Jazz de avangardă cu trupa australiană The Necks, live la București
Apreciatul trio de jazz avangardist The Necks, una dintre cele mai cunoscute trupe din Australia, revine la București pentru un concert de neratat – vineri, 7 noiembrie, după ora 20, la Control Club.
Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventbook.
Cunoscuți pentru abordarea lor bazată pe improvizație, Chris Abrahams (pian), Tony Buck (tobe) și Lloyd Swanton (contrabas) creează împreună bucăți muzicale ce sfidează clasificările.
Albumele lor conțin piese lungi, care se dezvăluie lent ascultătorului, hipnotizându-l cu ajutorul liniilor de bas. Opera lor vastă și complexă își păstrează prospețimea la fiecare reascultare. În 2017, LP-ul Unfold a fost desemnat „unul dintre cele mai importante albume avant jazz ”, de către revista Rolling Stone.
Cel mai recent material, Disquiet, este al 20-lea album de studio din cariera trupei și a fost lansat în toamna aceasta, la casa de discuri Northern Spy.
Simplitatea aparentă a muzicii lor dezvăluie de fiecare dată noi straturi sonore. Cu un melanj de avant-garde jazz, ambient & minimalist, trioul australian The Necks este o prezență unică în peisajul muzical actual.


“One of the greatest bands in the world!” – The New York Times
„Australia îi venerează încă din anii ’80 drept răspuns al jazzului la krautrock-ul celor de la Can, ori la versiunile orchestral-percusive ale genului promovate de Philip Glass. E de notorietate că grupul refuză adesea să-și cînte albumele în concerte, oferind experiențe proaspete și riscante în care spectatorul găsește puține ancore recognoscibile, obligat să navigheze prin momente irepetabile.” – Dilema
“Tonal, accessible, and yet profoundly challenging… The Necks are singular… Yielding things no one else does.” – The Wire
The Necks live :
Concertul The Necks de la București este prezentat de Liveland cu sprijinul Control Club. Facebook event.
Biletele sunt disponibile la prețul de 150 RON (acces general), online pe Eventbook.ro și în rețeaua partenerilor Eventbook.




