Meniu Zile și Nopți

Filarmonica Banatul – Sala Capitol

Comentarii Filarmonica Banatul – Sala Capitol Share Filarmonica Banatul – Sala Capitol

Filarmonica Banatul – Sala Capitol

Viaţa muzicală a Timişoarei nu poate fi înţeleasă și nici explicată în afara tradiţiilor culturale ale acestei zone geografice, convenţional numită, Banatul istoric. La sfârşitul mileniului I, în imediata apropiere a viitoarei cetăţi Timişoara, la Cenad (Morisena) exista o mănăstire locuită de călugări greci care practicau o religie de rit bizantin, şi, fireşte, muzica folosită şi răspândită în zonă era de sorginte bizantină. Ofensiva bisericii din Roma care avea ca scop atragerea ungurilor spre aceasta, s-a soldat cu strămutarea călugărilor greci, transformând Cenadul în sediu episcopal. Primul episcop al Diecezei Cenadului a fost un călugăr benedictin originar din Veneţia, Gerard de Sagredo (977-1046) care întemeiază aici şi o şcoală, după modelul instituţiilor medievale de învăţământ avansate în care muzica, o componentă importantă a celor septem artes liberales, ca în viitoarele universităţi ale vremii, va ocupa, evident, un loc de cinste. În acest sens episcopul Gerard îl va aduce în calitate de pedagog în ale muzicii, pe magistrul Walther (Legenda sancti Gerhardi). El va pregăti numeroşi elevi care, la rândul lor, vor răspândi învăţătura muzicală şi în alte mănăstiri din Banat ştiindu-se că, în cele benedictine, rugăciunile se făceau cântând. Se ştie, de asemenea, că de prin secolul XI, pe lângă fiecare catedrală sau biserică mare funcţiona şi o şcoală pentru învăţarea cântecelor bisericeşti (Fr.Metz – Te Deum Laudamus).

Detalii loc

Telefon

0256493396

Orar

-

Adresa

Bd. C. D. Loga nr.2 300000 Timișoara

Social media

Delivery

-

Harta

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Esențiale