Viața secretă a celor mai neașteptate obiecte + atelier de baloane uriașe de săpun @ Palatul Principilor

Duminică dimineața, Palatul Principilor se transformă într-o insulă magică, unde obiectele pierdute își spun poveștile, iar baloanele de săpun sunt continuarea perfectă a unei dimineți pline de veselie.

De la ora 10.00, îi așteptăm pe cei mici la spectacolul Viața secretă a celor mai neașteptate obiecte, în regia Adinei Lazăr, adus, la Alba Iulia, de trupa Magic Puppet din Cluj-Napoca.

V-ați întrebat vreodată unde ne dispar lucrurile atunci când se pierd? Cum ar fi dacă ele ar pleca pe o insulă magică? Și cum ar fi dacă, într-o zi, am ateriza și noi acolo? „Viața secretă a celor mai neașteptate obiecte” spune povestea a doi copii care învață ce înseamnă prietenia adevărată și cum, prin intermediul ei, imposibilul devine posibil.

După spectacol, de la ora 11:00, distracția continuă la atelierul de baloane uriașe de săpun, unde copiii vor învăța, alături de artiștii Magic Puppet, cum iau naștere baloanele gigant care pot înconjura un om. Pe lângă distracția garantată, copiii vor învăţa şi noțiuni de fizică și chimie într-un mod plăcut și accesibil.

Intrare liberă.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută