“CHOPPER CHICKS IN ZOMBIETOWN” (1989, r: Dan Hoskins)
Avem de-a face cu o comedie marca Troma, compania de producţie fondată de Lloyd Kaufman, regizorul controversatului Musical satiric “Poultrygeist: Night of the Chicken Dead” din 2006, a cărui titlu spune (aproape) tot, care are ca motto: “Life’s a bitch and then you die. Usually.”.
Şapte bikeriţe lihnite, reunite într-o gaşcă ce se autotintitulează ‘Cycle Sluts’, cu un look tipic Glam-Rock MTV (C.C. Catch, Jennifer Batten, Lita Ford etc) – de altfel, VJ-ul Martha Quinn are şi ea o apariţie episodică -, se opresc să ia masa (“I’m hungry for meat”) într-un cătun din deşert al cărui populaţie numără doar 127 de locuitori.
Intenţia emancipatelor “chopper chicks” de a nu zăbovi foarte mult (nu mai mult de o partidă de sex ca… desert) este dată peste cap de răpirea uneia dintre ele de către sinistrul Willum (Dan Calfa din “The Return of the Living Dead”, 1985), om de ştiinţă nebun care îşi câştigă pâinea de zi cu zi (şi… subiecţii umani) sub acoperirea unei firme de pompe funebre (având ca aghiotant şi asasin amator un pitic animat de principiul… “I was fucking sick about being cute” (interpretat de Ed Gale, cunoscut din “Howard the Duck” şi “Spaceballs”), dar, în secret, transformă decedaţii în zombie pentru a-i folosi ca mineri într-o subterană radioactivă în căutarea unui minereu preţios.
Doar că hoarda de zombie este eliberată accidental, evadează din mina aparent părăsită şi începe să mărşăluiască disciplinat, pe o muzică veselă, gen “The Teddy Bear’s Picnic”, spre sat.
Zombie nu au o identitate vizuală coerentă, ci arată ca exact ceea ce sunt, foşti localnici, acum un pic mai greoi, cu un pas mai legănat dar, foarte important şi ingenios ca bază comică, au rămăşiţe de amintiri din viaţa anterioară care îi mână mecanic spre fostele domicilii, unde au tendinţa să îşi reia vechile obiceiuri (tunsul ierbii, băutul pe verandă, însurătoarea etc).
Interesantă este şi tehnica inedită de resurecţie: printr-o gaură decupată în calota craniană, Calfa îi introduce mortului în creier un flaconaş conţinând un lichid aburind, ce reprezintă… ‘bateria’.
Revenind la “chicks”, după ce scandalizează comunitatea, sunt expulzate în urma unui conflict cu reprezentanţii acesteia, dar hotărăsc să se reîntoarcă pentru a combate alături de săteni, odată ce una dintre ele o descoperă întâmplător pe colega lor zombificată în laborator, iar grupul intră în contact cu plutonul de morţi-vii ce asediază un autobuz cu… orfani lipsiţi de vedere.
Alianţa cu localnicii se dovedeşte necâştigătoare atâta vreme cât aceştia adoptă o atitudine de non-combat în faţa fostelor rude (“It’s my husband!”/”Your husband’s dead!”/”Tell him that!”) sau vecini (“Shoot!”/”We can’t. They’re us, they’re good people.”/”They are going to eat you.”/”Family.”), iar fetele sunt lăsate aproape pe cont propriu după o tentativă timidă şi ilară de contractare, din categoria ‘cei şapte magnifici’.
Deşi făcut “la pas”, filmul are câteva momente realmente haioase: scena din laborator cu împuşcatul Billy Bob Thornton (într-unul din primele sale roluri), utilizat ca momeală pentru evadarea din debara, urmată de partida de sex oral oferită de blonda-zombie ‘creatorului’ său, apoi schimbul de pase cu bebeluşul în casa incendiată, doza rezonabilă de sexploitation/girl-fight, plus găselniţele legate de zombie (mâncatul grenadei, unii zombie îşi aduc aminte şi cum să tragă cu arma iar alţii sunt pofticioşi şi consumă orice fel de carne).
“Chopper Chicks in Zombietown” este o comedie uşurică şi agreabilă, lipsită complet de pretenţii (cu excepţia lui Thornton şi a tandemului Calfa-Gale, distribuţia şi interpretările sunt amatoriceşti), tipic optzecistă, în care nu acţiunea, violenţa sau efectele Gore sunt căutate, ci fast entertainment-ul la nivel de masă.
Ca paranteză de final, cronologic, “Chopper Chicks in Zombietown” este primul film cu zombie de luat în seamă din portofoliul Troma, întrucât putem face liniştiţi abstracţie de execrabilul “Zombie Island Massacre”, din 1984, al lui John N. Carter, în care un grup de turişti americani este vânat de nişte creaturi nevăzute pe o insulă din Caraibe după ce asistă la un ceremonial Voodoo… în acel film, de fapt, nu se petrece niciun masacru zombie, nu există nimic Horror, efectele Gore sunt debile, iar singura atracţie o reprezintă fostul iepuraş Playboy şi nevastă de congresman Rita Jenrette.
E clar că, în acel caz, morţii-vii au fost în spatele camerei de filmare, aşa că rămâneţi cu… “Chopper Chicks”.
Text de IOAN BIG
