“DEADLY OUTLAW: REKKA” (2002, r: Takashi Miike)
Încep prin a puncta faptul că sunt un vechi fan al japonezului Takashi Miike şi a esteticii sale cinematogafice, indiferent de gen (filme Horror sau cu Yakuza, adaptări după comics-uri ori Fantasy-uri istorice), de la “Ichi the Killer” sau “Audition” şi până la “Crows Zero” şi “13 Assassins”, şi, ca atare, aveam de mult în plan să revizitez acest “Deadly Outlaw: Rekka” (unul dintre cele opt filme semnate de japonez în 2002!) în luxurianta ediţie Arrow Video, mai ales că îi are ca protagonişti pe starul DTV Riki Takeuchi (“Battle Royale 2” al lui Kento şi Kinji Fukasaku, seria “Dead or Alive” a aceluiaşi Takashi Miike, “Big Man Japan” a lui Hitoshi Matsumoto), alături de unul dintre idolii lui Quentin Tarantino, legendarul Sonny Chiba (seria “Street Fighter”, “Kill Bill”) şi de Tetsuro Tanba (Tiger Tanaka în “James Bond’s You Only Live Twice”, dar memorabil şi în “Human Revolution”, al lui Toshio Masuda, sau “Harakiri”, de Kobayashi).
Din nefericire, la aproape un sfert de secol de la lansare, doar ineditul acestei asocieri actoriceşti mai face ca filmul să conserve ceva speranţe la statutul de film-cult, căci, cel puţin în ceea ce mă priveşte, se dovedeşte a fi în continuare unul dintre (puţinele) rateuri de anvergură ale lui Takashi Miike.
Cu spiritul ludic ce-l caracterizează, acesta spune în “Deadly Outlaw: Rekka” povestea unui tânăr asasin care, după moartea violentă a mult stimatului său boss din Yazuka, este cuprins de furia răzbunării şi începe să decimeze lideri a clanurilor rivale până la confruntarea finală cu adevăraţii responsabili… deci nimic nou sub soarele nipon din perspectiva naraţiunii.
Putea fi însă un film extrem de entertaining, doar că nu prea este.
Problema majoră detectabilă încă din primele minute este aceea că naraţiunea e tratată în mod deliberat într-o dinamică şi cromatică Disco-Rock foarte optzecistă, foarte “MTV”… opţiune care, poate, şi-a găsit un sens iniţial bine fundamentat în mintea cineastului, dar a devenit cu trecerea timpului neinteligibilă pentru publicul larg în formatul final a produsului.
De fapt, recunoaştem tuşele care definesc personalitatea lui Miike în extrem de puţine scene, precum cea în care personajul interpretat de Yoshiyuki Yamaguchi (“Kamen Rider”) se vede cu mâinile amputate prinse de gât, apoi folia de plastic din părul lui Kunisada (Riki Takeuchi) sau poliţistul ce-şi tine speech-ul acompaniindu-se de chitara electrică.
Sigur că sunt de apreciat tentativa de salvare a finalului prin răzbunarea personală ce capătă în mod neaşteptat legitimitate (jocurile de putere din culisele Yakuza) şi, de asemenea, precizia matematică cu care Takashi Miike îşi decupează filmul în secţiuni, dar toate acestea par că ţin de domeniul accidentalului într-un ansamblu care, prin lumină, coregrafia luptelor şi vestimentaţie, dă mai degrabă impresia de însăilat în pauzele filmărilor la alte producţii, ţinând cont că “Deadly Outlaw: Rekka” s-a făcut într-un an în care Miike ne-a oferit, totuşi, mult mai coerentele stilistic “Shangri La” şi “Shin Jingi no Hakaba”.
Cei mai mulţi susţinători şi pasionaţi ai creaţiei cineastului au adus argumentul că tocmai această diversitate exprimă spiritul jucăuş al autorului şi plăcerea lui de a face cinema, însă pentru cei nefamiliarizaţi în detaliu (fie şi numai parţial) cu cele câteva zeci de titluri din filmografia sa, vizionarea acestui Crime-Thriller va fi aproape sigur o pierdere de timp.
Mai am o remarcă de final: nu numai că Takashi Miike a dat unui film făcut post-2000 un look de anii ’80, dar, mai mult, soundtrack-ul este unul specific efectelor contra-culturii de la începutul anilor ’70(!), fiind alcătuit integral din piese de pe albumul “Satori”, lansat în 1971, considerat acum un ‘clasic’ de Proto-Heavy Metal cu influenţe Psihedelice a trupei de Prog-Rock niponă Flower Travellin’ Band.
Doi dintre componenţii acesteia, Yuya Uchida şi vocalistul Joe Yamanaka au primit, de altfel, roluri deloc neglijabile ca importanţă în “Deadly Outlaw: Rekka”. N-are sens să o mai lungim, fiindcă, în opinia mea, “Deadly Outlaw: Rekka” mai poate fi văzut acum doar de către fanii hardcore ai cinematografiei asiatice de tip ‘fast food’ şi a obsedaţilor de consecinţele modului de expresie a Pop-Art-ului în forme la limita dintre Kitsch şi estetica Camp.
Text de IOAN BIG | VIDEODOME
