Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti
Expoziții

Portret de bărbat (tatăl vitreg) @ Muzeul de Artă Brașov

Portret de bărbat (tatăl vitreg)

Portret de bărbat (tatăl vitreg) @ Muzeul de Artă Brașov

EXPONATUL LUNII; Hans Mattis-Teutsch (1884-1960), „Portret de bărbat (tatăl vitreg)”

Ulei pe pânză, 70 x 50 cm

Cca. 1908

Hans Mattis-Teutsch s-a născut la Brașov pe 13 august 1884, iar anii de formare i-au fost marcați de o viață echilibrată și încurajatoare de familie. Mama sa, Josephina Mátis, născută Schneider, a jucat un rol esențial în formarea și educarea viitorului artist. Tatăl, János Mátis, avea meseria de croitor, dar o pneumonie i-a adus moartea timpurie, înainte de nașterea fiului său. Familia a avut o situație împovărată, până la căsătoria Josephinei Schneider cu Friedrich-Karl Teutsch. Relațiile bune dintre tatăl vitreg și fiu au dus la legalizarea adopției în anul 1904. Ulterior artistul i-a preluat și numele, devenind astfel Hans Mattis-Teutsch.

Portret de bărbat (tatăl vitreg)
Portret de bărbat (tatăl vitreg)

La începutul carierei sale artistice, stilul adoptat de Hans Mattis-Teutsch era cel academist, iar aprecierea pe care o avea față de părinții săi s-a concretizat în portretele lor realizate fie sub formă de sculptură, fie sub formă de pictură.

Sculptor la origine, portretul lui Friedrich-Karl Teutsch reprezintă una dintre primele tentative picturale ale artistului, ceea ce se reflectă mai ales în reprezentarea mâinilor. Realizat după întoarcerea de la studii din Paris — finalizate în anul 1908, accentul plasat pe chipul personajului relevă o asemănare cu pictorul Vincent van Gogh. În contrast, hainele sunt redate bidimensional, iar diferitele nuanțe de verde atrag atenția asupra portretului.

„Exponatul lunii” face parte din campania de promovare a colecțiilor de patrimoniu ale Muzeului de Artă Brașov.

Vrei să fii la curent cu cele mai noi Evenimente, Filme și Festivaluri din România?

Share

Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Twitter
Email
Caută