Nominalizat pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune, Havana Club este o producţie Libra Films (producător: Tudor Giurgiu), al cărui plot a fost definit de autorul său în doar câteva cuvinte: “Un taximetrist taciturn se intersectează cu câteva personaje atipice în Ajunul Crăciunului. O poveste tragicomică despre singurătate și absurd cotidian.”
Andrei Huţuleac este un actor român de teatru și film. A absolvit Universitatea Natională de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 2012 iar în prezent colaborează cu o serie de teatre din București. În anul 2017, Andrei a debutat în regia de film cu scurtmetrajul Offstage care a câștigat, printre altele, premiul pentru cel mai bun scurtmetraj Live Action la festivalul de film de la Varșovia. În 2019, Andrei a terminat cel de-al doilea scurtmetraj, Havana,CUBA, care s-a bucurat și el de un traseu festivalier onorant. Andrei continuă munca la teatru și se află în post-producție cu primul lui film de lungmetraj, o producție DaKino programată să aibă premiera la finalul anului 2020.
Andrei, cum s-a născut ideea acestui scurtmetraj?
Îmi place să scriu pentru actori și cel puțin până acum, în toate scenariile pe care le-am lucrat, m-am străduit să scriu partituri pe care eu însumi mi-aș fi dorit să le primesc ca actor. În plus, mi-am dorit mult să scriu un scenariu de tip „dicteu automat” în care să nu-mi chestionez ideile și motivația pentru care ele îmi vin, ci pur și simplu să le las să existe pe foaie. Havana, CUBA este rezultatul unui astfel de proces. Cred că am scris prima versiune a poveștii în mai puțin de două ore și deși au existat vreo 10 alte versiuni ulterioare, structura inițială nu a suferit mari modificări. Ăsta este unul dintre motivele pentru care îmi place să cred că Havana, CUBA, nefiind, la bază, rezultatul unui act rațional, calculat, mă reprezintă cel mai bine ca om. Vorbește cel mai mult despre felul amar în care percep întâmplările vieții.
Ce te-a făcut să crezi că această poveste are ce să spună publicului?
În primul rând are o serie de situații puternice, exploatate bine din punct de vedere actoricesc și cred că oricui îi place să vadă personaje aflate în situații limită, într-un decor ficțional. În ciuda trendului ascendent orientat spre „inspirat din realitate”, „bazat pe fapte reale”, youtube, știri, social, activist și alte asemenea lucruri, cred că ficțiunea pornită din nimic altceva decât din gândul întâmplător al unui creator, poate oferi un spațiu sănătos de reflecție. Pentru că îți permite să te detașezi. Îți dă voie să nu observi povestea nevrozat, vinovat de faptul că trăiești în aceeași lume în care se întâmplă faptele de pe ecran.
Personajele mele trăiesc într-un univers paralel, care seamănă cu lumea pe care o știm dar care funcționează, totuși, după alte reguli. Cred că tipul ăsta de poveste poate cuceri un public, acoperindu-i nevoile primare care țin de entertainment, dar făcându-l să și reflecteze mai adânc la filosofia expusă.
Cum a ajuns să se concretizeze ideea ta în filmul pe care-l putem vedea acum?
Am început să îmi doresc să regizez film în timp ce lucram ca actor la un proiect cinematografic pe care îl consideram submediocru. Văzând cum se mișcă oamenii acolo, mi-am spus că pot și eu să fac asta doar că mai bine. Așa că m-am apucat. Au urmat apoi o serie de întâlniri fericite, mai întâi cu Dan Chișu, apoi cu Tudor Giurgiu și între timp am ajuns să filmez primul meu lungmetraj, care momentan este în postproducție și de care sunt foarte mândru. Am avut bucuria să mă înhăitez cu niște parteneri artistici extraordinari care nu fac decât să producă valoare adăugată proiectelor pe care le scriu: Constantin Ene Jr. (director de imagine), și Adeline Andreea Bădescu (scenograf și designer de costume). Apoi, evident, poate cea mai importantă parte, am lucrat cu actori pe care îi respect și îi admir de când m-am apucat de meseria asta, dintre care, în Havana, CUBA îi puteți vedea strălucind pe: Marian Râlea, Mirela Oprișor, Alin Florea și Tudor Aaron Istodor.
A consemnat IOAN BIG
