Brad Mehldau – Solid Jackson
Când mai mulți muzicieni de jazz cu experiență cumulată și istorie comună se întâlnesc în studio, fără repetiții sau concerte pregătitoare, e posibil să rezulte un produs cu nume, dar de rutină, fără impact real.
În cele din urmă, albumele noastre preferate sunt cele care ne impresionează prin starea pe care o transmit, iar asta nu se poate întâmpla dacă muzicienii vin ca la birou. La prima întâlnire, M.T.B., bazat pe Brad Mehldau, Mark Turner și Peter Bernstein, a înregistrat în 1994 un album intitulat „Consenting Adults”, apărut abia în 2000, cu un masiv succes printre cunoscători. 2024 a însemnat anul reunirii și dovada că cine se aseamănă se adună și trebuie să continue, pentru a sfida rutina. M.T.B., la care s-au alăturat basistul Larry Grenadier și bateristul Bill Stewart, a înregistrat „Solid Jackson”, un recital intens, concentrat în expuneri de geniu muzical, care confirmă poziția acestor muzicieni în peisajul jazz-ului actual.
Toți ascultă, nimeni nu cântă doar pentru el, ambianța concentrează excelență. Legătura este naturală, formată din muzicieni care interacționează social cântând exact ce le place. După 30 de ani de la prima întâlnire, totul e intact, iar asta nu poate să ne aducă decât un album impecabil, fără nicio măsură de complezență.
Text de BERTI BARBERA | OMUL CU DISCURILE
Citește mai multe articole din MUZICĂ.
foto header © David Bazemore





