Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Alte evenimente

Trauma ca precursor al afecțiunilor psihice și prevenția în sănătatea mintală

  • Luni, 10 octombrie, ora 18.00, live pe paginile de Facebook Cărturești – despre traumă ca precursor al afecțiunilor psihice și prevenția în sănătatea mintală

 

Dialog dedicat volumelor „Nu ți-e scris în gene” (Vellant, 2018) și „Te-au făcut la cap” (Vellant, 2015, 2021).
Care sunt cauzele unor afecțiuni psihice răspândite, precum anxietatea și depresia? Sunt ele un dat genetic sau un efect al experiențelor acumulate pe parcursul vieții? Ce efect are perfecționismul asupra stimei de sine? Care e rolul traumei în puzzle-ul acestor afecțiuni și care ar fi reversul, prevenția, comportamentele de evitat? În ce măsură ne putem educa prin lecturi de popularizare a acestor informații, precum cărțile lui Oliver James, cu privire la componenta de „nurture”, din moment ce datul genetic nu e singurul responsabil pentru cine devenim.
Anul acesta, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, înțelegând importanța protejării sănătății psihice inclusiv prin sporirea conștientizării cu privire la afecțiunile psihice și la posibilele cauze ale acestora – premisă esențială pentru prevenția în sănătatea mintală –, în dialog cu Ramona Sabău-Tătar și Dan Sabău-Tătar, fondatorii centrului de psihologie și psihoterapie MAZE, ne îndreptăm atenția către ideile formulate de Oliver James cu privire la efectele traumei asupra sănătății mintale.
Moderator: Doru Someșan – coordonatorul colecției Versant
Sursa: Facebook Cărturești

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută