BLUES HARP MELTDOWN @ The Pub – 23 noiembrie 2024
„Blues Harp Meltdown” este cel mai recent concept de show imaginat și pus în scenă de către MARCIAN PETRESCU BluesHarp Band, o formulă special gândită pentru a include și sound-ul de pian și orgă Hammond, atât în piesele deja consacrate din repertoriul său, cât și în unele ușor atipice pentru un recital al unei formații de Blues, cărora trupa a reușit însă, cu succes, să le dea o dimensiune sonoră… bluesy.
Cu ocazia concertului din 23 noiembrie 2024, Marcian Petrescu va prezenta câteva compoziţii de pe cel mai recent album de studio, intitulat Mai mult decât Blues, lansat anul trecut, precum și o serie de piese în premieră absolută în repertoriul unei formații de Blues din România, extrase din catalogul unor artiști remarcabili, precum Snowy White, James Cotton, Tom Waits, Charlie Musselwhite, Otis Rush sau Tony Joe White.
În contextul show-ului de la The Pub, Marcian Petrescu va lansa și primul album al proiectului acustic STORYTELLERS, intitulat „Recorded Live”, care conține piese extrase din trei concerte diferite, susținute pe parcursul anului 2022.
Ambele discuri vor putea fi achiziționate după concert, prilej de socializare cu membrii formației, autografe și, evident, fotografii.
„BluesHarp Band”:
MARCIAN PETRESCU – muzicuță, voce, textier
MIHAI ALEXANDRU TACOI – chitară
CĂTĂLIN DALVAREA – baterie
FLORIN REMUS BUGA – bas
VLAD BRICIU – claviaturi
Text de TEODORA BRATU | CONCERTE
Citește mai multe articole din MUZICĂ.





