Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Alte evenimente

Vopsiri din drag-ateliere și demonstrații de vopsire a firelor cu ajutorul plantelor

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă vineri, 24 iunie 2022, la Vopsiri din drag – o serie de ateliere și demonstrații de vopsire a firelor naturale cu ajutorul plantelor şi de împletire de coroniţe. Atelierele vor fi susținute terasa atelierului de ţesut de Lidia Stareș Ovejan, artist plastic, muzeograf și profesor.

Flora spontană este aceea care, prin bogăția ei, ne oferă o mulțime de posibilități vindecătoare. Să nu uităm că aceleași plante, cărora li se adaugă unele experimentate deja, ne oferă prin procedee simple, dar spectaculoase, o paletă cromatică încântătoare. Rezultatele țin de îndrăzneala celui care se încumetă.

Folosirea plantelor necesită respectarea unor reguli fără de care ele nu sunt apte nici pentru a vindeca, nici pentru a colora.

Program

Între orele 11.00 – 13.00 – ateliere și demonstrații de vopsire a firelor naturale cu ajutorul plantelor;
Între orele 14:00 – 16:00 – De Sânziene, împletim coroniţe pentru împlinit dorinţe.

Așadar, vă așteptăm să provocăm împreună natura cu ce avem la îndemână spre a ne bucura sufletul și ochii.

Intrarea este liberă.

Sursa: Muzeul Național al Țăranului Român Facebook

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută