Teatrul destinat copiilor nu putea să lipsească de la Iași. Acesta a apărut sub forma teatrului de păpuși, în 1949. Sediul era într-o sală cu 200 de locuri din curtea Bisericii Catolice. În timp, acesta și-a diversificat reprezentațiile, astfel încât păpușilor li s-au alăturat treptat muzica, poezia, pantomima și dansul, devenind Teatru de Copii și Tineret în 1973.
Dacă inițial principalele surse de inspirație pentru reprezentații proveneau din poveștile populare românești, mai târziu, literatura universală s-a regăsit pe scena ieșeană prin multe titluri sonore. „Tartarin din Tarascon” al prozatorului Alphonse Daudet sau „Căsătorie cu de-a sila”, creație a scriitorului de teatru Molière, sunt exemple ale primelor opere străine jucate la Iași pentru copii.
Piesa de debut a Teatrului a fost „Peștișorul de aur”, scrisă de Frații Grimm, care rămâne un reper al instituției, fiind repusă în scenă cu ocaziile aniversare. Cea mai longevivă piesă din repertoriul teatrului este însă „Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă.