Uimitoarea Vancouver Sleep Clinic vine pentru prima dată în România, unde va lansa noul album chiar aici, în București.
Un eveniment special de încălzire cu ocazia celei de-a 7-a ediții a festivalului internațional de fotografie Bucharest Photofest.
Procesul de scriere pentru noul album Vancouver Sleep Clinic nu a fost ușor. Timpul liber pentru a respira (în pandemie) a adus cu el anxietatea legată de pierderea scânteii, iatr Bettison recunoaște că, deși, a experimentat perioade de întuneric, în care mental, ar fi fost dur cu el însuși pentru că nu a avut aceeași foame de scris sau de a face muzică; când s-a întors, dragostea pentru artă a fost reîmprospătată și gata să fie explorată.
𝐑𝐨𝐬𝐢𝐞 𝐂𝐚𝐫𝐧𝐞𝐲 este invitatul special al serii. Al doilea LP al compozitoarei anglo/irlandeze, Rosie Carney, „I wanna feel happy”, s-a născut din anxietatea presiunilor pe rețelele sociale amplificate de pandemie și, de aceea, el explorează luptele ei personale pentru sănătatea mintală pe fundalul navigării într-o carieră muzicală în 2022.
În cei trei ani de la debutul ei LP „Bare”, pe care NPR l-a descris ca captând „grația obosită a unei supraviețuitoare care și-a găsit sursa puterii”, Carney și-a conturat continuu profilul cu colaborări selecte, inclusiv Lisa Hannigan și The Paper Kites.
—
Sursa: Facebook Alternative • Culture