Toate cofetăriile noastre au și au avut întotdeauna laboratorul lor propriu (avem 4 cofetarii și 4 laboratoare), iar produsele se fac în locul de unde se cumpără, începând de la cântărirea ingredientelor și până la finisare. Astfel ele pot ajunge pe rafturi la câteva minute după ce au ieșit din cuptor sau din mâinile cofetarilor.Folosim materii prime de calitate. Nu adăugăm amelioratori, conservanți, premixuri. Sortimentele noastre cu cremă au la bază frișcă naturală, brânzeturi speciale, unt, și foarte des compoziții fierte pe bază de ouă. De aceea trebuie păstrate la frigider şi consumate în câteva zile, ca orice produs realizat acasă.