Viaţa printre cicatrici. Jurnalul unei femei care luptă cu endometrioza @ Cărturești
Editura Trei vă invită joi, 5 martie la evenimentul de lansare a cărții „Viaţa printre cicatrici. Jurnalul unei femei care luptă cu endometrioza” scrisă de Beatrice Bran, coach și specialistă în comunicare și PR. Alături de autoare va participa Dr. Florina Vîrnă – medic psihiatru. Lansarea va avea loc începând cu orele 19.00 în librăria Cărturești Palas (Str. Palas, nr. 7A, Palas Mall, Etajul 1).
După o luptă grea cu endometrioza, autoarea a descoperit că, dincolo de tratamentul medical, vindecarea începe în momentul în care alegi să nu te mai ascunzi după zâmbete forțate. Cartea de față nu este una medicală, însă, pagină după pagină, vei descoperi cum vulnerabilitatea devine putere, iar experiențele grele se transformă în lecții de viață, povestite cu umor fin și speranță. Acest jurnal al regăsirii de sine și al reevaluării relațiilor cu cei din jur este, mai ales, o călătorie despre acceptarea propriilor cicatrici, trupești sau sufletești, care nu se văd la exterior.
„Scrisul, așa cum veți descoperi, devine un act de curaj, dar și o formă de vindecare. Prin cuvintele sale, Beatrice transformă fragilitatea în forță, durerea în solidaritate și cicatricile în dovezi ale rezistenței. Cartea aceasta este mai mult decât o confesiune personală; este o fereastră prin care cititorii pot privi realitatea multor femei care trăiesc cu endometrioză.“ – Ioana Elena Porime, psihoterapeut integrativ
„Te invit ca, înainte de a începe lectura, să faci un exercițiu: inspiră adânc și expiră lung. Fă asta de câteva ori. Cum este? Cum te simți? Iată cât de simplu poate începe grija de sine, prin care să ți pui sănătatea în centrul vieții tale, și nu la finalul listei. Sper ca această carte să fie o pauză de respirație, un reminder blând că prevenția nu e un moft, ci un act de iubire. Că grija de sine nu este egoism, ci responsabilitate. Să facem un pas înapoi către noi însene, către femeia conștientă și prezentă, care merită să se simtă bine în corpul ei. În fiecare zi.“ – Sonia Argint, fondatoarea Doer.ro
Beatrice Bran este coach și specialistă în comunicare și PR, cu experiență în industria media și de divertisment. Activitatea ei se află la intersecția dintre storytelling, dezvoltare personală și lucrul profund cu sinele.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Iași
- Program Filme Iași
- Calendar Festivaluri Romania

