„Kazu începu să toarne încet cafeaua în ceașcă. Privindu-i mișcările delicate, elegante și nobile, Fumiko avu senzația că participa la un ceremonial străvechi. Odată cu fuiorul de abur care ieșea unduindu-se din cafeaua fierbinte, totul din jurul mesei începu să se distorsioneze.”
Cartea a fost tradusă la editura Litera, iar volumul următor va apărea în curând
Într-un subsol aflat pe o alee lăturalnică din Tokyo, o micuță cafenea (Funiculi Funicula), cu o tradiție începută în anul 1874, a devenit, în universul construit de Toshikazu Kawaguchi pentru debutul său literar, o legendă urbană. Conform clienților fideli și ziarelor locale, atunci când o persoană se așază pe un anumit scaun și comandă o cafea, îi este oferită posibilitatea de a călători în timp.
Alături de proprietarii localului, primul personaj întâlnit este o femeie pe nume Kiyokawa Fumiko, care, amintindu-și de legenda cafenelei pe care o descoperise întâmplător, își dorește să se întoarcă în trecut pentru a schimba modul în care a reacționat atunci când prietenul ei a anunțat-o că se va muta în Statele Unite.
Aici aflăm prima regulă a locului: chiar dacă te poți mișca în timp, nu poți schimba prezentul.
În călătoria lor, personajele pot interacționa cu cei care au vizitat cafeneaua într-un moment al vieții și nu se pot ridica de pe scaunul magic (ocupat de o stafie care citește în permanență o carte intitulată „Îndrăgostiții”, părăsind locul o singură dată pe zi), trăind întâmplările de acolo, ca într-un film interactiv, până când cafeaua se răcește. Dacă acest lucru se întâmplă, iar călătorul nu se întoarce în prezent, el devine noua fantomă, blestemată să rămână pe scaun până când altcineva îi ia locul. Fiecare călător are șansa de a retrăi, o singură dată, un anumit moment ales.
După ce Fumiko se întoarce în timp și află ce s-a întâmplat cu adevărat în ziua în care bărbatul a plecat, ea realizează că încă poate schimba ceva (chiar dacă trecutul rămâne așa cum este), și părăsește localul având cuvintele chelneriței Kazu în minte:
„Viitorul încă nu s-a întâmplat…depinde de dumneavoastră cum va fi.”
Kasumi Arimura în rolul lui Kazu, alături de fantoma cafenelei/ Café Funiculi Funicula, 2018
Următorul personaj întâlnit (alături de soția lui, Kōtake) este Fusagi, un bărbat care, suferind de Alzheimer, vizita cafeneaua de două sau trei ori pe săptămână pentru a-și aminti (datorită prietenilor lui) anumite momente din viață.
Cea mai mare dorință a sa era să îi ofere soției (pe care acum nu o mai recunoștea) o scrisoare. Astfel, Kōtake hotărăște să se întoarcă în timp pentru a citi ceea ce bărbatul i-a scris, descoperind, din nou, o informație care are puterea de a schimba viitorul.
După cei doi, Toshikazu Kawaguchi introduce povestea a două surori pe nume Hirai (care nu își mai vorbeau de ani de zile), una dintre ele, Yaeko, fiind o clientă fidelă a cafenelei. După ce sora cea mică (Kumi) moare într-un accident de mașină, Yaeko își dorește, pentru prima dată, să călătorească în timp pentru a vorbi cu ea și pentru a-și cere iertare pentru lucrurile pe care le făcuse, reușind, în final, să-și îndrepte greșelile prin schimbarea destinului său.
Romanul se sfârșește cu istoria celor doi patroni ai localului, Kai și Nagare Tokita, care, alături de toate personajele întâlnite pe parcursul povestirii, reușesc să călătorească în viitor, arătând cât de important este modul în care trăim prezentul și ce efect poate avea el asupra existenței noastre: „Oamenii nu văd ceea ce cred ei că văd, nu aud ceea ce cred că aud.
Ce vedem și auzim e distorsionat de experiențele și gândurile noastre, de circumstanțe, iluzii, de ceea ce ne place și detestăm, de cunoștințe și de ceea ce conștientizăm, într-un cuvânt, de percepții.”
Cafeneaua lui Toshikazu Kawaguchi poate fi metafora perfectă pentru mintea (sau imaginația) noastră, care, uneori în mod încăpățânat, vrea să trăiască trecutul din nou și din nou, sperând ca va schimba ceea ce deja s-a întâmplat (consecințele regulilor localului arătând cât de ușor ne putem pierde în această dorință și iluzie).
Astfel, fiecare personaj întâlnit oferă o perspectivă diferită asupra felului în care ne raportăm la propria viață și la propriul timp (trăit, de multe ori, în funcție de lucrurile importante care ni s-au întâmplat sau de ceea ce ne spunem că se poate întâmpla), poveștile lor având în comun un mesaj clar: chiar dacă nu putem schimba trecutul (oricât de mult ne-am dori), prezentul ne oferă întotdeauna posibilitatea de a modela viitorul în funcție de ceea ce am învățat.
Text de CLAUDIA ALDEA
cover foto bookishelf.com
