Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Expoziții

(R)evolution 60

Expoziția: (R)evolution 60

Locul desfășurării: Muzeul de Artă Contemporană (Sibiu, Str. Tribunei, Nr.6)

Perioada: 24.06 – 30.07.2023

Curator: Alexandra Runcan

Vernisaj: 24 iunie 2023, ora 13:00, Palatul Brukenthal, Piața Mare nr 4

 

În ultimii ani, Muzeul Național Brukenthal a creat o platformă pentru documentarea, cercetarea și valorificarea colecțiilor sale de artă modernă și contemporană. Unul dintre produsele conturate în cadrul acestui demers este programul curatorial (R)evolution, dedicat evoluției fenomenului artistic românesc prin evidențierea schimbărilor fundamentale și cauzelor socio-politice care le-au determinat.

Prima expoziție își propune ca reper avangarda anilor 60ʼ, contextualizând aportul artiștilor în depășirea dogmatismului proletcultist. Aspecte revoluționare în creația artistică a decadei, precum inovația în domeniul expresivității formei și cel al raporturilor cromatice sau redarea realului prin prisma regimului estetic al sugestiei, sunt exemplificate prin expunerea lucrărilor semnate de Ion Pacea, Vasile Grigore, Ion Alin Gheorghiu și Covaliu Brăduț.

Expoziția se deschide din 24 iunie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu, Strada Tribunei, Nr. 6.

Programul de vizitare: miercuri și joi între orele 10:00 – 18:00, vineri și sâmbătă între orele 14:00 – 22:00, duminică intre orele 10:00 – 18:00.

Participarea la vernisaj pe baza de invitație telefonic la secretariatul instituției, la numărul de telefon: 0269 217 691.

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută