Muzeul este, în primul rând, trezorierul valorilor patrimoniale moștenite de la Muzeul „Asociațiunii” (înființat în anul 1905 și desființat, prin dictat comunist, în 1950). În registrele inventar figurează 9 002 obiecte înregistrate sub sigla „A”, împărțite pe șase colecții: 6 523 broderii, 1 025 port-textile, 567 obiecte de cult, 539 lemn, os, fier, 330 ceramică și 18 păpuși. Colecțiile s-au îmbogățit, în ultima jumătate de secol, ajungând astăzi la 30.138 obiecte din care: 8.740 port-textile, 9.884 broderii, 3.960 ceramică, 4.147 obiecte de cult, 3.407 lemn, os, fier. De-a lungul anilor, aceste valori de patrimoniu au fost prezentate în numeroase expoziții organizate în țară și în străinătate, până la închiderea Expoziției de artă populară din Palatul Brukenthal, în anul 1990.Prin schimbarea paradigmei muzeale (de la un muzeu etnic la un muzeu multicultural al unei regiuni europene – Transilvania) și a concepției expoziționale (de la o expunere etnografică, monocoloră, la o expunere etnologică modernă, concepută diacronic și realizată interdisciplinar) muzeul pavilionar sibian vine să completeze oferta muzeului în aer liber ca muzeu național al civilizației populare tradiționale din România, sugerând formula ideală pentru muzeologia secolului al XXI-lea, angajată în evidențierea particularismului plurietnic în contextul valorilor comunitar europene.Dintr-un muzeu etnografic clasic, specific secolelor XIX și XX, cu expuneri de serii de obiecte, pe domenii, pe genuri, pe stiluri sau pe tehnici de lucru, muzeul proiectat de noi pentru ilustrarea civilizației transilvane în toată dinamica sa istorică și polivalența sa culturală deplasează accentul dinspre factologic spre fenomenologic, dinspre național spre european, dinspre mono- spre multicultural, dinspre sincronic spre diacronic, adică spre relaționarea și conexarea proceselor etnoculturale, transgresând limitele frontierelor efemere sau “tradiționale”, de natură administrativă sau etno-culturală.
