În ultima seară de la Alba Iulia Music & Film Festival ai întâlnire cu Vița de Vie Acu2tic și cu una dintre cele mai îndrăgite comedii din istoria cinematografiei, Unora le place jazz-ul (Some Like It Hot).
De la ora 20:00, scena din Piața Cetății le aparține lui Adrian Despot și Cezar Popescu, care aduc la Alba Iulia proiectul Acu2tic, o formulă restrânsă a trupei Vița de Vie.
„Praf de stele”, „Iamma”, „Alungă tăcerea” și alte titluri emblematice sunt reinterpretate prin dialogul dintre două chitare acustice și două voci. Așa cum spune Adrian Despot, proiectul Acu2tic este o întoarcere la începuturi, la anii adolescenței, când oriunde mergeau, aveau o chitară în spate și fiecare oprire era un prilej de a cânta. Fără tobe, fără clape, fără bass, doar muzica redusă la forma ei cea mai simplă și apropiată de public.
De la ora 21:00, schimbăm registrul, dar păstrăm farmecul clasicilor și proiectăm Unora le place jazz-ul (Some Like It Hot), capodopera lui Billy Wilder.
Marilyn Monroe, Tony Curtis și Jack Lemmon sunt protagoniștii unei povești în care doi muzicieni fără bani, martori accidentali ai unei reglări de conturi între gangsteri, se deghizează în femei și se alătură unei orchestre feminine plecate spre Florida.
Identitățile false, seducția și încurcăturile se acumulează progresiv în această comedie-reper a cinematografiei americane, iar apariția magnetică a lui Marilyn Monroe promite un final de festival pe măsura unui clasic care continuă să cucerească generații de spectatori.
Intrarea este liberă!
Alba Iulia Music & Film Festival este prezentat de TIFF, în organizarea Asociației Film și Cultură Urbană, a Primăriei Municipiului Alba Iulia și a Centrului Cultural Palatul Principilor, cu sprijinul CNC.
Sponsori: Banca Transilvania, Groupama, E.ON, Casa Auto Vâlcea, Casa Auto Sebeș, Azets, PMA Invest.
Ediția a XIV-a a Alba Iulia Music & Film Festival va avea loc între 21 și 23 august, în 3 locații din Cetatea Alba Carolina: Piața Cetății, Palatul Principilor și Poarta a IV-a.
Programul complet al festivalului se găsește pe albafilmfest.ro/program.




