Povestea Verandei și a Casei Frumoase (pe care o completează) începe în anii 30, mai exact 1925. Un doctor al Bucureștiului interbelic și-a dorit că vilă personală să-i servească și drept cabinet medical, iar arhitectul Duiliu Marcu, absolvent al Școlii Superioare de Arhitectură din București și al Acole des Beaux-Arts, din Paris, a construit-o în stil neoromânesc, cu accente specifice epocii.
Casa Frumoasa duce experiență luxului ca modus vivendi cu un pas mai departe, prin inaugurarea, în toamna anului 2011, a unui spectaculos restaurant, sugestiv denumit Veranda Casa Frumoasă. Parte a unui proiect complex de extindere, ce reunește moda și savoir vivre într-o amplă pledoarie de lifestyle, impunătoarea vilă din bulevardul Lascăr Catargiu și-a completat portofoliul cu un nou etaj dedicat colecțiilor feminine ale brandurilor reprezentate, dar și cu această nouă izbândă în materie de artă culinară, arhitectură și ambianță.
Imaginat, proiectat și realizat de către architecta italiană Elena Busato și construit în curtea interioară a casei, Veranda Casa Frumoasă vine să înlocuiască și să ducă pe o treaptă superioară Champagne & Caviar Bar-ul lansat în anul 2009.
O construcție de o eleganță clasică, realizată din metal și sticlă, noul restaurant amintește de serile sfârșitului de secol 18, reinterpretate într-o cheie modernă. Situat în inima orașului, restaurantul completează armonios aura aristocratică a vilei, având intrare directă din strada Clopotarii Vechi, nr.5, dar și din bulevardul Lascăr Catargiu, nr. 40, cu trecere prin magazin. Elementele de lumină și albul imaculat jalonează un decor amprentat de numeroase referințe vegetale. Camera interioară este destinată Champagne Bar-ului, în vreme ce spațiul generic denumit living room este îmbrăcat în texturi bogate – toate susținute de podeaua-mozaic realizată din marmură, a cărei alternanță de mat și lucios creează, alături de decorațiunile cu benzi-mozaic din sticlă, un efect unic și prețios.
Conceput de chef-ul Avi Steinitz, meniul propune un specific internațional, cu influențe franțuzești și mediteraneene, în care fiecare detaliu este atent cântărit și filtrat de creativitatea și efervescență ce compun viziunea gastronomică a cunoscutului maestru-bucătar. O experiență autentică de fine dining se poate regăsi, printre altele, într-un meniu compus din Brânză Sainte Maure brûlée, cu salată de pere, curmale, rucola, varză roșie și alune coapte pe Belgian Waffle, Somon filé glasat, cu sos de șampanie, icre de somon și dovlecei și Mille-Feuille de cacao, cu cremă de Mascarpone, căpșuni și pere în mirodenii dulci (desert), invariabil însoțite de șampania casei, Billecart Salmon, cât și de cea mai bună selecție de vinuri.
Chef-ul Avi Steinitz și-a conturat metoda culinară prin îmbinarea mai multor influențe, fie că vin din bucătăria tradițională israeliană, din cea poloneză sau cea persană. S-a desăvârșit în preajma unor maeștri precum Marc Vera, dar și în cadrul restaurantelor unor hoteluri de prestigiu precum Ritz Carlton, Kempinski sau Plaza, în inima Statelor Unite ale Americii. A gătit pentru George W. Bush și Hillary Clinton, bucurându-se de infinita apreciere a acestora, însă, în pofida experiențelor care îl aduc și pe care le aduce în diferite colțuri ale lumii, Avi Steinitz își duce mai departe arta culinară la Tel Aviv, în calitate de chef al celui mai impunător centru de conferințe și evenimente, Avenue, dar și de fondator al Culinary Consultant Company.