Inconfundabilul muzician finlandez Ville Hermanni Valo a revenit la București și a susținut un concert pe 8 aprilie, la Sala Palatului, parte a turneului de promovare a albumului „Neon Noir”, la mai puțin de un an după primul show susținut în România de la lansarea proiectului său solo.
Fostul solist HIM a oferit publicului un maraton care a îmbinat unele dintre cele mai îndrăgite hituri ale fostei sale trupe cu majoritatea pieselor de pe noul material de studio.
Ville Valo și-a lansat primul album solo la începutul anului trecut, după ce a devenise cunoscut datorită trupei HIM (His Infernal Majesty) pe care a fondat-o în 1991 și care s-a destrămat la doar câțiva ani după formare, revenind ulterior, din 1995 până în 2017.
Deși HIM pare, din spusele sale, un proiect închis definitiv, trupa rămâne unul dintre cele mai mari succese muzicale finlandeze, care au reușit să devină extrem de cunoscute pe întreg mapamondul, vânzând peste 10 milioane de discuri în toată lumea.
Dacă în 2023 muzicianul a cântat la finalul lunii mai la Romexpo, în prima zi a festivalului Metalhead Meeting, de data aceasta, aceiași organizatori au ales Sala Palatului ca gazdă pentru revenirea finlandezului la București. Cu toate astea, nimic nu i-a împiedicat pe cei prezenți la concert să uite instant de scaune încă de la primele acorduri ale serii.
Show-ul a început la ora 21.00, după deschiderea unui duo londonez de synth-metal, Zetra, iar timp de o oră și jumătate aproape nimeni nu a mai simțit nevoia să se așeze. Deși sala nu a fost plină, rămânând câteva locuri neocupate, VV e tipul de artist cu o comunitate de fani foarte dedicată, care a făcut ca sală să se simtă arhiplină. A fost nevoie de foarte multă energie, asta clar!
Concertul la care „nu au existat scaune” la Sala Palatului vine în contextul finalului de turneu mondial „Neon Noir”, început de muzician în ianuarie 2023, cu lansarea oficială a albumului cu același titlu de la Helsinki. În ultimele 14 luni, artistul a călătorit în zeci de amplasamente importante de pe mai multe continente. București a fost a treia destinație pe care VV a bifat-o acum în ultima etapă europeană a turneului, după revenirea sa din Australia în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Această ultimă „strigare” pentru Europa a început cu un concert în Grecia, urmată de Sofia, apoi București, și continuată în restul țărilor din estul continentului, apoi în partea de nord, iar finalul va fi la Londra, pe 10 mai. În interviuri recente, muzicianul a declarat că își dorește să pună punct turneului actual pentru a se putea întoarce în studio, unde plănuiește să înregistreze un nou album solo pe care-l vrea lansat în 2025.
A mărturisit însă că vrea un turneu grandios și pentru următorul disc, ceea ce ne dă speranțe că-l vom revedea în România, mai ales judecând după primirea călduroasă din partea românilor de care a avut parte atât în seara de 8 aprilie 2024, cât și anul trecut.
Pentru show-urile susținute în turneul actual, Ville Valo a ales un mix interesant și bine echilibrat între piesele lansate alături de HIM și cântecele care se regăsesc pe „Neon Noir”. Mai exact, el a ales să își înceapă concertele cu „Echolocate Your Love”, prima piesă de pe noul disc, și să cânte câte o piesă HIM, una de pe albumul solo.
O alegere inspirată, după părerea mea, ținând cont că la ambele concerte de la București am văzut două categorii distincte de public: cei din generațiile care au crescut cu muzica HIM și cei puțin mai tineri, care au mai multe șanse să-l fi descoperit odată cu noul său material discografic.
Astfel, din zecile de concerte susținute în toată lumea, ca și în cazul celui de seara trecută, n-au lipsit „Join Me in Death”, „Gone With the Sun”, „Right Here în My Arms”, „The Kiss of a Dawn”, „Killing Loneliness”, din discografia HIM, dar nici „Vertigo Eyes”, „Saturnine Saturnalia”, „Salute the Sanguine” sau „The Foreverlost” de pe „Neon Noir”. La finalul serii, indiferent că ai crescut cu muzica HIM sau l-ai descoperit recent pe Ville, alegerea acestui mix în setlist îți asigură un ambient în care să te simți bine și să rezonezi cu ce auzi venind de pe scenă.
