Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Dans

Starurile baletului mondial într-o gală extraordinară @ TNB

TNB

Starurile baletului mondial într-o gală extraordinară @ TNB

Pentru prima dată în România, fabulosul Vsevolod Maievskyi, Ex Prim Solist al teatrului Mariinsky și solist al English National Ballet va dansa pe scena Teatrului Național “I.L. Caragiale” București, în mega-spectacolul Stars Gala.

În premieră pentru publicul românesc, vedeta de anul acesta la Stars Gala va dansa într-o suită a baletului clasic Don Quijote. Gala va avea loc pe 25 august 2024, de la orele 19:00 la Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” Bucureşti, pe marea scenă a sălii “Ion Caramitru”.

Stars Gala este un eveniment cultural inovator și unic în România, pentru că reunește pe aceeași scenă și în aceeași coregrafie, balerini profesioniști ajunși la cel mai înalt nivel şi tinerele talente din România și din străinătate, pe care le ajută să devină următoarele staruri ale scenei de dans.

 

Pentru momentul culminant al Stars Gala este confirmat Vsevolod Maievskyi, tânărul şi incredibil de talentatul prim-solist venit de la Teatrul Mariinsky la teatrul din Londra, English National Ballet și care face furori pe scena internaţională în acest moment. Cu un fizic și calități extraordinare, Maievskyi face parte din noul val de talente care performează alături de Maria Khoreva și alte super staruri internaționale. La Stars Gala va dansa într-o suită din baletul clasic “Don Quijote”, alături de care vor participa tinerele speranţe ale baletului mondial:

– Rebecca Rudolf (solistă la Compania de juniori Bayerische Staatballet Munchen)

– Alfie Pearce (balerin Bayerische Staatsballett Munchen)

– Horia Bucur (balerin la Opera Națională București), dar și tineri selectați în timpul workshop-ului intensiv de balet, Revolve Dance.

 

Coregrafia spectacolului va fi realizată de către Nina Ivanovich (profesor de dans de istoric si de caracter la Academia de balet Vaganova) și Andrey Ivanov (Academia de dans Eifman – profesor de dans clasic și actorie de balet, și director de selecție).

Spectacolul va cuprinde numere realizate de profesori și foști balerini cu nume faimoase de la Opera Naţională din Paris: Carole Arbo (“Etoile” de Opera de Paris si profesor la Scoala de balet a Operei Naționale din Paris) şi Bertrand Belem (“Sujet” la Opera Națională din Paris, câştigătorul medaliei de argint al Concursului de balet de la Varna şi profesor la Conservatorul din Paris), Nina Ivanovich (profesor de dans isotric și de caracter la Academia de balet Vaganova din St. Petersbug), Kirill Melnikov (ex-solist şi prim solist la Teatrul Mariinsky din St. Petersburg, Bavarian National Ballet din Munchen şi profesor la Ballet Academy – University of Music and Theatre Munchen), Konstantin Kheykel (profesor și coregraf de dans contemporan) și Balazs Baranyai (profesor Academia de dans Eifman și coregraf pentru teatrele Boris Eifman, Mikhailovsky și altele).

 

După două săptămâni de cursuri intensive, tinerii din cadrul workshop-ului Revolve Dance vor prezenta un spectacol extraordinar care va dura 2h30 minute cu pauză, și va avea trei părți:

– Don Quijote, suită în regia Ninei Ivanovich și a lui Andrey Ivanov, St. Petersburg

– Ambasadorii Revolve Dance 2024, tineri care au rezultate internaționale extraordinare și care au fost susținuți de către acest workshop: Alecsia Lăzărescu – 16 ani (bursieră la Royal Ballet – Londra, câștigătoare a Prix de Lausanne “Jeune espoire”, “Hope award” Youth America Grand Prix, Barcelona 2020), Rebeca Zamfir -12 ani (căștigătoare “Hope Award” în cadrul Finalei Youth America Grand Prix, Tampa 2023) și mulți alți tineri talentați, premianți intenațional pe care îi vom anunța treptat!

– Open class Revolve Dance, la care vor participa toţi tinerii veniți din toata lumea (Franța, Germania, Bulgaria, Moldova, Ucraina etc) înscrişi la workshop-ul de vară și vor fi prezentate creațiile profesorilor invitați de dans clasic, contemporan, de caracter și neo-clasic.

Spectacolul, de un înalt nivel profesionist prin clasă, emoţie şi stil, va fi foarte complex, de la coregrafie, la muzică, scenografie sau costume.

Vă invităm să participați la cel mai așteptat eveniment dansant al verii, Stars Gala prin care veți susține prospetele talente românești!

 

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România ?

Sursa: TNB

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută