Meniu Zile și Nopți

Poiana Brașov

Poiana Brașov

Așa cum bine știm, Poiana Brașov este cea mai populară stațiune montană pe timp de iarnă. Aflată la o altitudine de 1020 de metri, ea este plasată între masivele montane Postăvarul, Piatra Craiului, Bucegi și Piatra Mare. Aici se practică sporturi de iarnă încă din 1895, iar în prezent are 12 pârtii moderne și un domeniu schiabil de 25 de kilometri.

Poiana Brașov

Însă, chiar și pe timp de primăvară este o idee bună să vizitezi Poiana Brașov, care devine un punct de start pentru multe drumeții montane. Printre cele mai populare și ușoare sunt cele care pornesc din Poiană spre Cabana Postăvarul sau spre Brașov. Pentru cea din urmă, poți să iei autobuzul 20 din centrul Brașovului, stația Livada Poștei, până în Poiană, iar de acolo cobori spre Brașov pe drumul vechi, până la Pietrele lui Solomon. Este un traseu ușor și foarte frumos, ce poate fi făcut și cu copiii, mai ales că este și circulat de mulți brașoveni care preferă să ajungă pe aici în Poiană. Odată ajunși jos, la Pietrele lui Solomon se află și o mică cascadă și un loc special amenajat pentru picnic. De asemenea, de aici poți să iei autobuzul 50 până în centrul vechi al Brașovului, iar o plimbare pe străduțele din Schei, până în Piața Unirii și apoi în Piața Sfatului, este o idee și mai bună.

Traseul Poiana Brașov – Cabana Postăvarul este și el ușor, dar ceva mai obositor, însă merită din plin, pentru că peisajele de primăvară de aici sunt superbe, iar priveliștea de la cabană, spre Munții Bucegi și Masivul Piatra Craiului, care-și păstrează vârfurile înzăpezite până în lunile târzii de vară, este memorabilă. Mai mult, poți să rămâi peste noapte la cabană și te bucuri de cerul înstelat așa cum nu ai ocazia să-l vezi prea des, pentru că aici fiecare stea de pe cer strălucește mai puternic, poluarea luminoasă fiind mult mai mică, chiar spre zero. După micul dejun luat pe terasa de aici, poți să începi să cobori pe unul dintre celelalte trasee care duc în Poiană, iar odată ajunși jos, poți să o iei la pas spre Stâna Turistică sau Șura Dacilor, două locuri în care se mănâncă românește și ca pe munte, adică zdravăn.

foto © istockphoto.com; www.facebook.com/suradacilor/; www.facebook.com/postavarul

Caută