POP-UP STORiEs | O nouă viaţă pentru arta lui TRACEY EMIN


Cu 30 de ani în urmă, artista britanică Tracey Emin (n. 1963) s-a izolat timp de trei săptămâni într-o galerie din Stockholm în încercarea de a face din nou funcţională relaţia ei cu pictura, pe care o abandonase timp de şase ani după experienţa traumatizantă a unui avort. Acea introspecţie din 1996 a dat naştere faimoasei sale instalaţii Exorcism of the Last Painting I Ever Made, care, alături de My Bed, lucrare nominalizată la Premiul Turner în 1998 ce documentează felul în care Emin şi-a revenit după o cădere nervoasă survenită pe fondul consumului de alcoo
ART EXPO | Sezonul Expozițional de Iarnă la MNAC


Sezonul Expozițional de Iarnă la MNAC (MUZEUL NAȚIONAL DE ARTĂ CONTEMPORANĂ) prezintă o amplă retrospectivă dedicată Anielei Firon, una dintre cele mai enigmatice voci ale generației ’80, ale cărei lucrări sunt reunite pentru prima dată după decenii de absență.
CLIN D’OEIL | KARINA SMIGLA-BOBINSKA: „Vreau să creez o artă pe care toată lumea să o poată practica”


Remarcabila expoziţie din cadrul Festivalului de artă și științe NOVA a prilejuit întâlnirea publicului cu inovatoarea artistă Karina Smigla-Bobinska, prezentă la Bucureşti cu Simulacra, un aranjament experimental optofizic cu ajutorul căruia unește tehnologia media cu filosofia percepției.
Art Your Christmas / Târg de artă contemporană @ Centrul de Proiecte Timișoara


Art Your Christmas / Târg de artă contemporană @ Centrul de Proiecte Timișoara
CLIN D’OEIL | DUMITRU GORZO: “Pictura o să existe mereu și are marea capacitate de a se reînnoi”


Interviu prilejuit de Solo-show-ul artistului Dumitru Gorzo, Vrea cineva să fiu eu?, vernisat în această toamnă la MARe/ Muzeul de Arta Recentă din Bucureşti – ne-am propus să ne folosim de faptul că GORZO a expus (şi s-a expus) acum într-un mod atât de amplu pentru a aprofunda o mai veche constatare a sa… “de fiecare dată când lucrezi la ceva, creezi timp”.
Collage Festival 2025


24 – 26 octombrie 2025, București
Public Opening NOCA – New Oradea Contemporary Art


Public Opening NOCA – New Oradea Contemporary Art RO __________________________________________ Str. Independenței nr. 20, Oradea 17 octombrie 2025 Program vizitare: 10:00–22:00 Intrarea liberă Premieră la Oradea, se deschide NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru dedicat artei vizuale contemporane din oraș și unul dintre puținele spații de acest tip din România, găzduit într-o clădire integral vitrată pe malul Crișului […]
Un altfel de modernism. „Radical! Women*Artists and Modernism 1910-1950”


Expoziția Radical! Women*Artists and Modernism 1910-1950, deschisă până pe 12 octombrie, la Lower Belvedere din Viena, ne încurajează să abordăm modernismul dintr-o altă perspectivă. Una cu mai multe voci, narațiuni, genuri și culturi.
International Tattoo&Arts Gathering @ Congres Hall Palas


International Tattoo&Arts Gathering la Congres Hall Palas
Expoziția FABER – Design Signals Snapshot prezentă la Milan Design Week, cel mai mare eveniment de design din lume


FABER, unul dintre cele mai dinamice hub-uri creative din România, participă cu expoziția Design Signals Snapshot la prestigiosul program ALCOVA din cadrul Milan Design Week