Mixul de piese din setlist aduce un echilibru inclusiv de stiluri. În timp ce piesele din perioada în care era solistul renumitei trupe finlandeze se duc într-o zonă de goth-rock și metal, cu solo-uri puternice de chitară și distors, albumul său solo merge mai degrabă într-o zonă de rock alternativ, progressive, cu ușoare accente chiar și din zona pop.
Cu toate astea, semnătura muzicală a lui Valo e încă foarte distinctă, indiferent că ne raportăm la trecutul său sau la noua sa identitate artistică. Subiectul ăsta a pornit chiar o dezbatere în rândul fanilor odată cu lansarea proiectului solo al muzicianului. În timp ce mulți au fost cuceriți de noua eră muzicală din cariera finlandezului, o parte nostalgică nu înțelege încă de ce VV a simțit nevoia să lase în urmă succesul grupului HIM doar pentru a angaja noi muzicieni cu care să compună un gen similar de muzică.
De lansarea „Neon Noir”, Valo a declarat totuși că, pe măsură ce înaintează în vârstă, egoul său artistic crește. Și dacă stăm să ne gândim la faptul că semnătura lui stătea oricum în piesele HIM, e pe alocuri de înțelessă vrea credit complet pentru propria sa creație muzicală.
Nu e de ignorat nici aspectul identității vizuale din conceptul cu care Ville Valo a venit revenit la București. Dincolo de set-up-ul de lumini construit în jurul logo-ului central VV, care călătorește cu artistul peste tot în cadrul acestui turneu, există și o identitate vizuală personală, pe care finlandezul și-a însușit-o pentru acest debut solo.
El a ales un costum negru simplu, bereta neagră nelipsită de la niciun concert și apariție publică pe care a bifat-o încă de la lansarea discului, machiajul minimalist în stil goth și o atitudine verticală și aproape nobilă, pe care muzicianul care locuiește într-un conac sub formă de turn din secolul al XIX-lea o afișează în fața publicului. Deși e destul de retras din interacțiunea cu publicul, finlandezul preferă mai degrabă să recurgă la câteva gesturi minimaliste, care au un impact foarte mare în rândul fanilor în detrimentul adresării directe prin cuvinte.
Considerat de multe fane din întreaga lume un sex-simbol, carismaticul artist știe să împartă zâmbete în toate direcțiile, astfel încât să te simți cu adevărat „băgat în seamă” oriunde ai sta în sală. Un „skill” admirabil la un artist – abilitatea de a-i face pe oameni să simtă o conexiune cu tine. Dacă muzical, din perspectivă vocală și compozițională, se recunosc într-adevăr unele influențe de la Black Sabbath, KISS sau Iron Maiden pe care chiar VV le-a menționat, la capitol performativ se spune că Valo a primit anumite sfaturi direct de la Ozzy Osbourne despre cum să se comporte pe scenă și să își „gestioneze” publicul.
Un bun „indice” după care se poate măsura cât de bun a fost show-ul cuiva e sentimentul acela de la final, care uneori plutește în aer, de „parcă mai mergea una”. Acea senzație care îți spune că te-ai simțit atât de bine încât ai mai fi putut sta pentru încă puțin, chiar și după bis, e unul dintre cele mai veridice semne ale unui concert reușit.
E cu siguranță un sentiment mult mai plăcut decât cel de oboseală și de „nu se mai termina odată!”. Din fericire, în perspectiva unui noul album care ar urma să vadă lumina zilei în 2025, românii au șanse semnificative să primească „încă puțin” în viitorul nu foarte îndepărtat.
Și totuși, deși ușor pe fugă, pentru cei care chiar au vrut neapărat un extra „bis”, Ville Valo și-a făcut timp după concert și pentru câțiva fani norocoși, care l-au așteptat la ieșire pentru o poză și un autograf. Cu ocazia asta, trebuie să recunosc fericit că am adăugat un disc semnat în colecția personală.
» Text de EUSEBIU TUDOROIU | Muzică
Foto header: Eusebiu Tudoroiu
Un răspuns
Nu mai “locuiește într-un conac sub formă de turn din secolul al XIX-lea” de aproape 10 ani, nu stiu de ce era relevant detaliul acesta oricum. Era mai relevant daca stiai ca unde sta acum are propriul studio unde a inregistrat noul album de unul singur.