arme albe/o cicatrice îi brăzdează chipul afroamerican; Jensen (Evans) – clovnul trupei/hacker şi criptograf remarcabil/look de corporatist cu aspiraţii de hipster; Pooch (Short) – singurul familist/şofer de mâna întâi/ figură anodină care trece neobservată în mulţime; Cougar Alvarez (spaniolul Óscar Jaenada, Shooting Star la Berlin în 2007 şi premiat cu Goya pentru rolul din Biopicul “Camarón”) – taciturn şi laconic/ţintaş neîntrecut/pălărie de cowboy care-i umbreşte trăsăturile hispanice. “Hey losers, it’s time!”
Opening scene:
Fast forward… Clay le strică subalternilor partida de cărţi menită a ne prezenta personajele (amintind de Machete, personajul lui Robert Rodriguez, lui Pooch îi place să vorbească despre el la persoana a treia, Jensen este ireverenţios jucându-se îndărătul unui imprimeu star & stripes cu Godzilla care sodomizează un “patriot” american, ş.a.m.d.) cu anunţul unei noi misiuni, una aparent de rutină: indicarea prin laser de la sol a poziţiei unei proprietăţi deţinute de un traficant de droguri bolivian pentru livrarea aeropurtată a unui distrugător cadouaş “boom-bastic” făcut de CIA. Doar că, la faţa locului, peste 20 de copii folosiţi drept cărăuşi pentru stupefiante, prezenţi în incinta fermei riscă să devină victime ale deflagraţiei ordonate de misteriosul Max (Jason Patric – “Narc”, “The Alamo”), un bad-guy influent, modelat aproape caricatural ca un nemesis al lui James Bond (mâna diformă înmănuşată, asistenta care-l protejează de soare cu umbreluţă, filmările de la radiotelescopul Arecibo din Porto Rico, utilizat deja ca locaţie în “Goldeneye”, filmul cu 007 din ’95, etc), despre care aflăm ulterior că este interesat de… eco-terorism, mai exact de “snukes”, bombele tip sonic dematerialisator ce au efectul devastator al uneia nucleare dar fără afectarea mediului înconjurător.
Umorul sec şi cinic al lui Max e cel care dă tonul filmului, schimbul de replici pe care ajunge să l aiba cu omul său de încredere Wade (Holt McCallany – “Gangster Squad”, “Blackhat”) fiind relevant în acest sens: Max – “We’re saving the country, doing something for the benefit of the USA.”; Wade – “I was born in Québec.”; Max – “OK. Then we’re saving ‘North’ America.”. Revenim la poveste. Rebeliunea cvintetului faţă de CIA în tentativa de salvare a copiilor este reorchestrată de Max în propriul interes şi are ca deznodământ tragic uciderea acestora şi acuzarea echipei de trădare. Asta… post-mortem, întrucât se presupune că şi membrii săi au murit in corpore în timpul acţiunii. Fals. Pentru The Losers, cu identităţile şterse, în imposibilitate de a reveni în State, viaţa nu mai e viaţă iar ei îşi găsesc nefericiţi cele mai diverse şi stranii ocupaţii în Bolivia (ex. Cougar şi Jensen – Chris Evans e adorabil cu tricoul său roz pe care scrie “Go Petunias!”, dedicat echipei de fotbal a nepoţicii – pe o linie de asamblare de… păpuşi). De altfel, Roque îl avertizează pe Clay, în continuare neresemnat şi obsedat de a se răzbuna pe Max: “We’re not soldiers anymore… You’re losing men. He won, we lost. Just get us home.”. Din acest punct, conceptul ‘The Losers’ începe să se nuanţeze progresiv datorită semnificaţiilor generate de sub-plot-uri.
Trailer #1:
Intră în scenă un alt personaj cu o identitate aparte, Aisha al-Fadhil (Zoe Saldana): alunecoasă şi manipulatoare/expertă în guerilla, ce a luptat in copilărie în Afghanistan şi Pakistan/piercing pe sprânceană, fizionomie ce sugerează vagamente originea orientală. Max pare-se ca reprezintă un obiectiv comun, fiind pentru Aisha o răzbunare de familie iar pentru cei cinci oportunitatea de a-şi recăpăta respectabilitatea, iar femeia se dovedeşte cea capabilă să le pună la dispoziţie resursele pentru anihilarea lui. Ajuns în pragul depresiei – Jensen îi caracterizează starea: “his way of measuring the good he did in this world. Without it, he’s just another loser like the rest of us.” -, Clay, militar veteran dedicat serviciului în beneficiul poporului american, îi convinge pe ceilalţi că este o şansă ce merită speculată şi, odată reajunşi (ilegal) în New Mexico, pun la cale un plan spectaculos de răpire a inamicului (elicoptere deturnate, vehicule blindate, magneţi gigantici, tehnologii de top, de parcă Michael Bay ar fi fost angajat consultant). Operaţiune încheiată cu succes, doar că The Losers se aleg cu un hard-drive nedecriptabil. În faţa multiplelor obstacole nou apărute, pe un fond conspiraţionist, neîncrederea începe să se instaleze iar trădarea să îşi facă simţită prezenţa – “You lose!” – într-un tribut efervescent adus lui Shane Black (“Lethal Weapon”, “The Long Kiss Goodnight”), filmelor de acţiune cu Sly sau Arnie din anii ’80 şi unor clasice “de comando” precum “Where Eagles Dare” sau “Kelly’s Heroes”.
Trailer #2:
În pofida mixului reuşit de Actioner şi comedie, filmul regizat de Sylvian White (“Slender Man”) a fost un eşec de box office şi este improbabil să beneficieze vreodata de un sequel, dar nu datorită lipsei sale de calităţi ci din cauza, cred eu, a altor două motive: 1.) punerea sa în umbră de către blockbusterul lansat cu mare tam-tam la doar câteva săptămâni după “The Losers”, tentativa nefericită de revigorare a “The A-Team” (filmul cu Liam Neeson si Bradley Cooper bazat pe serialul din anii ’80, difuzat şi la noi de Tele 7abc), ce a costat peste 110 milioane de dolari şi a încasat în SUA doar vreo 70, si 2.) abordarea ‘ne-patriotică’, incorectă politic, greu de digerat de către spectatorul american (CIA ce continuă să jongleze cu enorm de mulţi bani negri şi să finanţeze indirect terorismul… prezumţie disconfortabilă), mai ales când este ambalată într-o formă ireverentă. O mostră a sarcasmului Loser-ilor? Rocque: “I hope they don’t see us sitting in this bright yellow Pinto.” Clay: “Are you ashamed to be seen in an American classic?” Rocque: “Yeah, this is a classic piece of shit.”.
Recomandare: dacă n-aţi făcut-o până acum, încercaţi cu încredere “The Losers” ca paliativ de entertainment home cinema până când în cinematografele redeschise vor putea fi văzute anul ăsta (sperăm) blockbusterele de acţiune bazate pe comics-uri “Suicide Squad 2”, “Black Widow”, “Venom 2” şi “The Eternals”.
