+SHE+ LIVE – I AM @ Rockstadt
Alătură-te unei experiențe autentice – primul concert +SHE+ la Brașov!
„Katerina Molotov este prietena mea imaginară de la 5 ani. Am creat-o atunci și am văzut-o până la 7 ani. Apoi am revăzut-o la 16 ani și avea aceeași vârstă cu a mea. În 2013 am aflat cum o cheamă, iar în 2016 mi-a apărut la un festival printre copaci. În toamna anului 2021 am început s-o revăd pe străzile din jurul casei mele și a început să mă viziteze în vise. Avea picioare de păsări în păr. Acestea ar simboliza trecerea dintre lumi. Eu cred că ea are un fel de chei pe care le poate folosi pentru a călători în timp și între lumi.
Acest proiect +SHE+ a început la 5 ani. Atunci am început să îi compun cântece și poezii Katerinei. Cel de-al doilea album este motivul pentru care m-am apucat de compus muzică. Cele nouă cântece sunt despre Katerina, relația noastră și gândurile pe care le-am împărtășit. +SHE+ a început cu Katerina Molotov. +SHE+ este Katerina Molotov. Eu sunt Corina Sucarov.
Fiecare album +SHE+ are o entitate proprie. Sună, arată și se simte diferit. Albumele nu pot fi interpretate împreună.
Albumul este inspirat de copilăria mea și de viața pe care am trăit-o până acum. Abordarea reflectă personaje pe care le-am văzut în familie și ceea ce am experimentat ulterior într-o luptă continuă pentru supraviețuire. Acest album este dark, depresiv, profund, sexual și dansabil”. – Corina Sucarov
Drama-Pop, Dark-wave & post-punk.
Descoperă +SHE+ și universul ei muzical unic!
Open door: 16:00
Concert: 19:00
Intrarea liberă!
Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?
- Calendar Evenimente din România
- Calendar Evenimente din Braşov
- Program Filme Brașov
- Calendar Festivaluri Romania


