TRIO GRANDE „Urban Myth” 2025
Rio Grande e mare și celebru, pornește din Colorado, traversează sudul Americii și se varsă în golful Mexic. Trio Grande îi preia măreția, e calm și adânc, traversează continente, trasează peisaje și aduce viață deșertului. S-au schimbat destule de la debutul lor din 2020.
În primul rând, bateristul Nate Wood, multiinstrumentist de altfel, se adaugă inepuizabilului tandem creativ format la New York din chitaristul Gilad Hekselman și saxofonistul Will Vinson.
Esențialul a rămas: asocierea irezistibilă dintre saxofon, chitară și baterie, reprezentată prin trei dintre cei mai buni muzicieni atenți la dezvoltarea unei identități puternice care să ofere noi moduri de compoziție și improvizație.
Ce mai poți aduce nou? Cât mai poți dezvolta?
Câteva rezultate bune pot fi auzite pe albumul „Urban Myth”, divers, direct, serios ca jazz-ul modern și sincer ca un cântec popular, cu surprize la fiecare turnură.
Trio Grande a fost întotdeuna despre accesibilizarea unui vocabular bogat. Nivelul muzicienilor te poate intimida, însă modul prietenos în care se exprimă ne apropie de noutate. Super-puterea lui Nate Wood de a livra baterie și bas în același timp îl mai eliberează pe Hekselman de grija notelor joase.
Astfel, chitara se mișcă liberă, într-o minunată comunicare cu saxofonul. Asemenea fluviului, Trio Grande adună afluenți culturali și-i unifică într-un curent solid care poate traversa distanțe lungi, legând locuri separate, către o destinație comună.
Cu cât curge mai mult, cu atât devine mai puternic.
Text de BERTI BARBERA | OMUL CU DISCURILE







