Muzeul de Artă „Ion Ionescu-Quintus”
Muzeul de Artă Ploieşti îşi are originea în Pinacoteca Municipiului Ploieşti, înfiinţată în noiembrie 1931 în urma eforturilor consecvente ale unui grup de vază de intelectuali ploieşteni, între care avocatul, omul politic şi colecţionarul de artă Ion Ionescu-Quintus, arhitectul Toma T. Socolescu, istoricul Dumitru Munteanu-Râmnic, cu sprijinul autorităţilor locale şi în cadrul Aşezămintelor Culturale „Nicolae Iorga”.
După Marea Unire din 1918, s-au luat numeroase măsuri, la scară naţională, pentru organizarea unei reţele de muzee specializate.
Astfel, dispunând de o colecţie de artă românească din perioada clasică, modernă şi vizând achiziţii de la artiştii contemporani epocii respective, Pinacoteca Municipiului Ploieşti se alătura muzeelor de artă deja existente la acea dată, între care Muzeul Brukenthal, Pinacoteca Naţională, Muzeul „Theodor Aman”, Muzeul „Anastase Simu”, Muzeul „Toma Stelian”, pinacotecile din Cluj şi Iaşi etc.
Evacuată în timpul celui de al doilea război mondial, Pinacoteca Municipiului Ploieşti se va reînfiinţa sub denumirea de Muzeul de Artă Ploieşti în anul 1955.
În 1969, autorităţile atribuie Muzeului de Artă Ploieşti actualul sediu din Bulevardul Independenţei nr. 1, Palatul „Ghiţă Ionescu”, care a găzduit, după 1919, Prefectura Judeţului Prahova.
Monument de arhitectură de valoare naţională, înscrisă pe lista monumentelor istorice, clădirea este situată în centrul Municipiului Ploieşti, pe „Bulevardul Castanilor” (deschis în 1881), şi face parte dintr-o rezervaţie arhitecturală ce poartă amprenta preocupărilor stilistice ale arhitecţilor români şi străini din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea.
Clădirea are un exterior sobru, decorat cu importante piese de stucatură ce susţin ancadramentele ferestrelor şi ale celor două balcoane de pe faţada principală şi de pe latura de sud. Acoperişul este înalt, semănat cu hornuri în stil francez, şi a fost realizat iniţial din solzi de ardezie.
Intrarea principală, surmontată de un fronton marcat de un mare hublou, este jalonată de două felinare supradimensionate, realizate în feronerie, cu motive decorative în acord cu împrejmuirea.
Spaţiul interior se desfăşoară pe trei niveluri: demisol, parter şi etaj. Două scări din marmură albă marchează accesele: prima, din curte în holul principal de la parter, şi cea de-a doua, mult mai amplă, de la parter la etaj. Decoraţia interioară este în stilul neobaroc, cu influenţă şi realizare italiană.
Coloanele, plăcile încastrate în pereţii holului central şi pe casa scării (realizate în stuco-marmură), plafoanele sălilor de la parter şi ale holului central (stucatură policromă şi aurită), frontoanele de deasupra uşilor de la parter şi capitelurile coloanelor (stucatură aurită de influenţă barocă) se datorează unor meşteri italieni.
Un important luminator asigură o vizibilitate spectaculoasă pentru holul de la etaj. Plafoanele acestuia şi cele de deasupra casei scării sunt pictate cu ghirlande şi medalioane reprezentând zeităţi romane.
Palatul a păstrat sobele originale, cu cahle de Boemia, dintre care cea mai importantă este căminul monumental pe două niveluri, realizat în faianţă de Meissen, cu un medalion pictat reprezentând un castel de pe Rin.
Clădirea a suferit, pe de o parte, diverse prefaceri de-a lungul timpului, şi, pe de alta, cutremurele din secolul al XX-lea i-au afectat structura de rezistenţă, ceea ce a impus laborioase lucrări de consolidare şi restaurare a decoraţiilor interioare şi exterioare. Ultima şi cea mai importantă lucrare de restaurare s-a încheiat în anul 2006.
Patrimoniul muzeului este alcătuit, în principal, din artă românească modernă şi contemporană (secolele al XIX-lea şi al XX-lea) şi este structurat pe colecţii: pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă.
Colecţia de pictură a debutat în 1931, îmbogăţindu-se, de-a lungul anilor, prin achiziţii şi donaţii (între care cea mai importantă este Donaţia Seulescu-Stere). Ea oferă o perspectivă amplă şi semnificativă asupra evoluţiei genului, stilurilor şi influenţelor europene asupra picturii româneşti de şevalet din ultimele două secole.
Nu lipseşte aproape nici un autor important, de la anonimii începutului secolului al XIX-lea până la ultimele generaţii ale secolului al XX-lea.
Un alt domeniu bine reprezentat în colecţiile Muzeului de Artă Ploieşti, cu lucrări aparţinând secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, este genul graficii.
Colecţia de sculptură este mai puţin numeroasă, dar foarte valoroasă.
Artele decorative sunt reprezentate prin lucrări de artă contemporană din ceramică şi sticlă, o colecţie de icoane pe sticlă din secolul al XIX-lea, dar şi prin valoroasa colecţie de tapiserie contemporană românească.
În anul 2005, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Prahova, forul tutelar al Muzeului Judeţean de Artă Prahova, din care fac parte Muzeul de Artă Ploieşti şi Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” Câmpina, instituţiei i-a fost atribuită denumirea de Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, în onoarea celui mai important dintre ctitorii săi şi a familiei căreia i-a aparţinut clădirea-monument în care se află astăzi sediul muzeului.
