„VIDAR THE VAMPIRE” (2017, r: Thomas Aske Berg)
Dat fiind faptul că se apropie noua ediţie a Dracula Film Festival (29 octombrie – 2 noiembrie), mi-am propus să revizitez câteva dintre lungmetrajele care au făcut valuri la Braşov prin abordarea ieşită din comun a unora dintre temele predilecte ale genurilor Horror şi Fantasy. Câştigator în 2018 al Dracula Trophy a fost “Vampirul Vidar”, o comedie Horror împănată de acide accente satirice la adresa bigotismului, a cărei poveste se petrece în Norvegia zilelor noastre.
Vidar Haarr (interpretat de regizorul şi scenaristul Thomas Aske Berg, premiat petru rol la festivalul american FilmQuest), cititor clandestin de Playboy şi fumător încă din copilărie, a ajuns la vârsta de 33 de ani un asocial însingurat, resemnat că existenţa sa se consumă muncind la mica şi izolata fermă de animale a posesivei sale mame, o fanatică religioasă care se ascunde în spatele slăbiciunilor fizice pentru a-şi exploata fără scrupule progenitura. Cu toate că pare a-şi fi asumat în mod fatalist destinul, sătul de monotonia vieţii la ţară şi de cămăruţa sa din podul casei, naivul şi claustrofobul fecior se roagă obstinat în fiecare seară pentru o existenţă vicioasă şi desfrânată (“to grant him a life without boundaries”), iar Domnul îi îndeplineşte până la urmă dorinţa transformându-l într-un vampir insaţiabil, un mix între Hristos şi Satana, care îşi satisface poftele carnale într-un mare oraş, Stavanger, în tandem cu cel care l-a transformat (Brigt Skrettingland) şi care pretinde că este Iisus. “Endowed with vampire powers, Vidar is no cooler than before, and in an amusingly ironic reversal of the typical, heroic, ‘It’s who you are inside that counts!’ narrative, he realizes soon enough that he’s pretty much doomed to be a dork no matter what.” (Luke Y. Thompson, wizardworld.com).
Are Vidar acum, în ‘Sin City’, tot ce-a visat, atâta vreme cât îşi asamblează povestea retrospectiv stând culcat pe canapeaua psihiatrului său (jucat de Kim Sønderholm, cineastul multipremiat pentru scurtmetrajele sale Horror “Høsten” şi “Bad Karma Santa”), pe modelul “Interview with the Vampire” al lui Neil Jordan? Este oare Vidar Haarr cu adevărat un vampir, un demon sau doar un schizofrenic? Pentru cei în căutarea răspunsului, există totuşi o certitudine: originalitatea lui “Vidar the Vampire” rezidă tocmai în combinarea umorului absurd de realist cu specificul suprarealist al tipului de personaj făcut celebru de Prinţul Întunericului originar din Transilvania. Am considerat această subliniere ca fiind importantă datorită faptului că o parte dintre cinefili s-ar putea simţi ofensată de sarcasmul lui Berg direcţionat împotriva habotniciei (scena din biserică a învierii lui Vidar de către vampirul Iisus în faţa pastorului şi a enoriaşilor sideraţi este memorabilă), iar o altă parte, apropiată de #MeToo, va fi lezată de caracterul (aparent) profund misogin al filmului (ex. femeile folosite ca sursă de hrană şi obiecte sexuale, ce au prenume sugestive ca “Drunk Cunt” sau “Whore of Babylon”) şi, ca atare, în cazul vizionării lui “Vidar the Vampire” trebuie ţinut cont de ‘contraindicaţii’, deoarece dăunează grav… prejudecăţilor.
De altfel, producătoarea de scurtmetraje Amyana Bartley a scris revoltată pe filminquiry.com că… “Though there also could’ve been an interesting twist on the use of Jesus and Satan as the same person, the narrative is, instead, used to degrade and humiliate every woman in this film. In fact, if a woman is not an actual prostitute in this film, she is either an object of sex, assault, or overtly misogynistic comments. This film hates women, which leads me to wonder if the filmmaker does too… Shame on the filmmaker for making this… Shame on the distributors… Shame on the festivals… You are all complicit in carrying out and supporting the degradation of women and the idea that assault of any kind, to any person, is funny.”. Chiar aşa să fie? Nu pot nega faptul că, într-o mare măsură, cineastul norvegian îşi exersează umorul în spaţii întunecate ale personalităţii umane, însă justificarea unei asemenea înverşunări este îndoielnică, deoarece acuzatele derapaje din acest film condimentat cu referinţe la textele biblice şi ficţiuni literare sunt tot atâtea observaţii făcute cu inteligenţă de către Thomas Aske Berg pe marginea comportamentului social şi al naturii umane, care evocă controversatul roman publicat în 1824 de scoţianul James Hogg, “The Private Memoirs and Confessions of a Justified Sinner: Written by Himself”, descris de către criticul Walter Allen în studiul său “The English Novel” (1954) ca “the most convincing representation of the power of evil in our literature”.
Precum legendara voce a Rock-ului, Janis Joplin, personajul Vidar îşi doreşte ca Iisus să îşi manifeste dragostea faţă de el într-un fel mult mai concret iar asta nu îl face mai puţin credincios decât ‘oile’ Domnului transformate în fundamentalişti care se întrunesc disciplinat în lăcaşurile de cult pentru a asculta predicile ‘păstorilor’ materialişti cocoţaţi în amvon. Sigur că problema şi sursa blasfemiei o reprezintă însuşi afemeiatul Iisus, al cărui comportament face ca totul să pară o eternă petrecere (transformă tinerele femei menite sacrificiului în stripteuze demonice şi apa în vin roşu ca parte a ‘ritualului’ de convertire), însă relaţia sa cu şovăielnicul Vidar, care de fapt schimbă un tip de solitudine cu alta, conferă în fapt sarea şi piperul aceste comedii falice neconvenţionale realizată pe direcţia lui “The Fearless Vampire Killers” (1967), “Once Bitten” (1985) sau “Lesbian Vampire Killers” (2009), pigmentată însă de metafore abstracte, care o scot din mainstream-ul cinematografiei de serie B cu vampiri.
“It’s a film with enormous personality which puts to shame all those lazy comedians who think shouting insults and giggling is enough to create edgy humour. Although its arguments are not new, they’re delivered with gusto. Its iconographic imagery is both sumptuous and awful, its visual wit as sharp as its verbal wit, and undercutting it all is a desperate sense of pathos. Existential playground humour rarely gets this good.” (Jennie Kermode, eyeforfilm.co.uk). Mesajul adresat spectatorilor de către Vidar? Aparent unul simplu… trebuie să ai grijă ce-ţi doreşti (“be careful what you pray for”), dar răspunsul complet trebuie căutat dincolo de faţada destinată să stârnească zâmbete sau grimase, pentru că se fundamentează pe modul în care evenimentele din copilărie modelează prezentul şi viitorul oricărui adult (o dezvoltare inedită a conceptului tradiţional ‘coming of age’), precum şi pe potenţialul de absurditate a interpretării greşite al cuvântului Domnului… literă cu literă (vampirismul ca metaforă a religiei). După cum scria Luke Rodriguez pe modernhorrors.com: “While billed as a simple Horror/Comedy, Vidar the Vampire offers far more than audiences are likely to expect. If you like your comedy with a dash of despair, this is the movie for you. Recommended to anyone that’s ever had the ‘grass is greener on the other side’ mentality.”. În concluzie, “Vidar the Vampire” rămâne un film ce merită (re)descoperit.
Citește mai multe articole din FILM.
