În cartea sa, The White Album, scriitoarea americană Joan Didion scrie că oamenii își spun povești pentru a putea supraviețui. Toate imaginile văzute, toate sunetele auzite și toate emoțiile trăite se conectează pentru a forma un întreg capabil de a fi înțeles, narațiunile și explicațiile construite având un sens diferit pentru fiecare persoană care privește și ascultă.
În anul 1999, Tracy Chevalier și-a imaginat și a scris povestea faimosului tablou „Fata cu cercel de perlă”, de Johannes Vermeer. Comparând experiențele ei din galeriile de artă și momentele pe care le numește gallery fatigue, când nu se poate concentra mai mult de 20 de minute asupra multitudinii de tablouri prezentate, cu realitatea pe care o trăim în fiecare zi (și cu frânturile de informații pe care le primim constant), autoarea și-a dat seama că prin construirea poveștilor din spatele tablourilor se poate conecta mult mai ușor cu cele care înseamnă cu adevărat ceva pentru ea.
Văzând tabloul lui Vermeer pentru prima dată la vârsta de 19 ani, scriitoarea a fost atât de impresionată de privirea personajului și de modul în care artistul s-a folosit de lumină, încât și-a cumpărat un poster cu pictura, pe care l-a pus pe peretele din camera sa. A început să-și imagineze povestea fetei 16 ani mai târziu, când, într-o zi, uitându-se la ea, s-a întrebat ce ar fi putut să-i spună pictorul pentru a o face să îl privească în modul acela.
Ca în majoritatea tablourilor lui Vermeer, nu se cunoaște cine este persoana pictată, ambiguitatea acesteia fiind scuza perfectă pentru a da curs poveștii.
„Mi-a rămas în minte pentru totdeauna momentul în care am intrat prima dată în camera din față și am văzut tablourile. Nu era prima dată când vedeam tablouri, dar nu întâlnisem niciodată atât de multe într-o singură încăpere.”
Acțiunea romanului începe în anul 1664, în micuțul oraș burghez Delft, din Olanda, unde Vermeer și-a petrecut întreaga viață (devenind celebru după moarte) și se desfășoară pe o perioadă de 2 ani.
Prima dată, Tracy Chevalier a trebuit să decidă cine este viitoarea eroină a cărții sale. Fetei din pictură i-a pus numele Griet și și-a imaginat că are 16 ani. Mai departe, a construit un motiv pentru care aceasta s-ar fi putut afla în casa artistului. După detaliile folosite în tablou (precum privirea încărcată de emoție și buzele întredeschise), autoarea și-a dat seama că nu putea fi cineva din familia lui. Astfel, Griet a devenit o slujitoare nevoită să lucreze în casa lui Vermeer pentru a-și susține familia, după ce tatăl ei își pierde vederea într-un accident. Despre pictor se cunoaște că s-a căsătorit cu o femeie pe nume Catharina Bolnes, că a avut 11 copii și că a locuit împreună cu ei și cu mama Catharinei, Maria Thins. Într-un mediu atât de aglomerat, Griet ar fi putut fi singura persoană care ar fi avut voie să intre în atelierul de pictură, pentru a-l curăța fără a perturba ordinea lucrurilor.
Scarlett Johansson în rolul lui Griet (Girl with a Pearl Earring, 2003)
După ce aflăm cine este fata și ce face în casa pictorului, povestea curge de la sine. O vedem făcând curățenie în atelier, mergând la pescărie, spălând rufe și pregătind mesele zilei. Acțiunile ei de zi cu zi se află în contrast cu imaginea din pictură, dar, în același timp, toate evenimentele petrecute în casă și întreaga personalitate a fetei construiesc gradat imaginea finală, de personaj în tablou. De exemplu, pentru a nu strica modul în care pictorul își aranjează decorul, ea trebuie să mute obiecte și să le pună la loc ca și cum nu s-ar fi atins de nimic. Face acest lucru măsurând, cu mâna, distanțele dintre ele. Apoi, o vedem pe Griet preparând culorile pe care Vermeer le folosește în picturi și învățând despre ultramarin, cinabru, masicot și vopsele minerale, măcinând fildeș ars, transformat în cărbune, pentru a obține vopsea neagră și roibă pentru cea roșie. O mai vedem folosind faimoasa camera obscura pentru a înțelege detaliile din picturile lui Vermeer („Ochii mei nu văd întotdeauna toate lucrurile. Camera obscură mă ajută să văd mai mult decât e acolo”), iar, în final, pictorul începe tabloul în 1665.
Așa cum spuneam, servitoarea descrisă de Chevalier la începutul romanului nu seamănă cu „Mona Lisa Nordului” din pictură. Turbanul albastru, materialul scump, galben, pe care îl poartă și perla în formă de lacrimă. În această poveste, nu puteau fi ale ei. Prin urmare, autoarea le-a atribuit soției lui Vermeer, interpretarea continuând în felul următor: dacă o simplă slujitoare nu ar fi avut cum să se uite în ochii artistului, fata din pictură, care purta perle și satin, o putea face, dând astfel sens întregii povești și arătând conflictul interior al personajului.
Epilogul o prezintă pe Griet 10 ani mai târziu, când, după moartea pictorului, este chemată de Catharina pentru a primi un dar lăsat ei prin testament…cadou pe care vă las să îl descoperiți citind cartea.
„Vedere din Delft” (Johannes Vermeer, 1660-1661), via Google Arts & Culture
Pe lângă povestea care dă viață picturii, Tracy Chevalier a reușit și să reproducă, prin ochii lui Griet, universul în care a trăit artistul. Fiind inspirată de tablourile olandeze de secol XVII (precum „Vedere din Delft”) și de o călătorie de 4 zile pe care a făcut-o în micuțul orășel, autoarea prezintă într-un mod inedit (și adaptat perioadei istorice) toate aspectele acestuia: steaua cu 8 colțuri din Piața Mare, primăria cu fațada aurită, bisericile, casele înguste de cărămidă, canalul navigabil, poarta orașului și străzile.
Adaptarea cărții s-a făcut în anul 2003, în regia lui Peter Webber, avându-i în rolurile principale pe Scarlett Johansson (Black Widow, Marriage Story) și Colin Firth (Kingsman, Mamma Mia!), filmul „Girl with a Pearl Earring” fiind nominalizat la premiile Oscar în 2004, iar, în prezent, tabloul lui Johannes Vermeer se află în cadrul muzeului Mauritshuis din Haga, așteptându-ne să ne imaginăm multe alte povești care ar putea însoți privirea fetei cu cercel de perlă.
