Rezumat
Băiatul văduvă | TeatrelliCassandra | Teatrul Apollo111Festivalul Filmului Francez 2021om la lună | Teatrul de Vară Mihai Eminescu
Băiatul văduvă | Teatrelli

Luni, 28 iunie, pe scena Teatrelli, la ora 19:30, va avea loc premierea piesei Băiatul văduvă, conceptul și regia Eugen Jebeleanu, după „Tom à la ferme” de Michel Marc Bouchard. Povestea originală urmărește aventura lui Tom, care după moartea iubitului său, este nevoit să schimbe decorul urban, pentru a participa la înmormântarea defunctului, într-o zonă rurală. Acolo întâlnește familia fostei iubiri și află că atât el, cât și orientarea sexuala a fiului erau un mister pentru restul membrilor familiei. Personajele din textul lui Bouchard jonglează între statutul de victime și călăi, mânați de dorințe înnăbușite și porniri animalice. Eugen Jebeleanu este unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai momentului, atât în plan național, cât și în plan internațional, laureat UNITER. Distribuție: Vlad Bîrzanu, Mihaela Sîrbu, Alexandru Chindriș și Cosmina Stratan. Bilet: 30 lei (eventbook.ro).
Cassandra | Teatrul Apollo111

Ideea și adevărul de a fi femeie devine o moștenire, lăsată din mamă în fiică. Însă acest ideal poate intra într-un joc contradictoriu cu normele impuse de societate. Despre asta vorbește și Cassandra, cea mai recentă producție a Teatrului Apollo111, cu premierea marți, 29 iulie, de la ora 20:00. Piesa este regizată de Leta Popescu, bazată pe textul „Mouthpiece”, de Norah Sadava și Amy Nostbakken. Cassandra este o scriitoarea care își pierde vocea chiar în momentul în care trebuia să compună și să citească elogiu mamei. Cu o urmă de sarcasm, femeia pornește într-o călătorie de redescoperire a propriei feminității, declanșată de dispariția mamei. „Ce moștenim de la mamele noastre și ce înseamnă să fii femeie sunt întrebări care mi-au dat bătăi de cap de când mă știu. Tocmai de aceea am și acceptat să montez acest text propus de Vanner Collective. Provocarea a constat în a găsi echilibrul între raportul nostru la feminitate/feminism și discursul autoarelor canadiene. A împăca aceste două culturi, România-Canada, cu uriașele diferențe de modelele feminine a dus la un spectacol hibrid. Suntem undeva „între”.“ – a declarat regizoarea. Distribuție: Denisa Nicolae & Mihaela Velicu. Bilet: 65 lei (eventbook.ro).
Festivalul Filmului Francez 2021

În acest an, Festivalul Filmului Francez din România celebrează 25 de ani de experiență. Un asemenea moment important este marcat de o ediţie aniversară, de vară, care va avea loc între 1 şi 11 iulie în 12 oraşe din ţară: 5 x 5 = 25 (5 secțiuni a câte 5 filme). În București, proiecțiile vor avea loc în sala de cinema Elvire Popesco și în aer liber, pe terasa Le Bistrot Social din curtea Institutului Francez. Adieu les cons (Adio proștilor/2020) este filmul de deschidere al festivalului, a cărui ecranizare va avea loc pe 1 iulie, de la ora 20:00, la Cinema Elvire Popescu. Aflând la vârsta de 43 că este grav bolnavă, Suze Trappet își abandonează jobul de coafeză și pleacă în căutarea copilului născut la 15 ani, pe care a fost forțată să îl abandoneze. Călătoria sa îi aduce în cale pe JB, un funcționar trecut de 50 de ani, plictisit de locul său de muncă și pe domnul Blin, arhivist orb, dar plin de un entuziasm debordant. Un trio, pe cât de spectaculos, pe atât de improbabil. Distribuție: Virginie Efira, Albert Dupontel și Nicolas Marié. Bilet: 20 lei (eventbook.ro).
om la lună | Teatrul de Vară Mihai Eminescu

Băieții de la om la lună au tot lucrat la un album și sunt gata să îl aducă în fața publicului cum nu se poate mai bine – un concert la Teatrul de Vară Mihai Eminescu, pe 3 iulie, de la ora 18:30, „În caz de om la lună, strigați om la lună stânga/dreapta, după caz”. E vorba despre orice strigăt, fie că e de iubire sau de frică, bucurie și tristețe, poate regăsire sau neadaptare. Muzica ridică cenzura și permite redescoperirea și asumarea unor emoții și stări nealterate, poate așa aude cineva strigătele. Albumul reprezintă un ciclu care a durat nu mai puțin de 3 ani și a început cu Doru Pușcașu și proiectul său solo și s-a încheiat cu o trupă de rock poetic. „În caz de om la lună, strigați “om la lună stânga/dreapta”, după caz” conține 14 piese compuse de la înființarea trupei, cum ar fi: Liniștea, Timp pentru noi, Labirint Pace sau Aripi de liliac. Bilet: 80 lei (eventbook.ro).
- Text de Teodora Bratu.

